REVIEW: Middle-earth: Shadow of Mordor

Apoi, întreaga aventură se transformă într-o „dual-vendetta“, Talion luptând pentru răzbunare alături de fantomaticul Celebrimbor, condiţionat la rândul său de o agendă personală. Zonele explorabile din Mordor nu sunt imense, designerii bazându-se pe imagistică şi lore pentru a reproduce cu fidelitate mizeria şi oroarea ţinutului blestemat. Pe deasupra, multiple personaje interesante – ori chiar legendare – vor completa corul de răgete ale orcilor-Uruk, scrâşnetul oţelului şi lipăitul paşilor prin bălţile de sânge. Sunt cât se poate de modest când spun că Shadow of Mordor ridică violenţa şi abuzul împotriva orcilor la un rang hiperbolic. Dacă Talion reprezintă un călău melee, înarmat cu o sabie runică şi un pumnal cu lama ruptă pentru asasinatele stealth, partenerul wraith se foloseşte de agerimea elfilor, trimiţând săgeţi letale spre inamici. Chestia cu adevărat fantastică este posibilitatea de a alterna oricând stilul de luptă, trecând din planul real în cel spiritual – situaţie ce schimbă parţial perspectiva asupra mediului înconjurător.

shadow_of_mordor_screenshot_02 (2)
Pe de altă parte, brutalitatea nu eşuează niciodată.

Evident, nu poţi aduce Middle-earth: Shadow of Mordor în discuţie fără prezentarea sistemului Nemesis, strâns legat de elementele RPG şi poveste. OK, imaginaţi-vă armata Uruk din subordinea generalilor lui Sauron drept un ansamblu de entităţi violente – aka „nemesis”– aflate în perpetuă competiţie neloială, cu scopul creşterii în rang. Orcul vrea stabilitate, orcul este un individ unic, aflat în căutarea unui trai decent. Asasinatele, duelurile şi execuţiile între orci sunt întâmplări comune, numai bune de speculat atunci când cauţi răzbunarea pe căpetenii. Talion devine un vector dinamic, influenţând prin intervenţia directă cu muchia paloşului la jugulară destinul fiecărui pion din joc. Cu trăsături fizice, slăbiciuni şi abilităţi inconfundabile, afectate de modul şi ordinea în care sunt ucişi ori atacaţi, orcii din rândurile sistemului Nemesis transformă un „revenge flick” în ceva 110% personal.

Incineraţi, decapitaţi, străpunşi de săgeţile lui Celebrimbor, asasinaţi din tufe ori din cârca unui Caragor – orcii vor reacţiona natural la schimbările ierarhice. Mai mult, supravieţuitorii vor ţine minte întâlnirile precedente, adaptându-se la noile condiţii. Scurtele dialoguri pre-combat sunt splendid scrâşnite printre dinţi! Dacă printr-o nefericire tu eşti cel răpus de un inamic, fie el anonim, respectivul orc este promovat şi intră în sistemul Nemesis – dar prezenţa lui declanşează un întreg set de conflicte. Informaţiile despre slabiciuni şi locaţia fiecărui Uruk se obţin invaziv, prin interogare, căci wraith-ul poate penetra minţile slabe de greenskin.

6 Comentarii

  • Ziskele
    Publicat decembrie 22, 2014 2:12 pm 0Likes

    Un singur minus i-as adauga, planul spiritual e un pic cam simplu, in comparatie cu Soul Reaver de exemplu unde era de-a dreptul sinistru. Astept un review si la Styx: MoS.

