Despre: Nuvele Vizuale – Reloaded
De ce doar 5% joc? Pentru că în Steins, la fel ca şi în Cross, de altfel… … acum eu sper că voi aţi înţeles că eu am tot generalizat pe parcursul acestui special, nu degeaba este cuvântul ‘majoritatea’ laitmotivul articolului. Dacă aceste două nuvele seamănă între ele ca şi structură şi se încadrează oarecum în tiparul clasic, asta nu înseamnă că toate sunt la fel. La fel de bine puteţi găsi nuvele care folosesc fotografii în loc de planşe pictate, altele în care artiştii nu s-au mai putut opri şi au creat tone de imagini, altele care se folosesc de animaţii, sau au bucăţi bune de anime, inserate între rânduri, chiar şi filmuleţe CGI. La fel şi cu noţiunea de joc, există nuvele în care gameplay-ul este ca şi inexistent sau din contră, mult mai divers, cu mici puzzle-uri, cu mult mai multe puncte cheie, cu zeci, dacă nu chiar sute, de finaluri. Aici, exceptând faptul că dai click, pentru a citi mai departe, sau că poţi să salvezi sau să derulezi oricând, în caz că vrei să revii sau să treci rapid peste un pasaj, singurele momente în care C†C şi S;G pot fi considerate jocuri sunt punctele în care trebuie să iei o decizie. Decizii care te vor arunca (sau nu) pe o ramură narativă diferită sau vor decide finalul poveştii. Odată ce am terminat Steins, am realizat că nu-mi place ideea de a relua o nuvelă pentru a descoperi tot ce ar fi putut fi, mi-am acceptat soarta fără probleme, chiar dacă finalul nimerit de mine a fost unul dulce-amar. Spun nimerit, pentru că nu am ştiut că S;G are finaluri multiple, iar mecanismul prin care iei decizii este atât de bine ascuns, încât nici nu am realizat, decât foarte târziu, că le iau. Din acest punct de vedere nuvela frizează geniul. Alegerile pe care le faci nefiind doar linii de text – te duci la baie? sau pe terasă? – aşa cum am văzut în celelalte nuvele vizuale pe care le-am încercat până acum. Sistemul decizional este integrat la nivel grafic şi serveşte într-un mare fel storyline-ul şi noţiunile pe care încearcă să le sublinieze, butterfly effect, fiind una dintre ele. Ba mai mult, într-un titlu în care eroii se joacă cu liniile temporare (ah, deja am spus prea mult), sistemul decizional reuşeşte să nu rupă în nici un moment continuitatea. Din acest punct de vedere Cross+Channel nu face o treabă la fel de bună, dacă insişti în combinaţii, mai descoperi şi inconsistenţe. Pe de altă parte, Cross se foloseşte de un artificiu ingenios şi nu are nevoie de mai multe treceri pentru a spune toată povestea. Atât vă zic, în momentul în care ajungeţi la generic nu daţi load înjurând, click-ăiţi în continuare.
Cum ideile prezentate în Steins;Gate pot fi rumegate mult timp după ce l-ai terminat, până la urmă curiozitatea m-a învins şi am dat o tură pe Wikipedia pentru a învăţa mai multe, dar şi pentru a vedea cât de interesante sau diferite sunt celelalte finaluri. Am realizat astfel că un alt minus pe care mi-l notasem e nefondat. Impresia mea era că introducerea şi intriga sunt disproporţionat mai generoase decât acţiunea, punctul culminant şi deznodământul la un loc (a început ora de română?). Scenariştii, însă, în plin avânt artistic, nu s-au oprit la a jongla doar cu finalurile. La fel că în RPG-urile de calitate, deciziile tale încep să schimbe povestea în mijlocul acţiunii, care se poate astfel prelungi sau din contră. Punctul culminant şi deznodământul variind foarte mult de la caz la caz. Dacă vă încăpăţânaţi să „vedeţi” tot, o să vă ia pe puţin încă 10-15 ore. Asta dacă decideţi să săriţi peste pasajele pe care deja le cunoaşteţi că de nu… Câteva săptămâni mai târziu, am reluat S;G, cu scuza că trebuie să investighez dacă într-adevăr le-a ieşit perfect sau doar mi s-a părut… jos pălăria!
