De ce doar 5% joc? Pentru că în Steins, la fel ca şi în Cross, de altfel… … acum eu sper că voi aţi înţeles că eu am tot generalizat pe parcursul acestui special, nu degeaba este cuvântul ‘majoritatea’ laitmotivul articolului. Dacă aceste două nuvele seamănă între ele ca şi structură şi se încadrează oarecum în tiparul clasic, asta nu înseamnă că toate sunt la fel. La fel de bine puteţi găsi nuvele care folosesc fotografii în loc de planşe pictate, altele în care artiştii nu s-au mai putut opri şi au creat tone de imagini, altele care se folosesc de animaţii, sau au bucăţi bune de anime, inserate între rânduri, chiar şi filmuleţe CGI. La fel şi cu noţiunea de joc, există nuvele în care gameplay-ul este ca şi inexistent sau din contră, mult mai divers, cu mici puzzle-uri, cu mult mai multe puncte cheie, cu zeci, dacă nu chiar sute, de finaluri. Aici, exceptând faptul că dai click, pentru a citi mai departe, sau că poţi să salvezi sau să derulezi oricând, în caz că vrei să revii sau să treci rapid peste un pasaj, singurele momente în care C†C şi S;G pot fi considerate jocuri sunt punctele în care trebuie să iei o decizie. Decizii care te vor arunca (sau nu) pe o ramură narativă diferită sau vor decide finalul poveştii. Odată ce am terminat Steins, am realizat că nu-mi place ideea de a relua o nuvelă pentru a descoperi tot ce ar fi putut fi, mi-am acceptat soarta fără probleme, chiar dacă finalul nimerit de mine a fost unul dulce-amar. Spun nimerit, pentru că nu am ştiut că S;G are finaluri multiple, iar mecanismul prin care iei decizii este atât de bine ascuns, încât nici nu am realizat, decât foarte târziu, că le iau. Din acest punct de vedere nuvela frizează geniul. Alegerile pe care le faci nefiind doar linii de text – te duci la baie? sau pe terasă? – aşa cum am văzut în celelalte nuvele vizuale pe care le-am încercat până acum. Sistemul decizional este integrat la nivel grafic şi serveşte într-un mare fel storyline-ul şi noţiunile pe care încearcă să le sublinieze, butterfly effect, fiind una dintre ele. Ba mai mult, într-un titlu în care eroii se joacă cu liniile temporare (ah, deja am spus prea mult), sistemul decizional reuşeşte să nu rupă în nici un moment continuitatea. Din acest punct de vedere Cross+Channel nu face o treabă la fel de bună, dacă insişti în combinaţii, mai descoperi şi inconsistenţe. Pe de altă parte, Cross se foloseşte de un artificiu ingenios şi nu are nevoie de mai multe treceri pentru a spune toată povestea. Atât vă zic, în momentul în care ajungeţi la generic nu daţi load înjurând, click-ăiţi în continuare.

Priorităţile Moe ale lui Daru.

She’s a trap!

 
Cum ideile prezentate în Steins;Gate pot fi rumegate mult timp după ce l-ai terminat, până la urmă curiozitatea m-a învins şi am dat o tură pe Wikipedia pentru a învăţa mai multe, dar şi pentru a vedea cât de interesante sau diferite sunt celelalte finaluri. Am realizat astfel că un alt minus pe care mi-l notasem e nefondat. Impresia mea era că introducerea şi intriga sunt disproporţionat mai generoase decât acţiunea, punctul culminant şi deznodământul la un loc (a început ora de română?). Scenariştii, însă, în plin avânt artistic, nu s-au oprit la a jongla doar cu finalurile. La fel că în RPG-urile de calitate, deciziile tale încep să schimbe povestea în mijlocul acţiunii, care se poate astfel prelungi sau din contră. Punctul culminant şi deznodământul variind foarte mult de la caz la caz. Dacă vă încăpăţânaţi să „vedeţi” tot, o să vă ia pe puţin încă 10-15 ore. Asta dacă decideţi să săriţi peste pasajele pe care deja le cunoaşteţi că de nu… Câteva săptămâni mai târziu, am reluat S;G, cu scuza că trebuie să investighez dacă într-adevăr le-a ieşit perfect sau doar mi s-a părut… jos pălăria!

Direcţia artistică e mult mai bună decât în Cross. Multe planşe sunt de-a dreptul încântătoare.	Rintaro reuşeşte cumva să o facă pe Kurisu, care e clar mai deşteaptă decât el, să spună numai prostii

 
Pentru cei care au terminat Cross sau Steins şi vor mai mult am veşti bune. Fanii C†C pot încerca mai noul Rewrite (2011), scris de acelaşi Romeo Tanaka, împreună cu artiştii de la Key. Mulţi spun că e chiar mai bun decât C†C, chiar şi aşa fără conţinut sexual. Pentru aceia dintre voi care doresc o pauză de citit, recomand Nanaca†Crash!!, un flash tembel pe care l-am mai recomandat şi în trecut (în revistă), dar care acum, după ce am terminat nuvela, mi se pare genial. E incredibil cât de mult suflet am investit în personaje. Fiecare lovitură primită de Taichi m-a bucurat în moduri în care nici nu ştiam că există.

Fanii S;G sunt şi mai răsfăţaţi. Nuvela a avut un aşa mare succes încât ideea a fost preluată şi transformată în manga, în anime (unul din cele mai bune făcute vreodată, nu aşa), chiar şi în boardgame (sincer nu cred că o să-l găsiţi pe la noi, nici măcar în Europa). A primit o continuare, în 8 biţi, numită Variant Space Octet, şi se mândreşte şi cu un înaintaş, fără legătură directă, dar la fel de interesant. Chaos;Head.