Unii din voi (adică nimeni, hai să fim serioși), dacă m-ați urmărit prin alte cotloane ale internetului, v-ați familiarizat probabil cu tendința mea aproape patologică de a mă fixa obsesiv pe anumite lucruri pentru o perioadă lungă de timp. Fie că e un joc, un album, un film, serial, o melodie sau un punct pe perete, dacă îmi zgârmă interesul, cu greu mă mai desprind. În ultimele trei luni l-am ascultat non-stop pe Freddie Gibbs, spre exemplu, și am citit aproape tot ce se poate despre despre economia Norvegiei. Evident, glumesc în privința Norvegiei. Dar e în bookmark.

În urmă cu 12 sau 13 ani, cotrobăind printr-un morman de CD-uri piratate la un prieten acasă, mi-a atras atenția o carcasă. Nu era nimic special la ea: o carcasă banală de plastic pe care o cumpărai cu 50.000 de mii de la confiscate; coperta, dacă putea fi numită așa, era o foaie amărâtă de hârtie pe care cineva a tipărit numele jocului în majuscule. M-am uitat pe spatele foii și nu am găsit portativul pe care-l vedeai de obicei la jocurile piratate cumpărate de la tarabe. Nici măcar CD-ul nu era printat cu o imagine care să reprezinte în mod vag și generic conținutul jocului. Ăștia nu erau băieți serioși, nene. Ăștia o făceau doar pentru bani, nu pentru artă. În fine, dintr-un motiv sau altul, am luat mizeria aia cu mine acasă. Și în felul ăsta a început una din cele mai vechi obsesii ale mele.

Nu e prima dată și nici ultima dată când o să scriu despre Urban Chaos. Dar nu putem să vorbim despre el fără să-i menționam, măcar în trecere, pe oamenii care s-au ocupat de el. Mucky Foot Productions a fost una din multele companii care și-au închis porțile la începutul anilor 2000. Deși nu au ajuns niciodată să joace în ligile mari, Mucky Foot Productions au lăsat în urmă cea mai subtilă și trecută cu vederea moștenire din lumea gamingului. Multe mecanici de gaming pe care ei le-au conceput încă se regăsesc în jocurile din prezent. Startopia poate fi considerat unul din pionerii jocurilor de management spațial. GTA 3 este celebrat ca fiind primul joc open world 3D, dar Urban Chaos le-a luat-o înainte cu vreo 4 ani.

Industria a salutat decizia Ubisoft de a avea o femeie de origine africană în rolul principal, în timp ce Urban Chaos nu numai că a făcut același lucru în 1999, dar au și pus-o în postura de polițist. Un gest cu atât mai curajos în condițiile în care anii ’90, pe lângă faptul că nu au fost tocmai progresivi în mediul de entertainment, au fost marcați de la un capăt la altul de mișcări sociale și tensiuni rasiale în Statele Unite. Din păcate, nu prea a contat, pentru că Mucky Foot și-a închis porțile în 2003, după 3 titluri lansate și încă 3 pe țeavă, printre care și un sequel la Urban Chaos, care nu va vedea niciodată lumina zilei.

Așadar, este lesne de înțeles că Urban Chaos a fost, din multe perspective, extrem de vizionar și progresiv. Orașul Union City, deși grafic nu a îmbătrânit atât de frumos precum ar fi meritat, este la fel de jegos și neprimitor ca acum 12 ani, când începuseră să mi se formeze gusturile pentru drame polițiste și filme noire. Aleile sunt întunecate, parcurile pline de gunoaie și boschetari bețivi iar străzile sunt dominate de pești, hoți de buzunare și prostituate. O adevărată capodoperă a genului de blaxploitation, despre care cu siguranță voi vorbi mai pe larg într-un viitor articol.

Munca polițienească a lui D’arcy Stern, eroina jocului, nu putea să fie mai palpitantă decât cum este prezentată în Urban Chaos. O proaspătă absolventă a Academiei de Poliție, D’arcy este azvârlită în cel mai rău famat și periculos cartier din Union City, unde o organizație criminală înființată recent, the Wild Cats, începe să prindă inerție. Dacă sarcinile ei de la începutul jocului erau de nivelul unui episod de umplutură dintr-un serial polițist cu buget mic de duminică după-amiază, încet încet, D’arcy ajunge treptat în centrul unor evenimente care variază de la scandaluri de corupție, atentate teroriste până la conspirații străvechi. Da, povestea ia o turnură… destul de ezoterică pe la mijloc. Nu știu cine s-a gândit să combine un thriller polițist cu visele umede ale lui Dan Brown dar, dacă îl găsiți, vă rog să îl pupați din partea mea, pentru că este un geniu.

Dacă s-ar face un remake la Urban Chaos în 2017, developerii l-ar umple mai mult ca sigur cu indicatoare, săgeți și prompt-uri care să te direcționeze. Tot ce ai  este un radar, similar celor cu care erau dotate odinioară mașinile de poliție, un indicator de muniție și HP și… cam atât. Ca să ajungi de la A la B sau să găsești ceva, trebuia să te folosești de propria ta intuiție și de street smarts, exact cum ar proceda un polițist în realitate. Orașul este explorabil în totalitate și este ticsit de bonus-uri cu care îți poți îmbunătăți anumite abilități. Desigur, developerii au decis să le plaseze în locuri foarte greu accesibile. Dar priviți partea plină a paharului: escaladând clădirile, veți avea ocazia să vă jucați cu unul din cele mai primitive sisteme de parkour din istoria gamingului.

Sistemul de luptă este simplu și elegant. Pe lângă luptele corp la corp, prin care îi poți imobiliza, aresta și percheziționa pe răufăcători (și pe unii polițiști dacă îi lovești cu mașina și îi arestezi imediat, hehe), jocul îți pune la dispoziție în jur de 10 arme de foc și un număr mic de arme albe și obiecte contondente. În teorie, poți aresta și ucide pe cine vrei tu din oraș, numai că la sfârșitul misiunii vei fi mustrat de comisarul de poliție și vei fi concediat, fortându-te să repeți misiunea. Ah, da, apropo, poți salva jocul doar la sfârșitul misiunii. Am zis că Urban Chaos a fost progresiv la vremea lui, nu actual.

Chiar și așa, pe cât de progresiv e în unele părți, pe atât de ridicol și depășit este în altele. Union City, fiind o replică evidentă a New York-ului, este populat de cele mai stereotipice personaje. În Urban Chaos se regăsesc polițistul irlandez bețiv, evreica isterică, italianul New Yorkez care vorbește ca un personaj secundar din The Sopranos, hispanicul care nu te scoate din ”ese” și ”cabron” , the sassy black woman și așa mai departe. Nu știu dacă este vorba despre o parodie intenționată, dacă nu au avut destui bani să angajeze actori profesioniști sau o combinație dintre aceste două elemente dar, sincer să fiu, nu mă deranjează. Ba chiar adaugă un plus de farmec universului Urban Chaos. O lume în care scandalurile de corupție locală se întretaie cu profeții apocaliptice antice și vrăjitori.

Ignorat la data apariției de către presă și gameri, Urban Chaos este o bijuterie de joc care a ajuns, din păcate, să reprezinte doar o notă de subsol în istoria gamingului. Așadar, dacă aveți puțin timp liber la dispoziție, nu ezitați să-l butonați. Îl puteți cumpăra de pe GOG și Steam.