Direcţia artistică e mult mai bună decât în Cross.
Multe planşe sunt de-a dreptul încântătoare.
|
Rintaro reuşeşte cumva să o facă pe Kurisu, care e
clar mai deşteaptă decât el, să spună numai prostii
|
Pentru cei care au terminat Cross sau Steins şi vor mai mult am veşti bune. Fanii C†C pot încerca mai noul Rewrite (2011), scris de acelaşi Romeo Tanaka, împreună cu artiştii de la Key. Mulţi spun că e chiar mai bun decât C†C, chiar şi aşa fără conţinut sexual. Pentru aceia dintre voi care doresc o pauză de citit, recomand Nanaca†Crash!!, un flash tembel pe care l-am mai recomandat şi în trecut (în revistă), dar care acum, după ce am terminat nuvela, mi se pare genial. E incredibil cât de mult suflet am investit în personaje. Fiecare lovitură primită de Taichi m-a bucurat în moduri în care nici nu ştiam că există.
Fanii S;G sunt şi mai răsfăţaţi. Nuvela a avut un aşa mare succes încât ideea a fost preluată şi transformată în manga, în anime (unul din cele mai bune făcute vreodată, nu aşa), chiar şi în boardgame (sincer nu cred că o să-l găsiţi pe la noi, nici măcar în Europa). A primit o continuare, în 8 biţi, numită Variant Space Octet, şi se mândreşte şi cu un înaintaş, fără legătură directă, dar la fel de interesant. Chaos;Head.
13 Comentarii
Alin
Vreau să deschid cu o chestie care n-are altă relevanță decât scuturarea mădularului internatutic. Țin minte că și pe siteul Level ai mai tradus(îmi cer scuze dacă n-ai fost tu, dar cineva sigur a făcut-o) ”novel” ca nuvelă în loc de roman când vorbeai despre o adaptare…parcă după Dragon Age.
Altfel, interesant traseul romanului vizual și relația sa cu pornografia. Îmi place că v-ați lansat tocmai cu o discuție despre un gen ce s-a făcut simțit doar periferic. Anunță lucruri bune.
ncv
Salut,
Ai dreptate, novel, tradus în română din engleză, înseamnă roman. Am decis totuși să le numesc nuvele, o dată pentru că am vrut ca numele să se asemuiască cu cel consacrat, și astfel să facă click în mintea tuturor celor care au fost măcar curioși în privința subiectului, dar și pentru că am descoperit că majoritatea vin „cu o intrigă riguros construită, accentul fiind pus mai mult pe definirea personajului decât pe acțiune.” Că „înfățișează un episod semnificativ din viața unuia sau mai multor personaje (prezentate în mediul lor social)”. În timp ce dimensiunile majorității lor sunt mai mici decât „un roman și mai lungi decât o povestire.” Toate aceste ghilimele fiind părți serioase ale definițiilor acceptate pentru ce numim noi nuvelă.
Sincer, eu nu sunt la fel de pornit ca și tine în privința acestei nominări, sau a oricărei alteia – nici nu am știut că există alta, să-mi fie rușine. Dacă o să văd că lumea e deranjată de, sau că termenul Roman Vizual căștigă teren, nu o să am nici o problemă în a le numi așa pe viitor.
PS. La prima vedere îmi place site-ul ce se deschide în momentul în care dau click pe numele tău. Acum, că știu cine ești, sunt chiar mândru că ăsta e singurul lucru care te-a deranjat 🙂
cg1700
Excelent articol. In general articolele tale sunt foarte bune dar asta cred ca e preferatul meu(partial si fiindca imi plac destul de mult VN-urile).
Daca vrei as putea sa iti recomand niste titluri fiidca le-am citit pe majoritatea celor cat de cat de calitate dintre cele traduse in engleza.
ncv
Mulțumesc.
