Gamescom 2015: Am Jucat The Crew Wild Run Şi Mi-a Plăcut La Nebunie
Am făcut câteva chestii grozave la Gamescom şi am jucat puţintel din aproape tot ce merita jucat acolo. Cu mici excepţii, când întâlnirile cu presa s-au rezumat la contacte reci cu un gameplay demo 4K (veţi citi despre asta în curând…pff, Fallout 4). În orice caz, mărturisesc că aveam mici reţineri în privinţa expansiunii Wild Run, pregătită de Ubisoft pentru The Crew. Probabil fiindcă aşteptam de mult ocazia să încerc noul conţinut pe propria piele.
Dacă aţi citit review-ul publicat pe NIVELUL2 sunteţi bine informaţi în privinţa racing MMO-ului dezvoltat de Ivory Tower şi Ubisoft Reflections: un joc bun, dar incomplet din multe puncte de vedere. The Crew putea să fie altceva – ceva mai mare, mai impunător, infinit mai social şi cu certitudine memorabil. Cine l-a jucat peste pragul de 100 de ore ştie foarte bine ce încerc să spun. Numai că Wild Run a fost meritata palmă grea şi aspră primită peste fălci, o surpriză care mi-a mutat ochii la ceafă şi m-a făcut să exclam de câteva ori, cu controlerul în mâini, un „Da, baby!” emoţionant până la lacrimi.
Wild Run este un semnal ce indică faptul că Ubisoft încă ştie ce trebuie făcut pentru a pune pe roţi un joc. În primul rând, băieţii şi fetele din spatele lui The Crew au refăcut întreg motorul grafic. Aş putea spune că l-au schimbat cu altul nou – şi uite aşa am sărit de la 4 cilindri în linie la un V10 supralimentat. Expansiunea arată demenţial şi introduce efecte meteo dinamice, cu influenţe directe asupra comportamentului maşinii. Când eşti surprins de ploaie la 280 km/h şi virezi brutal ai toate şansele să muşti din parapet, fiindcă derapajele îţi transmit în degete senzaţia clară că acvaplanezi.
Sub influenţa motoului „USA Revisited”, Wild Run face tot ce îi stă în putinţă pentru a evolua. Distanţa la care poţi vedea a fost mărită simţitor (aproximativ 12 km) iar engine-ul utilizează acum un sistem bazat pe physical rendering. Plictiseala din freedrive este ameninţată de introducerea aşa numitelor Freedrive Challenges, unde eşti punctat pentru stilul radical exprimat la volan şi de posibilitatea iniţializării unor curse impromptu între jucătorii din „gaşcă”, cu puncte de verificare stabilite oriunde pe harta uriaşă.
După modelul oricărei expansiuni respectabile – deşi eu aş zice că Wild Run este un soi de remake next-gen –, nu lipsesc nici elementele proaspete precum aerul tare de munte: motocicletele, camioanele monster, maşinile drag şi cele modificate pentru drift. Fiecare clasă auto nouă beneficiază de curse speciale, însă campania poate fi rejucată oricând pe două roţi sau în derapaje controlate. În timpul sesiunii demo mi-am spulberat adversarul uman pe Bonneville Salt Flats înainte de a deschide paraşuta dragsterului, chiar dacă tipul a reuşit să acumuleze un punctaj mai mare la volanul camionului. Mi-a fost greu să mă obişnuiesc cu suspensia din gelatină în goana după token-uri de bronz, argint şi aur. Drifting-ul a fost altă mâncare de peşte, fiindcă degetele de prestidigitator au jonglat lejer cu fizica inerţială şi au simţit repede limitele aderenţei.
Motocicletele se manevrează uşor, însă riscurile devin evidente în virajele strânse, viteza trebuind repede adaptată la dificultatea traiectoriei. Bineînţeles, Wild Run include opţiuni avansate de tuning pentru adepţii zborului la altitudine joasă pe două roţi, ba chiar permite curse explozive maşini vs. motoare – uşor de găsit acum, căci America se bucură de atmosfera festivalurilor grandioase dedicate vitezei, centre colorate burduşite cu activităţi speciale şi probe unice.
Okay, am stabilit că The Crew Wild Run este altceva: mai precis, expansiunea reprezintă tot ce trebuia originalul să fie. Prin urmare, Ubisoft pregăteşte The Crew Wild Run Edition, pachete PS4, PC şi Xbox One complete, pe lângă cele care includ numai conţinutul suplimentar, disponibile din 17 noiembrie.
În opinia mea, aşteptarea merită din plin.
2 Comentarii
unacomn
Au introdus curse mixte? Curse in free roam? Sau tot rateaza potentialul jocului?
Aidan
„(…) posibilitatea iniţializării unor curse impromptu între jucătorii din “gaşcă”, cu puncte de verificare stabilite oriunde pe harta uriaşă.”
Da, au introdus curse mixte si curse in free roam.