Sport, Jurnalism şi Gaming: Când cele trei se întâlnesc

Am iubit dintotdeauna sportul. Nu neapărat disciplinele care implică strict activitatea fizică, fiindcă iubesc în aceeaşi măsură sporturile cu motor. Am menţionat viziunea mea asupra noţiunii de competiţie umană în recenzia NASCAR 2013, la fel cum am descris metoda americană de promovare a baschetului în NBA 2K14. Înainte să câştig în greutate şi să descopăr viciul fumatului în lanţ, practicam cu drag diferite activităţi benefice organismului. A urmat apoi o perioadă de lamentare şi depresie, am acumulat un maximum de 106 kilograme plecând de la 80 (acum am coborât spre 98 şi ţintesc spre 75), iar pasiunea pentru sport s-a transformat într-o plăcere „vicară” de a urmări activităţi sportive profesionale sau amatoriale, de la o distanţă sigură. Momentan, mă rezum la dietă, exerciţii uşoare, alergări relaxante şi două gantere, scheletul meu suferind cumplit din cauza obezităţii. Trebuie să ajung la un echilibru, altfel risc să-mi distrug articulaţiile. Cel puţin aşa văd eu drumul spre greutatea optimă. Dacă cineva cunoaşte un plan mai bun, îl rog să împărtăşească cu mine procedeele sale. Cum rămâne cu drumul către balansul jurnalistic optim, raportat la jocurile sportive? Ideea e că iubesc sportul — în orice formă — aşa cum iubesc gamingul ori scrisul despre gaming, chestie pe care nu o menţionez în premieră aici. Însă jocurile video îmi permit ventilarea pasiunii pentru competiţia organizată într-un mod inedit: prin implicarea mea directă…în mod virtual. Raportat la ce am scris mai sus, acest lucru sună a procrastinare. De ce nu joc fotbal pe gazon în loc să joc FIFA? De ce nu pun mâna pe balonul oval în loc să butonez Madden 25? De ce nu conduc o maşină în raliurile pentru amatori şi alerg pe Monza la volanul unui Mustang? Bani, timp şi incapacitate. În acest articol nu voi discuta despre mine, Bruce Lee sau recenzii particulare de simulatoare sportive, ci despre frumuseţea organică a genului. Ce-i drept, am avut parte de o multitudine de titluri cu şi despre sport în cadrul activităţii editoriale. Aş menţiona aici colaborarea cu Mihai Andrieş, un excelent jurnalist sportiv si statistician de fotbal, la recenziile Football Manager 2013 şi 2014, apoi textele pentru FIFA 13/14, NBA 2K13/2K14, London 2012, F1 2012/2013, MotoGP 13 sau PES14. Cât despre trailerul de mai sus, l-am introdus pentru impune o anumită dinamică în cititor, pentru a ilustra noţiunea de perfecţiune în sport şi calitate în jocuri sportive — căci UFC este un etalon al jocurilor realizate aşa cum trebuie, ce profită din plin de noua generaţie de console. Puteam la fel de bine să inserez aici introducerea din NBA 2K14, cu Lebron James în rolul principal. Fie că scriem, butonăm, practicăm sau adorăm sportul, punctul de întâlnire este unul comun.

sport_jocuri_image_01
Fairplay şi dragoste pentru sport: două elemente impregnate în reţeta jocurilor sportive.

Aşadar, am decis schimbarea direcţiei eforturilor mele şi încercarea valorificării unor titluri mai puţin cunoscute pe la noi, ce prezintă discipline sportive neglijate. Hocheiul, rugbyul, fotbalul american, artele marţiale mixte sau anumite categorii de curse auto şi moto — toate primesc tratamentul „jocului arcade”, dacă nu al ignoranţei depline. E păcat, zic eu, deoarece jocurile video derivate din aceste sporturi sunt instrumente perfecte de educaţie şi distracţie. Mecanicile lor au impregnate regulile de bază şi dictează în permanenţă un cadru al fairplayului. Or, naţiunea noastră suferă în materie de etichetă sportivă, începând cu suporterii şi terminând cu anumiţi sportivi. Fotbalul este cel mai afectat, aş zice, deşi nu am avut ocazia să particip la un meci de hochei Steaua – Miercurea Ciuc. Rivalitatea este un efect normal al competiţiei, dar rivalitatea violentă şi huliganismul duc la degenerarea competiţiei, într-o relaţie cauză-efect dezgustătoare. Pe calculator sau în faţa consolei, sportul este portretizat glorios, epic, aşa cum e de fapt — la nivel teoretic. Cred că de aici poate porni un sistem de educaţie al jucătorului, prin jurnalismul de jocuri & joc, făcându-l să înţeleagă forma ideală a sportului, până când şi-o va dori şi pe teren. Ştiu, sunt naiv, but fuck it! Orice călătorie începe cu paşi mici.