Sigur. Orice recomandare este binevenită. Sunt curios câte din preferatele tale sunt deja pe lista ce am încropit-o.
Victor
Superb articolul!Bine ca a fost postat pe Nivelul2 ca ar fi fost un mare pacat sa nu fi aparut vreodata!
Steins;Gate a fost superb ca si visual novel,dar la fel o fost si animeul!Ha!Dupa ce am citit articoulul,chiar mi se facu o pofta de un visual novel bun!Cred ca o sa-mi cumpar acuma Zero Escape:Virtue Last Reward pe PSV,ca de mult vroiam sa il iau dar na…
cg1700
Fiindca spuneai in articol ca esti pasionat de SF, ii-as recomanda in primul rand ceea ce e probabil VN-ul meu preferat, si anume Ever17.Dintre toate VN-urile pe care le-am citit nu am gasit nici unul care sa aiba o poveste mai buna, nu doar prin calitatea ei cat si prin cat de bine e prezentata. Modul in care te loveste cu cate un plot twist care te ia complet prin surprindere in ciuda faptului ca a avut parte de o gramada de foreshadowing este extraordinar, acelasi lucru putand fi spus si despre faptul ca toate misterele si intrebarile care apar de-a lungul povestii sunt explicate intr-un mod foarte satisfacator. Singura problema pe care o are e ca majoritatea revelatiilor sunt facute in ultima ruta, ceea ce poate face ca rutele de pana in acel punct sa fie putin cam plictisitoare.
Ever17 face parte din ceea ce se numeste seria Infinity din care mai fac parte si Remember11 si Never7. Aceste trei titluri nu sunt legate intre ele decat prin cateva referinte marunte care nu au vre Remember11 e si el foarte bun insa sufera de un final foarte prost care nu doar ca nu reuseste sa explice o parte semnificativa a misterelor ci se mai si termina intr-un cliffhanger. Never7 a foast primul titlu din serie dar din pacate a imbatranit destul de rau si nu e nici pe aproape la fel de bun ca sequel-urile sale. Merita citit pentru a vedea de unde a pornit seria.
Seria Infinity a fost inspiratie pentru destule alte VN-uri, printre care 999/Virtue’s Last Reward (pe care l-a mentionat si Victor) si I/O care a fost tradus de curand, dar care din pacate nu am ajuns inca sa il citesc (desi am auzit doar lucruri bune despre el)
Un alt VN extraordinar de bun e Muv-Luv Alternative. MLA e in top 3 a celor mai highly ranked VN-uri atat in comunitatea japoneza cat si in cea occidentala si pe buna dreptate, avand atat un setting foarte detaliat si bine pus la punct cat si o poveste foarte buna. Desi premiza e una generica (omenirea trebuie sa lupte impotriva unei invazii extraterestre folosind roboti uriasi) modul in care este prezentata este este superb. In ciuda setting-ului fantastic povestea este foarte serioasa de unde de altfel vine si impactul ei. Aici nu avem parte de protagonistul overpowered care salveaza pe toata lumea si invinge toti inamicii ci de un protagonist care e fortat sa se maturizeze fiind aruncat intr-o situatie disperata. In plus cum ziceam setting-ul e foarte detaliat fiind descrise in foarte mare detaliu atat tehnologia folosita de oameni cat si extraterestrii.
Problema cu MLA este ca e al treilea VN dintr-o trilogie din care mai fac parte Muv Luv Extra si Muv Luv Unlimited. Pentru ca MLA sa aiba impactul maxim trebuie neaparat citite si cele doua prequel-uri care insa sunt destul de mediocre. Extra e generic love comedy, iar Unlimited e un de la un capat la altul un training arc care are foarte putine lucruri remarcabile. Insa merita efortul de a trece prin aceste doua VN-uri pentru a te putea bucura din plin de MLA. O chestie interesanta e cat de mult foreshadowing e introdus in Extra si Unlimited pentru chestii care devin relevante de abia in MLA. In mod special Extra e atat de plin de foreshadowing incat daca e citit din nou dupa MLA ajunge sa fie apreciat mult mai mult.
