Wolfenstein The New Order: Curat Roşu-Tarantino!
Dacă am judeca jocurile în funcţie de constanta distanţei dintre maxilă şi mandibulă, atunci Wolfenstein The New Order a fost una dintre cele mai impresionante producţii prezente la gamescom 2013. Noi ne-am bucurat asemenea unor copilaşi căliţi în plumb şi sânge împuscând nazişti în misiunea demo, gurile noastre fiind blocate ferm în poziţia deschis. După cum ar spune englezul, noul Wolfenstein este „jaw-droppingly gorgeous”, semn că Bethesda ştie ce face. Din punctul meu de vedere, al pasionatului de artă pop, departamentul artistic şi-a demonstrat talentul şi înţelepciunea încă de la primul trailer. Alegerea unui stil vizual dominat de roşu, alb şi negru face o trimitere istorică directă către simbolistica partidului nazist, dar şi către estetica afişelor pentru filmele lui Quentin Tarantino – mă gândesc aici mai ales la Inglorious Basterds, Django Unchained şi Reservoir Dogs.
De altfel, întreg jocul emite o vibraţie neo-noir delicioasă, cu influenţe stilistice inspirate de genul exploitation şi filmele de acţiune din perioada ’70-’80. În galeria de mai sus am ales pentru voi câteva imagini reprezentative, în care puteţi admira efectul grafic trepidant al contrastelor puternice, generatoare ale unui dinamism incendiar rezultat în întregime din opoziţia roşu-alb-negru. Mai jos puteţi urmări cel mai nou trailer oficial, botezat „Nowhere to Run”. Bucuraţi-vă de stilul vizual grozav şi muzica superbă!
Wolfenstein The New Order urmează să îşi facă debutul în 20.05.2014.
9 Comentarii
Dubidu
„jaw droppingly* gorgeous”
Aidan
Asa este! Gratie ochiului tau de soim, eroarea a fost corectata.
Valenworn
Da ,pare interesant dar din ce-am vazut in trailer povestea n-o sa fie cine stie ce. Cred ca nazistii ar face mai mult decat sa inrobeasca lumea ,iar premiza cu „Nowhere to run” pare cam expirata.
Aidan
Nici Spear of Destiny sau Return to Castle nu au fost jocuri serioase. Atitudinea tongue-in-cheek defineste seria Wolfenstein. Premisa trebuie luata ca atare.
Abnaxus
Hmmm, sunt putin nedumerit, mie imi pare cat se poate de generic.
Aidan
Eu cred ca este cat se poate de ‘ce vezi asta primesti’ si pana acum mi-a placut ce am vazut si ce am jucat.
Loshirai
Pare destul de tare. In ce engine of fi facut? UE4…Cry Engine 4 sau engine intern?
P.S. Cand apare forumul? Il asteptam de cateva saptamani/luni.
P.P.S. De premiile Tombolei Iernii ce se mai aude?
Theo
Loshirai, am fost rugati sa nu mai punem comentarii ce nu au legatura cu articolul pe site. https://www.facebook.com/nivelul.doi?fref=ts incearca aici.
Castigatorii tombolei alea au fost anuntati acum 1-2 luni.
Mihai Ioan
Salivez…