Recapitulare BlizzCon 2015: Viscolul Abundenţei
Când eram mic, mic de tot, îmi place să mă tăvălesc în zăpadă. Mă rostogoleam, alunecam, mă îngropăm şi făceam îngeraşi în omăt ca o maimuţă capucin cu prea multă cofeină. Din când în când, peste locul meu de joacă alb imaculat se instala o furtună groaznic de rece, un front înţepător, un viscol încărcat cu gheaţă tăioasă – şi pentru că nu vroiam să îi împărtăşesc soarta lui Luke pe Hoth, mă retrăgeam în pas alergător la căldura şi siguranţa căminului. Douăzeci de ani mai târziu acelaşi viscol abundent vine peste mine cu forţa unui milion de rinoceri turbaţi, doar că astăzi îl aştept cu nerăbdare, fiindcă viscolul prezentului suflă cu jocuri, filme şi cosplay. Eu îi spun Marele Manitou. Voi îi spuneţi BlizzCon 2015.
Trailer Pentru Filmul WarCraft
Sunt sigur că dintre toate prezentările acestui BlizzCon, trailerul pentru WarCraft The Movie a avut de la bun început un loc special pe lista aşteptărilor multor iubitori ai jocurilor marca Blizzard. E simplu: vorbim despre un film care se inspiră din cea mai populară franciză RTS/MMO modernă, aşa că o dezamăgire cinematografică ar echivala emoţional cu un wipe general pe toate realm-urile oficiale. Dar primul trailer arată binişor, include un orculeţ adorabil şi se concentrează pe trăsăturile topitoare de inimi ale unui Travis Fimmel bătăios, aflat undeva între un human warrior de nivel 90, William Wallace şi un fotomodel viking. Fără alte comentarii, avem Războicraft în sălile de cinema din 10 iunie.
StarCraft II: Legacy of the Void Launch Trailer
Ultimul capitol din saga StarCraft II ne pune în controlul destinului rasei Protoss, chestie care pe mine mă încântă foarte mult. Nu am excelat niciodată în strategii, dar vocile unităţilor de pe Aiur mi-au fost întotdeauna dragi – atât de dragi încât le pot imita perfect în urechea adormită a soţiei, încercând să evit palma iminentă: Power overwhelming! Jap! *Aidan dodged critical strike*
Totuşi, Legacy of the Void e treabă serioasă, fiindcă aduce o galaxie de schimbări în mecanica jocului alături de concluzia unei campanii reuşite (în ansamblu). Noile moduri multiplayer şi unităţile proaspete intenţionează să completeze formula consacrată, iar poveştile eroilor primelor două părţi sunt punctate de cea a lui Artanis. Disponibil din 10 noiembrie.
StarCraft II: Nova Covert Ops DLC
Îşi mai aduce cineva aminte de StarCraft: Ghost? Probabil că vreun bărbos de la Blizz îl joacă acum într-o pivniţă secretă. Restul muritorilor vor experimenta acţiunea superbei Nova într-un DLC pentru StarCraft II, începând cu primăvară anului 2016. Da, nu vă frecaţi la ochi, aţi citit corect: SC2 primeşte DLC-uri oficiale, nu doar moduri arcade.
9 Comentarii
Comy
biblioteca mea plange dupa Legacy of the Void collector’s edition 🙂
Lucian
Portofelul meu plange si mai mult! 🙁
Gamer
Azi am terminat Black Ops 3 marti vine Legacy of the Void so happy ^^
NiRaSt
vreau sa citesc cartile warcraft, sugestii de unde sa-ncep?
Cosmin
As zice cartile cu Night Elfii, cand era Illidan tanar. War of the Ancients parca ii zicea.
silviu
*C-am slabut Blizzcon/ Insa *c-am aiurea/Ar *c-am trebui (*cam). Gold care imi *i-a zile (*ia) – no offense 🙂
Cosmin
C-am slabut Blizzcon anul asta. Filmul arata pai ce sa zic nu bine, oamenii arata de parca sunt facuti pe calculator, in tip ce orcii arata normal. Adica chiar asa ieftin a fost CGI-ul? Nu puteau sa faca si ei treaba buna, am vazut combinatie de om cu CGI mai buna in Game of Thrones.
Starcraft 2 se prezinta bine.
Overwatch a devenit pay to watch, adica daca dai precomanda pentru un joc care apare in 8 luni, iti da un skin care le-a luat o ora maxim sa il faca, si pe care nici nu il vezi tu. Faptul ca trebuie sa platesti pentru joc nu e o problema, dar felul in care au zis, ca primesti toti eroii lansati pana in prezent, o face sa para ca restul for veni ca DLC, la fel si hartile. Ceea ce mi se pare foarte aiurea daca esti o persoana interesata de partea competitiva a jocului. Si sincer 40 euro pentru un joc fara campanie mi se pare mult.
Hearthstone iar ignora subtitlul pe care il poarta , si anume Heroes of Warcraft, introducand o night elfita bibliotecara, un murloc IAR, a doua parodie de Indiana Jones si in final un caracter care a aparut in ceva legat de Warcraft si are o poveste. In afara de asta daca toate luptele cu bosii sunt ca cea demonstrata 10/10. Insa c-am aiurea ca trebuie sa dau 700 gold pentru 20 min de distractie. Gold care imi i-a zile sa il farmez. Ar c-am trebui un mecanism de aducere la nivel pentru jucatori mai noi, ca mai e si Naxx si BRM si ce or mai scoate in curand.
WoW Legion continua sa arate foarte bine. Dar oare va dura? Imi amintesc anul trecut cu WoD ca parea tot la fel, totul bine si frumos dar dupa cat continut au bagat in joc? 2 patchuri in 1 an si jumatate. Asa ca oricat de frumos or fi inca il pot strica dupa lansare. Poate baga un patch cu Facebook integration.
HotS si-a decis soarta cu Cho’Gall, nu e un MOBA ca si LoL sau Smite ori ce o fi DotA 2, e un joc doar de distractie fara aspiratii de a fii competitiv. Nu ca ar fi ceva rau in asta, bine ca s-au hotarat devreme si pot sa ne aduca nebunii de genul. Ma c-am plictisisem de HotS dar asa un erou cere macar un play through. Insa si HotS face crima de a ignora ca are o gramada de caractere interesante cu o poveste bogata deja create, cine naiba e Lunara. Si dintre toti eroii numai pe Genn Graymane l-au gasit? Asta nu a facut pana acum decat sa mearga la vanatoare cu Varian si sa dea cateva questuri.
Apropo a mai fost o stire interesanta, cica Activision Blizzard si-a cumparat studio sa faca seriale bazate pe IP-urile lor. Au confirmat un desen animat dupa Overwatch pana acum.
Cris
O lista mai veche cronologica:
http://www.engadget.com/2011/08/04/wow-insiders-chronological-guide-to-warcraft-novels-manga-com/
NiRaSt
multumesc mult de sugestii