Despre Sekien no Inganock si Shikkoku no Sharnoth voi vorbi impreuna fiindca ambele fac parte din seria „What a Beautiful…”. Punctul forte al acestei serii este setting-ul fantastic. Setting-ul este in mod special enhanced de artstyle si de soundtrack care le ofera titlurilor o atmosfera de basm. Aceastaa atmosfera de basm se reflecta si in plot care este in mare parte episodica, fiecare capitol semanand cu o poveste pe care poti sa o citesti seara inainte de culcare. Stilul in care au fost scrise aceste titluri este unul poetic, acest stil perzandu-se insa partial atunci cand a fost tradus in engleza. Se poate observa insa folosirea in cantitate destul de mare a repetitiilor, de-a lungul VN-urilor fiind o serie de fraze simbolice care sunt repetate in mod constant.
De la aceeasi companie (Liar Soft) un alt titlu care merita citit e Forest. Eu sincer pot spune ca de abia am inteles mai putin de jumatate din ce s-a intamplat in Forest. Tot plot-ul VN-ului e invelit in simbolistica si in metafore ceea ce il face sa fie foarte opac, insa in acelasi timp il face sa fie si foarte interesant. Ca fun fact, Forest foloseste in soundtrack cateva piese care se gasesc si in soundtrack-ul lui Heroes IV (ca de exemplu acest track:https://www.youtube.com/watch?v=KBs5P7FrgPU)
Ca tot vorbeai de Rewrite in articol, Problema cu Rewrite e ca este inconsistent. Partile scrise de Romeo sunt geniale, dar partile scrise de alti scriitori variaza de la destul de bun la prost si introduc si o serie de plot holes care sunt destul de greu de explicat. Dupa cum tocmai am zis contributia lui Romeo la Rewrite este highlight-ul VN-ului, in mod special cele doua true routes (Moon si Terra). Desigur nici character route-urile scrise de el nu sunt mai prejos, iesind in evidenta in special ruta lui Akane care pe langa ca e cel mai bun character route, reuseste si sa te lase cu niste sentimente extraordinar de ambivalente fata de eroina. Putine VN-uri inceaarca in mod special sa te faca sa urasti una din eroine in timpul rutei. Ah da, si daca iti place Romeo iti recomand sa te uiti la Jinrui wa Suitai Shimashita daca nu l-ai vazut inca, care e o adaptare anime dupa o serie de light novels scrise de el.
Tot de la Key as mai recomanda si Clannad si Little Busters. Despre Clannad nu cred ca e nevoie sa zic ceva fiindca majoritatea probabil ca au vazut anime-ul. Little Busters imi imaginez ca nu a fost vazut inca de prea multi si in plus anime-ul e o adaptare slaba. LB parctic ofera aceleasi particularitati pentru care sunt cunoscuti cei de la Key: un cast de personaje likable, o gramada de umor de calitate si drama bine scrisa care loveste exact atunci cand ti-s personajele mai dragi pentru impact maxim.
Mie personal mi-a placut ruta finala din LB mai mult decat ruta finala din Clannad (After Story), atat datorita faptului ca personajele din LB mi-au placut mai mult cat si datorita faptului ca tema abordata in LB (prietenia) mi se pare mai interesanta decat tema familiei din Clannad.
Si fiindca tot am mentionat VN-urile de la Key, simt nevoia sa recomand si ceea ce e probabil Romance VN-ul meu preferat: Symphonic Rain. Punctele forte ale acestui VN sunt atmosfera si setting-ul. Povestea VN-ului are loc intr-o scoala de muzica dintr-un mic orasel din sud-vestul Europei, iar acest lucru impreuna cu artstyle-ul si background-urile care arata pictate in acuarela si soundtrack-ul exceptional(de exemplu: https://www.youtube.com/watch?v=w7fSToi_djk) reusesc sa creeze o atmosfera magica care ti se vara direct in suflet. Desigur, doar atmosfera nu are nici o valoare daca povestea nu e de calitate. In cazul lui Symphonic Rain avem o poveste foarte buna care pe langa ca ofera drama de calitate, arunca si cateva mindfuck-uri demne de Ever17.
