Consola NES Classic Edition revine în magazine pe 29 iunie
Imediat după lansarea ei în noiembrie 2016, Consola NES Classic Edition s-a vândut în 1,5 milioane exemplare, iar fanii jocurilor retro au sărit în sus de bucurie când au auzit de ea. Ieftin și bun. Ceea ce nu au prevăzut este că acum trebuie să te dai de ceasul morții ca să mai găsești una în magazine.
Anul trecut, când Nintendo a anunțat fără nicio explicație că a încetat fabricarea destul de popularei mini-console retro, și-au pus o mulțime de potențiali cumpărători în cap, însă nu cred că asta i-a deranjat în mod special. Dacă a fost o problemă legată de stocuri sau o simplă strategie de marketing, n-o să aflăm niciodată. Cert este că prețurile de pe piața second hand au explodat imediat. Totuși, Nintendo a decis că este o companie care vrea să facă bani în primul rând, iar asta i-a determinat să anunțe că o vor relansa vara aceasta pe piață. Consola de 60 de dolari revine în magazine pe 29 iunie, cu același 30 de jocuri preinstalate, inclusiv Super Mario Bros., Donkey Kong și Pac-Man, iar disponibilitatea ei după lansare nu va mai fi o problemă.
Între timp, tot prin puterea zeului Ban, a fost anunțată și o suplimentare a stocurilor pentru Super NES Classic Edition în 2018, consolă care s-a vândut ca pâinea caldă de la lansarea ei în septembrie 2017, Nintendo promițând că producția consolei de 80 de dolari nu va avea parte de același tratament. Nouă nu ne rămâne decât să-i credem pe cuvânt, iar dacă vă gândiți să achiziționați o consolă Super NES Classic Mini, review-ul nostru s-ar putea să vă fie de ajutor.
Oare în România pe când?
4 Comentarii
goron
Dar un N64 Classic pe cand?
Ca abia astept sa imi pierd niste nopti cu un Goldeneye. Si cu un Zelda.
Si cu un Mario 64.
KiMO
Poate o anunta anul asta… Si poate vor avea si stocuri, ca NES Classic Mini si SNES Classic Mini sunt inca greu de gasit, desi s-au lansat in 2016, respectiv 2017.
cg1700
SNES Classic Mini e usor de gasit la Auchan in Bucuresti
KiMO
Doar acolo? Livreaza si prin curier oare? Cum putem verifica stocul?