Mi-a plăcut foarte mult startul în joc. În care scoți din pieptul unui prieten un paloș vorbitor, o combinație între un card SD supradimensionat și o bucată de PCB. După care te ridici și încerci să dai sens lucrurilor, explorând un univers ciudat, jumătate oraș, jumătate tehnologie, ambele în decădere. Transistor are încredere în curiozitatea înnăscută a jucătorului pasionat și se încăpățânează în a nu explica nimic. O bucurie pentru mine, pentru că majoritatea jocurilor, filmelor și anime-urilor promițătoare, care au deschis cu acest procedeu, au devenit mai mereu extraordinare, sau cel puțin surprinzătoare.

Întâlnirea cu primii inamici a fost la fel de interesantă, pentru că mecanicele de luptă păreau asemănătoare cu cele din Baldusr’s Gate sau Homeworld. Ești liber să încerci să-i dovedești în timp real, dar jocul te împinge în a alege tactica. Tasta space oprește timpul în loc și te lasă să construiești un balet plin de lovituri și trucuri SF. Ești limitat de bara de energie care se va goli, mai repede sau mai încet, în funcție ce alegi să faci. Totul poate fi refăcut, rearanjat, reorchestrat, iar jocul face o treabă foarte bună în a aprecia consecințele. În momentul în care te-ai decis, apeși space din nou și Red va executa, (de obicei) fără ca nimeni să aibă timp să reacționeze, tot ce ai propus.

 
Înveți repede că nu e bine să te calicești. Paloșul are nevoie de timp pentru a regenera bara de energie și, chiar dacă termini în forță, de exemplu prin doborârea unuia din inamici, nu e tocmai plăcut să fii alergat de alții trei, până în momentul în care o să poți opri din nou timpul. Tactica are deci avantaje și dezavantaje. Pe de o parte te lasă să execuți, într-o siguranță relativă, 5-6 acțiuni consecutive, pe de altă parte, îți schilodește abilitățile până în momentul în care bara de energie se umple la loc. Spațiile de luptă sunt însă întortocheate, inamicii, de obicei mulți și deștepți, în timp ce abilitățile sunt greu de utilizat în timp real. În majoritatea situațiilor tot tactica va fi cea mai bună alegere, iar teleportarea pe distanțe scurte și invizibilitatea, vor fi prietenele tale. Cu atât mai mult cu cât majoritatea inamicilor nu te pot ataca direct dacă te plasezi în spatele zidurilor.

 
În momentul în care descoperi abilitatea (funcția) cu numărul cinci, dacă îți plac RPG-urile și tactica, ești deja îndrăgostit de tot ce se întâmplă. Nu ai spațiu decât pentru patru funcții active, dar restul, rămase neutilizate, pot fi folosite pentru a augmenta abilitățile alese, sau ca pasive, combinațiile posibile crescând exponențial cu fiecare nou truc învățat. Cum sabia vine cu capacități de stocare reduse, iar abilitățile au dimensiuni diferite, vor fi situații când vei prefera să folosești doar trei abilități active – mult mai puternice, sau folositoare, odată cuplate cu altele. Invizibilitatea, de exemplu, poate fi atașată unei lovituri, care te va ascunde de fiecare dată când o folosești, sau de fiecare dată când își atinge ținta etc. În timp ce, ca și pasivă, se activează de fiecare dată când iei damage. Pe de altă parte, dacă alegi să păstrezi această abilitate în slotul de active, îi poți maximiza capacitățile cu ajutorul altor abilități. Un cooldown mai scurt, damage zonal de fiecare dată când o activezi, backstabing mai puternic când o lovitură este efectuată din „umbră” și așa mai departe. Timpul în care rămâi invizibil diferă și el, în funcție de ce alegi (activ, pasiv, combinație) și deja cred ați înțeles cât de complex și interesant este sistemul inventat de producători.