Voi mai reveni in curand cu inca un comment cu alte recomandari fiindca deja m-am intins destul de mult in acesta.
ncv
Exceptand Symphonic Rain si Forest, toate erau pe lista. Mi-ai intarit alegerile, multumesc, timp sa am acum…
Adaug si SR la lista, mi-a placut mult Nodame Cantabile (anime-ul) si chiar am chef de o noua aventura „muzicala”.
Kolya
Ma mir ca nu a pomenit nimeni de Katawa Shoujo care a fost pentru multa lume o incursiune mai mult sau mai putin „fortata” in domeniul nuvelelor vizuale,Clannad stiu ca a mai fost pomenita,de asemenea si Higurashi no Naku Koro ni care,ca si Clannad,are legatura cu seria anime cu acelasi nume,Saya no Uta,un VN in stil horror destul de bine realizat,Symphonic Rain,desi a mai fost mentionat,Kira kira…si pot continua cu multe alte titluri. Ma bucur din suflet ca articolul despre VN a fost publicat pe site…asteptam cu mult interes aparitia in Level dar cum Level nu a mai fost…
Ashen
Pe langa cele mai bune VN-uri precum Muv-Luv sta si G-Senjou no Maou, care are o poveste destul de buna incat sa te tina in suspans, si plot twist-urile sunt destul de surprinzatoare.
Pentru ceva mai usor avem MajiKoi, fara o poveste extrem de serioasa, care se concentreaza mai mult pe viata de zi cu zi a unor studenti, prieteni din copilarie. Mie sincer mi-a placut, si m-am atasat de personaje.
Desigur, nu sunt un expert in foreshadowing, si nu prefer sa iau totul la un nivel critic, dar stiu cand ceva este mult prea greu de digerat.
Seria Infinity are o aura specifica Lord of the Flies, precum si manga Cage of Eden. Desigur, concluzie trasa numai din citirea synopsis-urilor, dar intentionez sa le citesc, in viitor.
Muv-Luv totusi, nu o sa-l uit niciodata. E pur si simplu superb. In Alternative se mentine o atmosfera moderata dupa care brusc, personajul principal este adus intr-o realitate cu care nu a facut fata nici in evenimentele din Unlimited, mult mai putin in Extra.
In general, calitatea VN-urilor e cu multi pasi inaintea industriei anime, fiindca, in opinia mea, cei care produc anime tind sa dea la oparte conturarea personajelor in favoarea satisfacerii fanilor. Se observa firul povestirii mult mai usor, si de obicei animeurile derivate din manga/light novel-uri ies niste dezastre. Nu pot numi multe exceptii, dar Steins;Gate intra in categorie cu usurinta.
cg1700
N-as zice chiar dezastre, mai degraba in majoritatea se pune foarte putin efort fiindca scopul lor e sa faca reclama materialului sursa, deci atat timp cat vanzarile manga-ului/LN-ului cresc, adaptarea e un succes din perspectiva sponsorilor.
Parerea mea e ca motivele pentru care VN-urile sunt cu multi pasi inainte anime-urilor/manga-urilor e fiindca pe de o parte nu sunt restrictionate de formatul episodic/impartirea in sezoane ca in cazul anime-urilor unde producatorii sunt obligati sa isi intinda sau comprime povestea astfel incat sa intre intr-un numar fix de episoade(12-13/24-26) si pe de alta parte toata povestea e spusa odata, nu lansata cate putin de-a lungul anilor ca in cazul manga-urilor (unde de multe ori autorul probabil nici macar nu are idee de cum va arata sfarsitul povestii atunci cand cand incepe)
cg1700
https://www.kickstarter.com/projects/sekaiproject/clannad-official-english-release
E interesant cum deja a fost funded in mai putin de 24 de ore.
ncv
🙂
poate se trezesc mai multi.
cg1700
Sigur o sa se stranga mult mai mult. Sper doar ca si Kickstarter-ul de Grisaia va fi funded.