Sport, Jurnalism şi Gaming: Când cele trei se întâlnesc

Am iubit dintotdeauna sportul. Nu neapărat disciplinele care implică strict activitatea fizică, fiindcă iubesc în aceeaşi măsură sporturile cu motor. Am menţionat viziunea mea asupra noţiunii de competiţie umană în recenzia NASCAR 2013, la fel cum am descris metoda americană de promovare a baschetului în NBA 2K14. Înainte să câştig în greutate şi să descopăr viciul fumatului în lanţ, practicam cu drag diferite activităţi benefice organismului. A urmat apoi o perioadă de lamentare şi depresie, am acumulat un maximum de 106 kilograme plecând de la 80 (acum am coborât spre 98 şi ţintesc spre 75), iar pasiunea pentru sport s-a transformat într-o plăcere „vicară” de a urmări activităţi sportive profesionale sau amatoriale, de la o distanţă sigură. Momentan, mă rezum la dietă, exerciţii uşoare, alergări relaxante şi două gantere, scheletul meu suferind cumplit din cauza obezităţii. Trebuie să ajung la un echilibru, altfel risc să-mi distrug articulaţiile. Cel puţin aşa văd eu drumul spre greutatea optimă. Dacă cineva cunoaşte un plan mai bun, îl rog să împărtăşească cu mine procedeele sale. Cum rămâne cu drumul către balansul jurnalistic optim, raportat la jocurile sportive? Ideea e că iubesc sportul — în orice formă — aşa cum iubesc gamingul ori scrisul despre gaming, chestie pe care nu o menţionez în premieră aici. Însă jocurile video îmi permit ventilarea pasiunii pentru competiţia organizată într-un mod inedit: prin implicarea mea directă…în mod virtual. Raportat la ce am scris mai sus, acest lucru sună a procrastinare. De ce nu joc fotbal pe gazon în loc să joc FIFA? De ce nu pun mâna pe balonul oval în loc să butonez Madden 25? De ce nu conduc o maşină în raliurile pentru amatori şi alerg pe Monza la volanul unui Mustang? Bani, timp şi incapacitate. În acest articol nu voi discuta despre mine, Bruce Lee sau recenzii particulare de simulatoare sportive, ci despre frumuseţea organică a genului. Ce-i drept, am avut parte de o multitudine de titluri cu şi despre sport în cadrul activităţii editoriale. Aş menţiona aici colaborarea cu Mihai Andrieş, un excelent jurnalist sportiv si statistician de fotbal, la recenziile Football Manager 2013 şi 2014, apoi textele pentru FIFA 13/14, NBA 2K13/2K14, London 2012, F1 2012/2013, MotoGP 13 sau PES14. Cât despre trailerul de mai sus, l-am introdus pentru impune o anumită dinamică în cititor, pentru a ilustra noţiunea de perfecţiune în sport şi calitate în jocuri sportive — căci UFC este un etalon al jocurilor realizate aşa cum trebuie, ce profită din plin de noua generaţie de console. Puteam la fel de bine să inserez aici introducerea din NBA 2K14, cu Lebron James în rolul principal. Fie că scriem, butonăm, practicăm sau adorăm sportul, punctul de întâlnire este unul comun.

sport_jocuri_image_01

Fairplay şi dragoste pentru sport: două elemente impregnate în reţeta jocurilor sportive.

Aşadar, am decis schimbarea direcţiei eforturilor mele şi încercarea valorificării unor titluri mai puţin cunoscute pe la noi, ce prezintă discipline sportive neglijate. Hocheiul, rugbyul, fotbalul american, artele marţiale mixte sau anumite categorii de curse auto şi moto — toate primesc tratamentul „jocului arcade”, dacă nu al ignoranţei depline. E păcat, zic eu, deoarece jocurile video derivate din aceste sporturi sunt instrumente perfecte de educaţie şi distracţie. Mecanicile lor au impregnate regulile de bază şi dictează în permanenţă un cadru al fairplayului. Or, naţiunea noastră suferă în materie de etichetă sportivă, începând cu suporterii şi terminând cu anumiţi sportivi. Fotbalul este cel mai afectat, aş zice, deşi nu am avut ocazia să particip la un meci de hochei Steaua – Miercurea Ciuc. Rivalitatea este un efect normal al competiţiei, dar rivalitatea violentă şi huliganismul duc la degenerarea competiţiei, într-o relaţie cauză-efect dezgustătoare. Pe calculator sau în faţa consolei, sportul este portretizat glorios, epic, aşa cum e de fapt — la nivel teoretic. Cred că de aici poate porni un sistem de educaţie al jucătorului, prin jurnalismul de jocuri & joc, făcându-l să înţeleagă forma ideală a sportului, până când şi-o va dori şi pe teren. Ştiu, sunt naiv, but fuck it! Orice călătorie începe cu paşi mici.

sport_jocuri_image_02

Imaginea pe care mulţi gameri o văd atunci când pornesc jocul lor preferat.

Nu mă înţelegeţi greşit, apreciez jocurile şi benzile desenate ultra-violente în timpul liber. E în natura mea pasionată din când în când de orice e colorat şi plin de sânge. Cu toate acestea, consider că jurnalismul de jocuri românesc nu acordă suficientă atenţie titlurilor sportive, total nonviolente, folositoare în dezvoltarea celor mici şi, culmea, cu o bază impresionantă de fani adulţi. Aţi stat vreodată de vorbă cu un împătimit Football Manager? Cel mai probabil este un individ trecut de 18 ani, cu o strălucire aurie în ochi, statistici tatuate pe frunte şi pupile în forma unor mingi de fotbal. Pe de altă parte, majoritatea puştimii este expusă violenţei gratuite, armelor şi măcelului de ruşi, arabi sau chinezi. E ceva aiurea în starea faptelor, nu-i aşa? Nu sunt părinte, deocamdată, dar aş prefera să îmi văd copilul gamer învăţând tactică, strategie şi team play din Jonah Lomu Rugby, nu din meciuri online de Call of Doodoo. Vedeţi, simulatoarele sportive moderne au în componenţă nenumăraţi factori decisivi, în absenţa cărora nu ar putea funcţiona coerent: biomecanică, analiză statistică, fizică, fluidizarea controlului, gameplayul intuitiv, omul. Dinamice, „fuzelate” şi antrenante, ele aşază individul şi abilităţile sale naturale în centrul mecanicii de joc.

4 Comments

  1. Michi mai 21, 2014
    • Aidan mai 21, 2014
    • Michi mai 22, 2014
    • Aidan mai 22, 2014

Leave a Reply