Lansat în 2005 pentru consolele GameBoy Advance de la Nintendo, Riviera: The Promised Land combină JRPG-ul cu elemente de point-and-click adventure și un spârc de dating sim. Inițial a fost un titlu pe care tot amânam să îl încerc, având mereu la îndemână, ba un Sword of Mana, ba un Fire Emblem și nelipsitul Pokemon cel de Smarald. Dar a venit și momentul lui să primească atenție și pfoai… de atunci este unul dintre jocurile la care revin anual să mă mai gâdile puțin la glanda nostalgiei.

Când îngerii vin mărșăluind în Riviera

Jocul te pune în pielea lui Ein, un Grim Angel trimis de către consiliul celor 7 magi să distrugă Riviera, o lume populată de creaturi pașnice numite Sprites, deoarece au început să apară demoni pe ici, pe colo, iar magii se tem de un alt Ragnarok (în acest context, un război cataclismic între demoni și zei).

Ein habar nu are de toate aceste lucruri, în primul stadiu din întreaga poveste fiind cel mai ignorant protagonist pe care l-am văzut vreodată, doar ca să aibă sens tutorialul: habar nu are ce este o poțiune de viață, iar după ce i se explică, prostul crede că poate bea din ea la nesfârșit, de parcă legile fizicii nu se mai aplică la băutură (heheh, ce fain ar fi).

Tutorialul te dădăcește timp de două stadii întregi, dar nu face asta ca să te scoată din pepeni, ci datorită faptului că prezintă multe mecanici diferite față de JRPG-urile de la care ai supt până acum. În loc să îți trântească toate informațiile deodată, te lasă să te joci încă 15-30 minute până la următoarea lecție. În schimb, îl ține pe Ledah pe lângă tine, un alt Grim Angel plin de edge și OP pentru primul stadiu, doar ca să îți arate cât de OP poți fi și tu dacă îți mănânci legumele, și să facă carry în caz că o iei pe urmele lui Ein și te îmbeți din proviziile de poțiuni.