sport_jocuri_image_02
Imaginea pe care mulţi gameri o văd atunci când pornesc jocul lor preferat.

Nu mă înţelegeţi greşit, apreciez jocurile şi benzile desenate ultra-violente în timpul liber. E în natura mea pasionată din când în când de orice e colorat şi plin de sânge. Cu toate acestea, consider că jurnalismul de jocuri românesc nu acordă suficientă atenţie titlurilor sportive, total nonviolente, folositoare în dezvoltarea celor mici şi, culmea, cu o bază impresionantă de fani adulţi. Aţi stat vreodată de vorbă cu un împătimit Football Manager? Cel mai probabil este un individ trecut de 18 ani, cu o strălucire aurie în ochi, statistici tatuate pe frunte şi pupile în forma unor mingi de fotbal. Pe de altă parte, majoritatea puştimii este expusă violenţei gratuite, armelor şi măcelului de ruşi, arabi sau chinezi. E ceva aiurea în starea faptelor, nu-i aşa? Nu sunt părinte, deocamdată, dar aş prefera să îmi văd copilul gamer învăţând tactică, strategie şi team play din Jonah Lomu Rugby, nu din meciuri online de Call of Doodoo. Vedeţi, simulatoarele sportive moderne au în componenţă nenumăraţi factori decisivi, în absenţa cărora nu ar putea funcţiona coerent: biomecanică, analiză statistică, fizică, fluidizarea controlului, gameplayul intuitiv, omul. Dinamice, „fuzelate” şi antrenante, ele aşază individul şi abilităţile sale naturale în centrul mecanicii de joc.

4 Comentarii

  • Michi
    Publicat mai 21, 2014 9:44 pm 0Likes

    Personal imi e foarte greu sa urmaresc un sport pe care nu il practic macar din cand in cand. Ca e vorba de fotbal, baschet sau snooker, imi place sa am macar o parte din cunostintele practice din spatele unui sport. E mai placut sa urmaresc un sport cu care pot relationa la nivel fizic. Experienta pare mai reala. Chiar si in cazul sporturilor cu motor pot face legatura intre ce vad la tv si mine, prin faptul ca sofez 🙂
    A nu se intelege ca practic cu regularitate sau ca ma pricep la vreunul dintre sporturile mentionate. E mai degraba un simulacru care ma ajuta sa „simt” mai bine ce se intampla pe ecran.

    La fel e cazul si cu jocurile video cu tematica sportiva. Ultimul – si cam singurul – sport care mi-a atras atentia fara sa il fi incercat vreodata irl a fost fotbalul american. Si asta pentru ca am inceput sa joc Blood Bowl, in timp ajungand sa apreciez imbrancelile aparent fara sens si tacticile complexe folosite de antrenori. Ce-i drept, in afara de cateva meciuri de Arena Football pe care le-am prins pe Eurosport nu am urmarit prea mult fotbal in afara de cel european (soccer adica). Iar de jucat, imi amintesc ca am incercat acum ceva ani un joc cu hochei si unul cu baschet. Ambele au fost distractive, dar nu m-au prins pentru ca nu puteam sa fac o conexiune cu realitatea.

    Trecand peste incapacitatea mea de a empatiza cu sporturi care imi sunt straine, salut initiativa de a promova si sporturile mai putin cunoscute la noi. Poate cu ocazia asta imi mai dezvolt si eu niste sensibilitati spre lucruri noi 🙂

    PS: Daca nu urmaresti si/sau nu practici snooker ti-l recomand ca model suprem al fairplay-ului si al elegantei in sport. Din pacate sunt foarte putine jocuri dedicate acestui subiect.

