Maeştrii serializării

Înapoi la Telltale, a cărei existenţă se confundă încă de la început cu formatul episodic. Primele lor jocuri sunt adaptări ale serialului de televiziune CSI. Însăşi sursa de inspiraţie obligă la o abordare secvenţială: cazurile distincte trebuie să poată fi parcurse pe cont propriu, dar şi să fie cumva unite de un ceva la sfărşit. Telltale are o ucenicie productivă: lansează patru pachete CSI, fiecare însumând mai multe cazuri-episoade; gameplay-ul e casual, iar atmosfera şi aerul general trebuie să se apropie cât mai mult de serial. Tehnicile de construire şi licitare a suspansului sunt direct împrumutate sau, oricum, cât mai fidel reproduse după cele folosite de tele-cinematografie.

În Sam & Max sunt preluate şi valorificate la maxim aceste prime experienţe: până la urmă, avem de-a face cu acelaşi şablon detectivist, travestit comic de această dată. De fapt, Steve Purcell publicase încă din anii ’90 scurte povestiri în vinietă cu cele două ţicnite personaje ale cărui tată este, extrem de asemănătoare cu ceea ce Telltale ne va regala pe parcursul a trei sezoane. Formatul episodic se potriveşte ca o mănuşă duoului animalier, iar Telltale profită ca de o ocazie perfectă: pe de o parte, se pot folosi de “know-how”-ul pe care îl deprinseseră în naraţiunea poliţistă, iar pe de alta, îşi permit să dea frâu liber imaginaţiei – un caz Sam & Max cere mai puţină convenţie criminalistă şi mai multă demenţă.

Nu mă voi referi la succesivele schimbări de gameplay din istoria Telltale: sunt irelevante pentru discuţia noastră. Ajunge doar să amintesc că Tales of Monkey Island, în ciuda faptului că e un titlu reuşit, nu înregistrează acelaşi succes debordant. Să spunem că, structural, cele patru Monkey Island-uri anterioare promiteau un mulaj potrivit pentru foileton – spaţiul de joc era împărţit pe insule. N-a fost aşa. Am avut nerăbdarea să joc fiecare epsiod imediat ce-a apărut. În primul rând, titlul de Tales este înşelător – nu sunt mai multe poveşti ale Caraibilor imaginari, legate cumva între ele, ci o singură mare aventură, în genul celor pe care Guybrush le-a trăit şi până acum. În al doilea rând, jocul nu capătă savoare, nu-ţi dă impresia de substanţă, nu-şi dă drumul cu adevărat decât parcurs integral, încercând să faci abstracţie de cusăturile dintre episoade.

Succesul reputat de Telltale n-a trecut neremarcat, dar n-a fost repetat de cam nimeni altcineva. Nu e vorba numai de calitatea jocurilor, ci de cele mai multe ori de capacitatea de a duce la sfârşit sezonul. Cei care au testat terenul s-au convins de nerentabilitate pe termen lung sau s-au orientat către alte soluţii. Formatul episodic nu face carieră, ci se înglodeşte în faliment de mai fiecare dată. Ba mai mult, nici lui Telltale nu-i iese decât atunci când tema aleasă pare expres potrivită serializării. Să fie o întâmplare că după Return to Future, Jurrasic Park şi alte asemenea semi-rateuri, succesul reapare de-abia cu The Walking Dead? Să fie The Wolf Among Us semnul de învăţare minte?!