Unul din marile plusuri ale jocului este tocmai această satisfacție pe care toată lumea o are de la început până la sfârșit. Cu fiecare carte jucătorii își dezvoltă orașul, finalul fiind glorios. Nimic (oare) nu te poate opri din această manie a upgrade-ului și nu există nicio regulă care să-ți distrugă sau fure din clădiri/cărți. Joc după joc înveți să construiești cu o ușurință mai mare, să fii mai eficient și iar te bucuri de rezultate. Cu atât mai mult când câștigi.

Dacă jucați în mai mult de 4 o să aveți nevoie de o masă mare.

 
După 3-5 jocuri începi să fii intrigat de câteva din strategii și posibilități. În primul rând, planșa oraș pe care o primești are două fețe. Cea „clasică” îți dăruiește 3 puncte de victorie dacă construiești prima fază a minunii, o abilitate specială, dacă reușești să termini a doua fază (nu poți construi direct fazele mai avansate) și alte 7 puncte, pentru a treia. 10 puncte înseamnă mult, dar parcă mai mult te bucuri când reușești să te folosești cu succes de abilitățile speciale. Olimpia, de exemplu, te lasă să joci gratuit o carte per epocă. Ceea ce te va împinge să termini faza a doua a minunii chiar din prima eră. Halicarnasul, pe de altă parte, te lasă, odată ce ai construit a doua fază a mausoleului, să te uiți în pachetul de cărți decartate și să alegi una dintre ele. Ceea ce te va împinge să construiești faza doi (și implicit trei) cât mai spre final. Pentru că vrei să ai de unde alege. Fiecare oraș te trage într-o anumită direcție, Babilonul te împinge către cultură (verzi), Rodos către armate și așa mai departe. Planșele te forțează (și bine fac) să schimbi și mixezi strategiile. Un lucru va deveni destul de clar, nu sunt suficiente cărți pentru a construi în forță pe fiecare palier. Fața B a planșelor este mult mai variată, de obicei vine cu două abilități speciale dar cu mai puține puncte de victorie și se adresează jucătorilor mai avansați sau curioșilor. Poți alege să joci oricare din fețe la începutul partidei.

Apoi, realizezi că nu trebuie să ai neapărat toate resursele necesare construirii minunii pentru că le poți cumpăra din orașele vecine. Poți juca astfel mai multe cărți care (speri) îți vor aduce la sfârșit mai multe puncte. Dar, te poticnești în bani, pentru că, dacă nu ai suficiente materiale, dar totuși te încăpățânezi să construiești mână de mână tot ce-i mai bun, trebuie să le cumperi de undeva. Cărțile devin din ce în ce mai puternice cu fiecare epocă, dar cer și din ce în ce mai multe resurse pentru a putea fi jucate. Și să vedeți durere când o să intre o carte de 7-10 puncte și nu o să aveți bani suficienți pentru a cumpăra materialele necesare. Imediat o să vă facă cu ochiul cărțile galbene, care facilitează tranzacțiile (un bănuț, în loc de doi, per resursă cumpărată) sau aduc bani de la bancă. Dar și cărțile verzi, care te lasă să construiești gratuit alte două cărți din epoca următoare. Apoi începeți să înțelegeți cât de importante sunt cărțile mov și așa mai departe. Va exista un moment, undeva după 10-15 jocuri, când vă veți uita la cărți și veți plânge. Le vreți pe toate, vă trebuiesc toate. Sunt așa frumoase!!!

Incredibil dar d-abia după vreo 20 de meciuri am început să ne uităm cu adevărat la ce e desenat pe cărți. Atât de absorbiți eram de ce se întâmplă. Incredibile artwork-uri.

 
Încet, încet, o să începeți să vă focusați și să vă jucați cu strategiile. Iar de cele mai multe ori nu o să vă iasă, pentru că fiecare planșă are șpilul ei, iar specializarea pe o singură direcție nu e suficientă pentru a vă aduce victoria. Mai trebuie ceva, și o să vă vină foarte greu să înțelegeți ce… de fapt… nu neapărat ce, mai repede cum. O să aveți impresia că nu aveți suficiente cărți. Acesta este momentul în care jocul devine ciudat, pentru că cei care nu-și dau neapărat interesul, joacă doar de plăcere, sau nu văd toate posibilitățile tactice, încep să câștige mai des. Ceea ce este foarte bine, pentru că înseamnă că jocul dă satisfacție și timp de adaptare tuturor celor care-l încearcă. După 50 de jocuri un începător nu va avea prea multe șanse să vă dovedească, deja știți prea multe, simțiți jocul, ați învățat cărțile pe dinafară etc. Dar dacă îi explicați de fiecare dată care e cea mai bună carte pe care o poate juca (nu o să fie nevoie să faceți acest lucru pentru mai mult de două meciuri) șansele-i cresc vertiginos. Și vă recomand același lucru ca și cu Settlers, dacă vreți ca lumea să revină, dați întotdeauna cele mai bune sfaturi, chiar și în defavoarea voastră. Primul joc jucați-l cu toate cărțile pe față. Explicați toate alegerile.