Până la sfârşitul celui de al doilea război mondial mediul fotografic şi peliculele au fost ţinute sub un control strict de către autorităţi. Pornografia s-a refugiat în nuvele şi manga, medii considerate (încă sunt) expresii artistice. Deşi Articolul 175 a rămas aproape neschimbat până în zilele noastre, în 1947 noua constituţie a garantat libertatea de exprimare. Pornografia a explodat şi în scurt timp filmele au ajuns să acopere toate genurile posibile (şi imposibile). Mulţi cred că X-urile au avut un rol important până şi în războiul dintre Betamax şi VHS. Casetele video banale (VHS), pe care le cunoaştem astăzi cu toţii, ieşind câştigătoare şi datorită filmelor pentru adulţi, majoritatea distribuite în acest format. De fapt pornografia a fost dintotdeauna un promotor puternic al tehnologiei, nu numai în Japonia, peste tot în lume, şi a împins o adoptare rapidă atât a videoului, PC-ului, unităţilor optice (CD-uri şi DVD-uri) cât şi a internetului de (cât mai) mare viteză. Pe viitor nici nu vreau să-mi imaginez cât o să vândă Oculus Rift, datorită… şi pentru că.

Într-un mediu 3D unde poţi privi în orice direcţie, multe jocuri s-ar putea să devină mai sexuale decât se doreau iniţial. Mă întreb cum vor combate pe viitor producătorii această problemă.

 
De-a lungul timpului diferite legi au încercat să regularizeze (ha!) genurile extreme ce luau naştere în cinematografia pornografică – viol(enţă), bondage şi aşa mai departe. Ramurile cenzurate refugiindu-se din nou în manga, dar şi în mai tinerele medii. Anime şi mai apoi nuvela vizuală. În 2003 Japonia a scos, sub presiunea UNICEF şi a Naţiunilor Unite, în afara legii pornografia infantilă, această decizie ducând, după părerea unora, la o transformare a benzilor şi filmelor animate. Majoritatea personajelor devenind în timp, din punct de vedere anatomic, din ce în ce mai tinere. E greu de spus cât de adevărată este această prejudecată sau dacă asistăm doar la un trend, împins de la spate de faptul că în din ce în ce mai multe anime-uri eroii sunt adolescenţi şi/sau copii.

Câteva posturi ingenue. Japonia a rămas printre singurele ţări în care cu cât o fată este mai liniştită, ruşinoasă, sensibilă, cu atât devine mai frumoasă sau atrăgătoare. Sunt convins că această mentalitate a avut un impact enorm, unii ar spune chiar toxic, în mediul artistic: filme, manga, anime, nuvele vizuale etc.

 
Fac o paranteză. Mai corect ar fi fost dacă aş fi spus benzilor şi filmelor „desenate”, în loc de animate. La noi, cuvântul desen duce însă cu gândul la ‘pentru copii’ şi nu-mi pare că se potriveşte în context. M-am ferit de el pe tot parcursul articolului. Sunt multe manga şi anime pentru copii, dar la fel de multe se adresează unui public matur şi atacă teme cât se poate de serioase chiar dacă eroii sunt adolescenţi.

Ca să închidem cercul, mă întreb cât de mult m-au influenţat desenele animate şi seriile anime, la care mă uit de când mă ştiu. Presupun că d-asta singurele actriţe care mi-au căzut cu tronc au fost cele… cuminţi. Amy Adams, Sandra Bullock.

 
A, şi încă o paranteză. Anime, vine de la animaţie şi este denumirea generică dată tuturor filmelor animate produse în Japonia. Manga, este denumirea generică dată tuturor benzilor desenate (comics-urilor) produse în Niponia. Niponia, este un cuvânt inventat, în încercarea mea de a nu spune Japonia, Japonia, Japonia, încontinuu. Nipon, pe de altă parte există ca şi cuvânt şi înseamnă japonez. Otaku este denumirea generică dată tuturor obse-fanilor niponi, indiferent de pasiunea lor. Cuvântul este folosit cu precădere pentru cei care gravitează în jurul anime-urilor sau a producţiilor manga.