    • Aidan
      Publicat mai 21, 2014 10:21 pm 0Likes

      Michi, nici ca puteam sa gasesc o formulare mai frumoasa decat cea enuntata de tine: „sensibilitati spre lucruri noi”. Gandindu-ma la sport, cuvantul „sensibilitate” capata noi valente pentru mine. Sportul are ceva sensibil in componenta, ceva senzorial. Snookerul este un exemplu perfect, iar finala Ronnie – Selby a fost memorabila. Am simtit-o in timp ce o urmaream si mi-ar fi placut sa o pot reproduce intr-un joc.

      Fac asta des cu meciuri memorabile de fotbal: le reproduc in PES sau FIFA, intr-o incercare disperata de a experimenta senzatia epica a momentului respectiv. Cat despre sportul american, il urmaresc pentru conotatia pe care ei o atribuie competitiei. Da, poate ca uneori e napadita de comercialism, dar exista o anumita eticheta disparuta din setul de valori european. Imi aduc aminte reclama radio din GTA 5, unde huliganismul era aspru criticat prin intermediul satirei.

      Dar, asa cum spuneam in articol, nimic nu este batut in cuie 🙂 Iti multumesc pentru comentariu si sper sa continuam acest dialog.

    • Michi
      Publicat mai 22, 2014 6:00 pm 0Likes

      As zice ca dincolo de huliganism, care e specific mai ales Europei estice, marea diferenta dintre sportul american si cel european e aceea ca in primul caz e vazut ca o sarbatoare si in al doilea ca un spectacol. Cam ce spuneai tu in review-ul la FIFA World Cup, pe batranul continent lipseste culoarea aia pe care sper sa o vedem si irl la vara. Un exemplu e Old Trafford – Teatrul Viselor, unde se spune ca lumea se duce chiar ca la teatru. Sunt si exceptii, dintre care cea mai clara e Bundesliga, acolo unde fiecare meci se joaca cu casa inchisa, iar suporterii sunt in spatele echipei orice s-ar intampla (vezi ultima etapa cand retrogradata Braunschweig a fost aplaudata de suporteri ca o invingatoare).

      Ca sa merg si mai adanc spre centrul problemei, consider ca sportul nu poate sa fie mai mult decat o oglindire a starii de fapt generale dintr-o anumita zona. Cu cat o tara e mai dezvoltata, cu atat sportul e mai sanatos si educatia aferenta mai pregnanta. Resursele financiare si de timp pe care le are un roman obisnuit fata de un american sunt infime, si nu ai cum sa te educi daca nu poti sa faci aceste eforturi.

      Asta imi aminteste de un episod de saptamana trecuta cand eram intr-un pub in Timisoara si urmaream un meci din Premier League. La un moment dat sunt intrebat de un barbat de la o masa din fata mea daca poate sa schimbe canalul pentru ca incepe meciul lui Poli, meci jucat acasa. Distanta de la acel pub pana la stadion e de vreo 10 minute, iar biletul nu mai scump de 15 lei. Mi s-ar fi parut normal ca in aceste conditii acel om, fiind fan al echipei, sa mearga pe stadion si sa isi sustina echipa. In schimb, tribunele au fost aproape goale.

    • Aidan
      Publicat mai 22, 2014 7:10 pm 0Likes

      Am comparat si eu sportul la americani cu o sarbatoare — cred ca este unicul fel in care poti privi situatia.

      Sunt de acord si cu teoria ta legata de reflectarea „sanatatii” unei natiuni in sport. Cat despre ultimul tau exemplu, pot confirma ca lucrurile stau la fel si in Sibiu. Baschetul atrage public, fiindca CSU se descurca binisor si face spectacol, dar cand Vointa promovase, meciurile se jucau cu stadionul aproape gol.

      Am observat ca la noi lipseste dragostea populatiei pentru echipele locale si cred ca imi dau seama de unde porneste totul…

Adaugă un comentariu