  • Danny
    Publicat decembrie 23, 2014 5:53 am 0Likes

    Citat: „Shadow of Mordor este tot ce trebuia Darksiders să fie din punct de vedere al gameplay-ului”.
    Excuse me?!! Lol, funny. Shadow of Mordor nici macar nu ii ajunge la piciorul mic lui Darksiders. din punct de vedere al gameplay-ului. Am creat caracterul, am vazut povestea de la inceput si tiraa sa il testez in sud la fortareata orcilor. Intru acol in plina lumina, si incep aia sa se stranga in jurul meu, pana la vre-o 80 de ei. Nu faceam decat click, click->right click -> parry. Doar arcasii mai ma nimereau din cand in cand. Cred ca am stat c-am 2 ore acolo omorand orci intr-o veselie ajungand si pana la 900 de lovituri neintrerupt. Dupa aia pur si simplu am iesit din incercuire si am fugit cu aia renuntand sa ma urmareasca destul de scurt dupa aia. Jocul asta e pur si simplu hack’n’slash, nu exista gameplay. Are storyline fain, grafica super dar la gameplay nu e repetitiv, e super-repetitiv. Tot jocul nu am facut decat combinatia aia de mai sus. O dezamagire totala din punctul asta de vedere. La Darksiders ai inamici care te obliga sa mai schimbi combinatia ca ce merge la unu’ nu mere’ la altu’. Aici nu a existat asa ceva. Sa facem note in stil LEVEL:
    Grafica – 9
    Storyline – 9.5
    Sound – 9
    Gameplay – 0
    Rezulta media generala 6.8. 8.9-le tau e c-am marisor:D

    • Aidan
      Publicat decembrie 23, 2014 7:46 am 0Likes

      Mda, matematic vorbind nota ta este imposibila. Nu poti nota gameplay-ul cu 0, din moment ce el EXISTA. In fine, nu intru in detalii, fiindca nu fac aici „fanboism”. Raman la ideea ca SoM este peste Darksiders, desi le-am jucat pe amandoua. Iar atunci cand spun gameplay, nu ma refer doar la combos. Darksiders a avut momente oribile de backpedalling si un design frustrant al unor zone.

  • Nicolae Andrei
    Publicat decembrie 23, 2014 8:11 am 0Likes

    Ca si fan al povestilor Middle Earth aceasta a reprezentat pentru mine o dezamagire crunta si o bataie de joc adusa muncii lui Tolkien (ca si partea a 3-a din filmul hobbitul), reusind sa umple de mediocritate si acest univers. Jocul nu e magic si nu are atmosfera de basm necesara. Tema calatoriei epice si a eroului lipsesc cu desavarsire. Acestea fiind spuse, gameplayul este intr-adevar demential. Fiul legitim a lui Assassin’s Creed si seria Batman, iar asta nu e un lucru rau. Totul este executat fara cusur. Cine vrea un adevarat joc middle earth, mai bine joaca the hobbit lego game decat asta. Cine vrea sa joace cel mai bun joc action de pe anul asta, nu trebuie sa caute mai departe.

    • Aidan (dintr-un loc indepartat)
      Publicat decembrie 23, 2014 9:47 am 0Likes

      Cred ca intelegem gresit notiunea de „univers extins”. Povestile lui Tolkien, cu exceptia Roverandom, au surse de inspiratie intunecate. LoTR are trimiteri grele catre WW1,catre industrializare, catre transformarea societatii britanice conservatoare si idilice. As spune chiar ca SoM identifica precis aceste puncte si le expune grafic, necenzurat. Nu pot sa nu apreciez perspectiva inedita.

    • Nicolae Andrei
      Publicat aprilie 27, 2015 8:04 am 0Likes

      „LoTR are trimiteri grele catre WW1,catre industrializare, catre transformarea societatii britanice conservatoare si idilice”. Nu, nu are. Nu are nici un pic si este o intelegere gresita a multora care nu au citit cartile. Uite, din gura autorului insusi: ,,As for any inner meaning or „message”, [Lotr] it has in the intention of the author none. It is neither allegorical nor topical…. The real war does not resemble the legendary war in its process or its conclusion. If it had inspired or directed the development of the legend, then certainly the Ring would have been seized and used against Sauron;….”.

Adaugă un comentariu