Review: Kentucky Route Zero Act III

„Mâinile se mişcă hipnotic
Aruncând zaruri
Oriunde se aud
Conversaţii inutile
Ce acoperă liniştea
Pe care pasagerii o caută
Uneori pe mese alteori sub ele
Dormitează încântător de alienaţi
Vagabonzi ce sar fără să ezite peste ecartamentul realităţii
În călătorii fictive cu un Transamerican
pensionat”

Kentucky Route Zero a ajuns la Actul III urmând un drum pavat cu magie şi americana– alături de o doză moderată de “hipstereală”, ce mi-a dat posibilitatea exersării talentului poetic (de altfel aproape inexistent). Creaţia celor de la Cardboard Computer are harul de a scoate din tine mai mult decât simple reacţii naturale, căci jocul se bazează pe clădirea unor emoţii pure, rezultate din poveste, direcţia artistică şi un proces complex de autoanaliză. Deşi pare un simplu adventure point and click episodic, KRZ trece peste limitele genului şi intră într-o zonă crepusculară, de care Rod Serling ar fi mândru. Extraordinar sau pur şi simplu experimental, acest  titlu indie demonstrează ce se întâmplă atunci când Jake Elliott şi Tamas Kemenczy, cei doi membri ai studioului Cardboard, îşi concentrează cu răbdare puterea şi spiritul creativ într-o epopee ce tratează subiecte adânci, cum este moartea, remuşcarea, depresia, dependenţa, frica, curiozitatea, anxietatea, responsabilitatea sau destinul.

KRZ_screenshot_01

Încep să cred că jocul nu descrie o călătorie, ci te îndeamnă la una.

Actul III a întârziat atât cât trebuia, pentru a evita o lansare afectată de grabă, jumătăţi de măsură şi decizii regretabile. Finalul capitolului precedent nu a fost tocmai roz pentru Conway, personajul principal. Era nevoie de o schimbare în filosofia din spatele naraţiunii, după ce am gustat din magia Apalaşilor, cultura autostrăzii, realismul corporatist-birocratic şi religia automatizată. De această dată, KRZ se îndreaptă cu paşi hotărâţi către mister, călătorind prin întuneric — ba chiar adăugând un strop sinistru de atmosferă lugubră. Oarecum, era de aşteptat: încă de la primele linii de dialog, jocul emana o aură fantomatică, specifică poveştilor cu stafii spuse la un foc de tabără. Liniştea totală, deranjată din când în când de bâzâitul electricităţii statice, peste care erau juxtapuse imagini „eerie”, plăsmuite din simboluri cu semnificaţii profunde (cum este calul), penetrau conştientul jucătorului şi prindeau rădăcini în subconştient. Kentucky Route Zero excelează în portretizarea unor cadre depresive şi frumoase în acelaşi timp.

KRZ_screenshot_02

Direcţia artistică prezentă în Kentucky Route Zero transmite jumătate din mesajul poveştii prin cromatică, stil şi simbolism.

Alteori, personajele „îmbracă” forma unor spectre, golindu-se de culoare. Rezultatul m-a dus cu gândul la versurile lui Maynard James Keenan, din melodia Forty Six & 2:

See my shadow changing,
Stretching up and over me.
Soften this old armor.
Hoping I can clear the way
By stepping through my shadow,
Coming out the other side.
Step into the shadow.
Forty six and two are just ahead of me.”

Ideea evoluţiei prin metamorfoză se aplică cu uşurinţă în KRZ, dacă drumul parcurs de Conway este considerat metaforic, iar personajele-umbră primesc valorile teoriei lui Carl Jung. Aşadar, Actul III se înfige curajos în problemele psihicului, ale sufletului şi ale societăţii americane, pictând „the true American horror classic”, dincolo de Lovecraft sau King. Incipitul constă într-o conversaţie purtată între Conway şi Lysette, rememorată sub efectul drogului Neurypnol TM. În continuare, opţiunile de dialog sunt decisive nu pentru progresul poveştii, ci pentru parcursul autoanalizei protagonistului (confundat cu jucătorul). Piciorul bolnav a fost înlocuit de doctorul Truman cu unul scheletic, luminos, nelalocul lui. Mi-e greu să descriu senzaţia de disconfort transmisă de membrul fluorescent, ce pare robotic. Shannon, câinele şi Ezra au rămas alături de Conway, dar cei trei întâlnesc un cuplu inedit, după ce camionul de livrări rămâne în pană. Pentru mine, Johnny şi Junebug, căci despre ei e vorba, sunt două entităţi androide, mai complexe decât par la prima vedere. Spun asta fiindcă momentul în care Junebug cântă în barul The Lower Depths — versurile fiind indicate de jucător — transcende orice am văzut până acum într-un titlu adventure.

KRZ_Screenshot_03

Fără gânduri. Doar urechi.

Melodia whisperwave compusă de Ben Babbitt reverberează într-un mod unic, aş spune cosmic, în compania imagisticii. Realmente, KRZ întruneşte toate caracteristicile unui portal spre o dimensiune imaginară. Cine ştie, poate că nu sunt departe de adevăr. La urma urmei, în Actul III din Kentucky Route Zero, subiectul păleşte în faţa expunerii. Nici măcar incursiunea în Hall of the Mountain King nu merită stricată cu o descriere vulgară, deoarece scena respectivă marchează începutul contactului cu Străinii (Strangers), creaturi înspăimântătoare, alcătuite din oase similare piciorului lui Conway. Totuşi, vă ofer un sfat: încercaţi să pătrundeţi cât mai adânc în mitul peşterii din computerul Xanadu, pentru a descoperi relaţia dintre Lula şi Donald. Veţi înţelege cum se trece acest pod atunci când ajungeţi la el. De asemenea, nu vă lăsaţi intimidaţi de finalul actului. Sunt sigur că producătorii plănuiesc extinderea poveştii în direcţii neaşteptate, mai puţin pesimiste decât cele indicate de liniştea serii ce pluteşte peste Equus Oils.

KRZ_Screenshot_03

„The Shade Tree”

Kentucky Route Zero trebuie parcurs în tăcere şi singurătate pentru a fi înţeles pe deplin. Recenziile mele nu pot transmite mesajul complet, mai ales că este prima oară când trebuie să îl notez. Dacă textul şi ideile de mai sus nu v-au convins, aruncaţi o privire peste Ruins şi The Entertainment. Apoi faceţi prima la dreapta şi intraţi pe Ruta Zero.

[concluzii]

11 Comments

  1. Nahaiciuc Călin mai 19, 2014
  2. Michi mai 28, 2014
  3. poco iulie 26, 2014
  4. Absstract Grreen februarie 21, 2015
    • Aidan februarie 21, 2015
    • Absstract Grreen februarie 21, 2015

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.