Cel mai sinistru personaj din The Witcher 3? Whoreson Junior (NSFW)

Înainte de toate, SPOILER ALERT!!! Dacă nu aţi parcurs povestea din The Witcher 3, vă recomand să evitaţi acest articol. Imaginile incluse sunt INTERZISE MINORILOR.

The Witcher 3: Wild Hunt este un joc încărcat cu personaje interesante, începând cu eroii poveştii – simt nevoia să-l includ aici şi pe Uma – şi terminând cu bestiile pe care Geralt le vânează în schimbul punguţei cu doi bani. Fiecare entitate din lumea construită de CD Projekt are ceva de spus sau făcut, anumite momente depăşind în naturaleţe spiritul urban viu al NPC-urilor din Grand Theft Auto V. Pe de altă parte, unele personaje sunt atât de sinistre, atât de groteşti şi dezgustătoare, încât îţi ridică fiecare fir de păr de pe corp şi îţi provoacă pe loc o stare de ameţeală şi vomă. La acest capitol, nimeni altcineva nu reuşeşte, cred eu, să fie mai infam decât Whoreson Junior (pe numele real Cyprian Wiley), unul dintre liderii lumii interlope din Novigrad – un proxenet degenerat pe care Geralt îl întâlneşte faţă în faţă pe parcursul questei Count Reuven’s Treasure.

Evident, contactul cu Junior şi genul de petrecere pe care o preferă în compania unor femei ucise, torturate şi apoi profanate spune totul despre cum am preferat să-i transmit cele mai reci salutări direct din vârful spadei de oţel, însă mă surprinde opţiunea inclusă de producători – aceea de a-l lasă pe Jr. în viaţă. Aş da orice să aflu câţi playeri au ales să îl cruţe şi câţi au fost judecători şi călăi ad-hoc.

Mă adresez aici doar celor care au parcurs integral campania: cine credeţi că este cel mai sinistru personaj din The Witcher 3? Iniţial, eu am oscilat între Whoreson, Reverend Nathaniel, Ladies of the Wood şi Hubert Rejk, coronerul din Carnal Sins. Dacă aveţi alte propuneri, secţiunea de comentarii vă stă la dispoziţie.

Rămâneţi alături de noi pentru review-ul jocului. Yup, N2 just got dark…

8 Comentarii

  • Hangoverlike
    Publicat mai 29, 2015 10:02 am 0Likes

    L-am luat pe de pe gog, dar prima data trebuie sa termin 1 si 2 😀
    Mi-am facut rezerva de bere peste weekend si ii dau bice 😛 My body is ready!

  • johndoe1989
    Publicat mai 29, 2015 1:10 pm 0Likes

    Initial voiam sa intreb despre review, din moment ce am sarit peste tot textul pt ca Spoiler Alert (eu unul chiar tin sa va multumesc, warningul iese in evidenta foarte clar si cu suficient de mult „timp” inainte – nu am ajuns inca la questul respectiv, iar zilele trecute am realizat ca am fost extrem de dezamagit/sentiment de burnt out fata de prima parte a jocului pt ca deja o stiam pe dinafara din trailere, videouri, etc).

  • Pakistan
    Publicat mai 29, 2015 1:10 pm 0Likes

    nu-ti ajunge un weekend… asa ca probabil nici stocul de bere nu va fi destul 😀

  • gil blas
    Publicat mai 29, 2015 9:16 pm 0Likes

    E greu sa te decizi intre Whoreson si Reverend Nathaniel. Hubert Rejk pare destul de in regula pana acum.
    Oricum, personajele principale sunt suficient de complexe sa nu plictiseasca. Se simte de la o posta ca exista o carte la origine.
    Deocamdata singura problema pe care o am e : Triss sau Yennefer ? Am o banuiala ca nu va fi OK cu amandoua :))

  • alex
    Publicat iunie 5, 2015 8:20 pm 0Likes

    Terminat, 10 zile de jucat non-stop.. cel putin campania principala plus o parte din quest-urile secundare.. Whoresone clar, cel mai dubios personaj… l-am executat rapid cu cea mai mare placere..

    • Aidan
      Publicat iunie 5, 2015 8:31 pm 0Likes

      !!!SPOILER SPOILER SPOILER!!!

      Eu sunt fericit ca am ramas alaturi de Triss pana la capat :)) Am primit cel mai frumos ending imaginabil – iar Ciri o soarta plina de aventura si libertate. Cred ca am completat toate questele din joc, inclusiv cele secundare. Acum adun carti Gwent, in speranta ca voi completa pachetele.

    • alex
      Publicat iunie 6, 2015 12:19 am 0Likes

      Prin Quest-uri secundare te referi la Contracte si misiuni secundare ? sau tot ( adica toate misiunile + toate semnurile de intrebare de pe harta ) ? daca e tot, inseamna ca ai jucat ceva la el.. eu nu am jucat gwent deloc, nu m-a pasionat partea asta..cel mai mult mi-au placut contractele, mai ales cand investigam crime, sau urmaream vampiri.. sau partea in care goneam fantomele din casa.. mi s-a parut geniala partea asta..astept DLC-ul din toamna , il termin rapid si pe ala..

    • Aidan
      Publicat iunie 6, 2015 3:56 am 0Likes

      Tot. Da, am exagerat. Mi-au ramas cateva semne de intrebare in Skellige. Nici macar Witcher Gear nu mai am de adunat 🙁

Adaugă un comentariu