Preview: Borderlands The Pre-Sequel

Dacă până acum câteva zile era doar un zvon, iată că existenţa unui nou titlu din seria Borderlands a fost confirmată. Borderlands: The Pre-sequel! îşi are acţiunea plasată între primele două jocuri din serie şi se află deja în producţie pentru PC, Xbox 360 şi PlayStation 3. La fel de inedit este faptul că de realizarea lui se vor ocupa cei de la 2K Australia, nicidecum studiourile Gearbox Software, responsabile pentru primele două jocuri din serie, iar versiuni pentru Xbox One şi PS4 nu sunt în plan. Pentru că nu este cazul…

2K_Borderlands_ThePre-Sequel_Screenshot_02

Primul loc în proba de aruncarea discului.

Acţiunea din Borderlands: The Pre-sequel! se va petrece pe luna Elpis şi (sper eu) baza orbitală Hyperion, ce-i face umbră de la mică distanţă. Ambele pot fi admirate în voie de pe Pandora, planeta pe care unii dintre noi încă o mai cutreieră în Borderlands 2. La rândul ei, povestea îl va avea în centrul atenţiei pe Handsome Jack, într-un moment din viaţă când, ca orice tânăr absolvent al facultăţii de Automatică şi Informatică Aplicată, tânjeşte după un artefact extraterestru. Mult mai tânăr decât în Borderlands 2, Jack ni se va arăta din postura unui „programator” aflat în plină ascensiune, iar jucătorul va putea intra în pielea unuia dintre cei patru locotenenţi ai săi pentru a-l însoţi în aventură: Athena the Gladiator, Wilhelm the Enforcer, Nisha the Lawbringer şi Fragtrap, versiunea mai agresivă şi înarmată a guralivului Claptrap. Wilhelm este chiar primul boss major cu care ne-am confruntat în Borderlands 2 – pe atunci un robot fioros, nicidecum fiinţa relativ umană care ne va însoţi în Borderlands: The Pre-sequel! -, iar cu Athena am făcut cunoştinţă în DLC-ul General Knoxx, dedicat primului joc din serie. Nu în ultimul rând, Nisha seamnă izbitor de mult cu şeriful din Lynchwood, prietena lui Jack în Borderlands 2…

2K_Borderlands_ThePre-Sequel_Screenshot_04

I’m Sexy And I Know It!

Athena se va baza pe atacuri de tip melee şi va fi capabilă să absoarbă rafalele inamicilor cu ajutorul unui scut kinetic. Concomitent, îşi va felia apropiaţii cu o sabie înmuiată-n plasmă. Wilhelm, pe de altă parte, se va putea lăuda cu un mic tun montat pe umăr şi un set de drone, capabile să-i ţină isonul dacă situaţia o va cere. Robotul de sub comanda lui Jack în Borderlands 2 a fost odinioară om, iar dacă vom alege să jucăm din postura acestuia pe parcursul Pre-Sequel-ului, pe măsură ce-i adaugăm noi skill-uri îi vom putea urmări şi transformarea în maşină. Cantitatea de implanturi cibernetice şi modificări la care se supune Wilhelm cu bună ştiinţă creşte constant, cu fiecare nou punct de skill adăugat. Iar unele dintre aceste skill-uri au caracteristici şi funcţii deosebit de distractive, ne asigură Randy Pitchford, CEO Gearbox Software. Tot de la el mai aflăm că o parte dintre personajele jucabile încep prin a fi oarecum psihopate, dar distractive, şi sfârşesc într-o zonă în care îşi doresc cu agresivitate să rămână în preajma lui Jack, ca să ucidă din ce în ce mai mulţi oameni nevinovaţi şi să fie plătiţi pentru asta.

Leave a Reply