Satellite Reign Gameplay Trailer. Acum și cu minigun.
Satellite Reign nu e nici FPS, nici MMO, nici o struțocămilă F2P de Facebook și, cu toate acestea, are tupeul să se autoproclame sequel-ul spiritual al lui Syndicate Wars. Ca să lămurim un lucru, în universul material creat în șapte zile de Metacritic, “spiritual” n-are legătură cu o entitate omnipotentă care te croiește cu biciul de foc pe cocoașă dacă-ți bați joc de profeții săi, Thief și Syndicate, sau dacă-i iei francizele în deșert. “Spiritual” s-ar traduce prin “noi am făcut jocul original, dar nu deținem licența, așa că am fost nevoiți să-l rebotezăm și să cerem fanilor pe Internet o zecime din bugetul de marketing al shooterului generic cârpăcit de indivizii care au licența”. Acum că ne-am dumirit ce înseamnă, mai exact, spiritualitatea în lumea creatorilor de jocuri, să trecem la lucruri mai importante. Cum ar fi un trailer de aproape două minute cu patru agenți supertehnologizați, un minigun futurist, gloanțe mov, cyberpunk albastru și o haită de civili înspăimântați, viitoare victime colaterale dacă ne ajută Dumnezeul cibertehnologiei și Mike Diskett, părintele lui Syndicate Wars și inițiatorul kickstarter-ului pentru Satellite Reign, nu fuge cu jumătatea de milion donată de fani la o clinică din Mexic pentru a-și recâștiga coama luxuriantă din vremurile de veselă amintire de la Bullfrog. Vizionare plăcută și, dacă vă treziți subit cu impulsul de a arunca cu bani în monitor, există o metodă mai eficientă de a contribui la dezvoltarea lui Satellite Reign. Just sayin’ …
2 Comentarii
Orkish
Pentru inceput,regret sa aud deznodamantul tragic al revistei Level.
Am revista inca de la primele numere pana prin 2010 (cu mici exceptii,desigur).
M-am oprit din a o mai cumpara deoarece informatia nu mai era la fel de proaspata pentru cineva care vegheaza si canalele media online.Regret evenimentul trist si va urez sa aveti parte de noi reusite cel putin la fel de mari precum revista care v-a facut celebri (sau pe care voi ati facut-o celebra).
Felicitari cioLAN pentru alegerea acestui joc.Ii urmaresc indeaproape pe producatori inca de la inceputul kickstarter-ului,numarandu-ma printre backerii lor si cu fiecare update lansat,nu poti sa nu te minunezi de ce pot face cinci veterani ai industriei atunci cand sunt ingramaditi sub acelasi acoperis.
Ca recomandare (fie personala fie pentru fani),ti-as sugera sa arunci un ochi peste Warmachine:Tactics sau Duelyst (pentru a vedea ce poate mintea fostului Lead Producer la Diablo III ).
Ioan Mihai
Nu stiu de ce, dar parca are un aer de GTA 2. Cel putin pe mine acolo ma duce cu gandul luminile alea difuze.