EXCLUSIV: Imagini din Project Stygian, cel mai cool FPS românesc

Dacă ați urmărit podcastul NEXT LEVEL (mai ales ultimul) de-a lungul timpului, atunci ar trebui să știți că o parte dintre prietenii/invitații noștri ocazionali activează cu spor în domeniul dezvoltării jocurilor video, iar cel puțin unul dintre ei lucrează acum la un proiect propriu.

Cum ar fi Victor Vistorovschi , angajat al studioului Ubisoft din București la momentul apariției în podcastul nostru, fost angajat după. Fără nicio legătură, așa că aviz amatorilor care nu știu cum să o ia la drum pe cont propriu.

Project Stygian, la care lucrează împreună cu Paul Drob, este un vis mai vechi al lui Victor, pe care eu îl aștept realizat mai ceva ca un țânc neastâmpărat. Mă bâțâi ca un debil de fiecare dată când reușesc să storc informații noi (mai ales imagini) despre el, iar asta mă face să-l aștept cu și mai mare nerăbdare.

Mă bâțâi și acum, în timp ce scriu articolul ăsta, căci iubesc FPS-urile old school mai mult decât orice, atunci când vine vorba de jocuri video. Sunt copilul nelegitim al lui Unreal Tournament și DOOM.

Jocul, așa cum este descris chiar de Victor, este un first person shooter a cărui acțiune are loc într-un univers dieselpunk, unde tehnologia și magia se îmbină pe fundalul unui viitor grotesc al omenirii, pusă în situația să înfrunte tot felul de abominații și grăzăvii cosmice pentru a supraviețui.

În lipsa altor informații, mă gândesc la o îmbinare între calsici precum DOOM, Quake și Hexen, bazându-mă nu doar pe direcția artistică, cât mai ales pe faptul că povestea jocului s-ar putea să nu depășească două rânduri de text. Pretextul perfect ca să lipești balauri spațiali de pereți sau să-i treci ca prin sită, după caz. De preferat cu voioșie, în pas alergător, așa cum îi șade bine unui salvator al omenirii în viitor.

Imaginile pe care ni le-a oferit în exclusivitate sunt perfecte pentru a ilustra atmosfera jocului. Îmi place aspectul rudimentar, dar în același timp foarte brutal al armelor, ce pun accentul pe eficiență, în detrimentul esteticului și tehnologiilor avansate. Sunt cool de-a dreptul. Un fel de întoarcere la origini, într-un viitor în care omenirea îmi pare că mai are energie doar pentru alimentarea câtorva becuri. Însuși eroul poartă o armură alcătuită din platoșe metalice, ținute laolaltă de curele din piele.

Îmi plac decorurile, care mă trimit cu gândul la un soi de Quake la care pot doar să visez. Masa organică străină care face corp comun cu structuri din piatră și lemn, parcă încercând să le asimileze în totalitate. Satane extraterestre, dezastru, speranță, gloanțe, magie și mult gotic. Gotic peste tot!

O versiune jucabilă, poate chiar un demo, abia prin vară, dacă totul merge bine. Abia aștept!

Băgați mare, Victor!

10 Comentarii

  • Radu Caprescu
    Publicat februarie 4, 2021 4:54 pm 0Likes

    Oh wow, chiar arata misto 🙂

    • KiMO
      Publicat februarie 4, 2021 5:07 pm 0Likes

      chiar sexy

  • Cristopher Haibach
    Publicat februarie 4, 2021 5:32 pm 0Likes

    Dusk, Ion Maiden. Amid evil prhodeus acum jocul ăsta sunt copil din nou

    • KiMO
      Publicat februarie 4, 2021 5:35 pm 0Likes

      yup. subscriu. can’t foking wait

  • anon
    Publicat februarie 4, 2021 11:17 pm 0Likes

    nice

    • KiMO
      Publicat februarie 6, 2021 12:08 pm 0Likes

      beyond nice 🙂

  • Aidan
    Publicat februarie 5, 2021 10:27 am 0Likes

    Ba, tremur de nerabdare! Hai cu jocu!

    • KiMO
      Publicat februarie 6, 2021 12:05 pm 0Likes

      io i-am zis…

  • Blahu
    Publicat februarie 5, 2021 3:28 pm 0Likes

    Sa moara 2-3 vecini, preorder…

    • KiMO
      Publicat februarie 6, 2021 12:07 pm 0Likes

      sa le moara bormasinile. e suficient.

Adaugă un comentariu