Review: Broken Sword 5 – The Serpent’s Curse

Scurt pe doi: sunt ahtiat (dar efectiv obsedat) după primele două aventuri ale lui George şi Nico. Mulţi se vor gândi că o atare moştenire mi-ar inocula germenii unei critici absurde, obsesive, necruţătoare. Dimpotrivă, faptul că am jucat şi analizat de zeci de ori primele două Broken Sword-uri mă face să cred că am pătruns intim mecanismele şi structura lor, că m-am apropiat mai mult de `sufletul` seriei şi că sunt, astfel, un judecător mai adecvat decât cel care pur şi simplu le-a bifat. Ce-i drept, voi fi la finalul recenziei un judecător mai trist sau mai euforic, dar obiectiv.

Pentru cunoscători sau neofiţi?

Deşi recenzia de mai jos va fi făcuta din perspectiva unui “iniţiat”, nu trebuie să-i scap din vedere pe cei pentru care The Serpent’s Curse este prima întâlnire cu eternul turist Stobbart şi fâşneaţa jurnalistă Collard, caz în care nu aveţi prea mari referinţe despre aventurile din trecut şi personajele cunoscute în timpul acestora. O spun din start: e foarte posibil ca voi să vă aflaţi într-o relaţie privilegiată cu jocul tocmai pentru că veţi privi cu ochi proaspeţi tot ce se va petrece pe ecran. Foarte posibil ca seria să câştige câţiva fani astfel, ceea ce nu poate decât să mă bucure.

Nu trebuie sa fii habotnic Broken Sword ca sa apreciezi The Serpent’s Curse.

Dar adevărul este că Revolution a gândit acest al cincilea Broken Sword pentru cei care aveau idee cu ce se mănâncă. Chiar şi proiectul de Kickstarter se baza în proporţie covârşitoare pe fanii declaraţi – în descrierea generală a planului, cât şi prin diversele recompense promise pentru obiectivele financiare suplimentare –, şi nu-şi propunea să co-intereseze pe cei necunoscători. O analiza finala nu poate, deci, să facă abstracţie de această filiaţie evidentă. Şi nici nu va face.

Nu mă feresc să le recunosc celor de la Revolution meritul de a satisface în chip perfect exigenţele proaspăt-veniţilor. În niciun moment aceştia nu vor simţi nevoia acută de context, nu se vor simţi frustraţi că până acum au evitat (sau n-au ştiut de) Broken Sword. Iar asta în condiţiile în care referinţele şi paralelele cu trecutul nu sunt chiar puţine (vezi mai jos). Am citit această frecventă întoarcere în trecut şi în optica unui îndemn (subtil ori nu prea?) de a cumpăra şi juca începuturile seriei. O zgândărire a curiozităţii, să-i zicem, pe care o pot înţelege în termeni comerciali.

Nişte gnostici cam convenţionali

Întâiul Broken Sword se deschide cu un atentat cu bombă, al doilea te imobilizează într-un scaun şi-ţi aruncă o tarantulă veninoasă, în The Sleeping Dragon supravieţuieşti unei prăbuşiri de avion, iar în 4 fugi pe acoperişuri de nişte haidamaci cu gânduri criminale. Povestea din The Serpent’s Curse are probabil cel mai puţin spectaculos început: un furt dintr-o micuţă galerie de artă pariziană, care se termină nefericit cu împuşcarea propietarului. George şi Nico sunt simpli spectatori, iar primele acţiuni pe care le poţi întreprinde reprezintă etapa clasică a adunării de indicii. Nu m-ar fi deranjat deloc, dar ancheta mi s-a părut (nu numai mie) că trenează şi gâtuie jocul un pic: nu e suficient de picantă, ca să zic aşa, încât să te ţină în priza până începi să avansezi mai consistent.

Broken_Sword_5_10_new.jpg

Colţişorul ăsta mi-a amintit cel mai mult de primele jocuri, nu ştiu de ce..

Ca să elaborez puţin, trama jocului se învârte în jurul gnosticilor şi, mai exact, în jurul ereziei cathare, care deviază în mod decisiv de la credinţele ortodoxe ale Bisericii, propunând un sistem dualist între Dumnezeu (Yehova) şi Diavol (Lucifer). E drept, e un subiect ceva mai nişat decât obişnuiţii cavalieri templieri şi celelalte subiecte de larg consum din cultura populară, dar, ca să fiu sincer, cred că etosul creştin a atins un punct al saturaţiei în adventure-uri. Sunt literalmente zeci de titluri care jonglează, mai mult sau mai puţin, cu aceleaşi concepte; chiar dacă tot timpul se vor găsi secte sau marginalia care să nu fi fost exploatate expres, sentimentul de uzură şi plictis al jucătorului în faţa încă unei “descoperiri a adevăratelor origini sau secrete ale creştinismului” a atins un punct critic. Avem, slavă Domnului, atâtea mistere şi mitologii interesante de exploatat în largul şi latul pământului încât ar fi benefic (pentru orice serie) să acorde creştinismului european un răgaz.

7 Comments

  1. Razvan iunie 6, 2014
  2. Acad Jean Valjean iunie 6, 2014
  3. marvas iunie 8, 2014
  4. ionescu iunie 9, 2014
    • ncv iunie 9, 2014
  5. Radu iunie 9, 2014
  6. Yulian iulie 8, 2014

Leave a Reply