Foileton şi joc – o analiză critică

Formatul episodic n-a fost inventat în secolul XXI, dar e dificil de crezut că precedentele vă vor spune ceva. De exemplu, în Italia, Diabolik (personaj de bandă desenată extrem de popular) şi-a transferat aventurile în mediul digital pentru 11 episoade între ‘93-’94. Wing Commander: Secret Ops datează din 1998 şi este o încercare de “spargere” a unui add-on clasic în mai multe episoade, livrate treptat. Nu sunt singurele tentative de acest gen; ce au toate în comun, însă, este succesul modest. De-abia odată cu majorarea vitezelor de transfer ale conexiunilor internet, care a facut la rândul ei viabilă distribuţia digitală, a revenit acest model în atenţia producătorilor.

N-am fost niciodată un mare fan al migrării către serializare. Grosul culturii mele gameristice e alcătuit din campanii de single-player finite, complete, fiecare dintre ele terminată integral într-o perioadă de timp cât mai scurtă. Sunt învăţat cu o experienţă de joc unitară, coezivă, care se consumă dintr-o suflare. Faptul că parcurgeam două sau trei titluri concomitent sau că uneori uitam de câte-un joc cu lunile ţinea strict de dispoziţia personală, nu de piedici externe sau de o imposibilitate obiectivă, cum ar fi aceea că următorul capitol nu era disponibil. Sunt adeptul unui “all-inclusive”, cum s-ar spune, nu numai prin puterea obişnuinţei, ci şi pentru că serializarea presupune un set de reguli şi convenţii diferite.

Pe vremuri, foiletonul era una dintre cele mai îndrăgite forme prin care mulţi scriitori mari ajungeau la public. Între timp, literatura si filmul au luat o distanţă estetică faţă de serializare, rămas domeniu de consum.

Pe vremuri, foiletonul era una dintre cele mai îndrăgite forme prin care mulţi scriitori mari ajungeau la public. Între timp, literatura si filmul au luat o distanţă estetică faţă de serializare, rămas domeniu de consum.

În principiu, acestea nu sunt mai puţin oportune pentru jocul video decât sunt pentru alte medii artistice – film sau literatură. Totuşi, în momentul în care fracturezi o poveste episodic trebuie să ţii cont ca: fiecare unitate să fie coerentă şi, într-o oarecare măsură, auto-suficientă; fiecare să urmărească mai atent traseul previzibil introducere- conţinut ca atare-final; fiecare să conţină un punct culminant mai repede discernibil, iar sfârşitul să întrezărească posibilităţi misterioase; şamd. Diferenţele de ritm şi modificările scenografice pe care le cere un format episodic nu sunt poate imediat vizibile pentru jucătorul superficial. Dar un ochi răbdător va putea discerne îmbinările dintre episoade, restricţiile şi limitările specifice foiletonului, felul în care alveolele poveştii respiră mai schematic, iar ale gameplay-ului sunt mai rigid încorsetate.

Fantezie cu înjumătăţiri şi decăderi

Să recurgem la un mic exerciţiu de imaginaţie. Half-life a reprezentat un etalon în privinţa tehnicii narative, a echilibrului şi diversităţii gameplay-ului. Vă amintiţi, desigur, că era împărţit în mai multe capitole – nume ca “Forget about Freeman”, “On a rail” sau “Xen” au intrat în legendă. Să presupunem că fiecare ar fi fost lansat separat, sub formă de episoade. E evident că pentru a atinge acelaşi nivel de imersiune, de indisolubil lipici, de fermecare valviană, ar fi trebuit să aşteptăm lansarea integrală a serialului; parcurgerea cu sughiţuri n-ar fi dat aceleaşi rezultate. Dar să mergem mai departe.

Unul dintre capitole ia sfârşit odată cu lansarea pe orbită a unui satelit. După care se lasă liniştea în baza de cercetare şi îţi continui drumul prin uriaşul mormânt. Trecerea către următorul “nivel” se face lin, fluent, aproape pe nesimţite te găseşti angrenat în alte lupte, alte obiective ţi se prezintă logic, nimic nu pare forţat. Ar fi fost toate acestea posibile în format episodic? Mai degrabă nu; producătorul ar fi supralicitat nişte schimbări de situaţie mai spectaculoase, ar fi imaginat un punct culminant mai grandios, mai plin de patos, curiozitatea trebuia aţâţată mai abitir în final sau capitolul închis între nişte coperţi mai concrete.

Minunată plimbarea pe deasupra gurii de lansare încă fierbinte în calmul nopţii arizoniene, stranie liniştire.

Minunată plimbarea pe deasupra gurii de lansare încă fierbinte în calmul nopţii arizoniene, stranie liniştire.

4 Comments

  1. Michi martie 31, 2014
  2. Radu aprilie 1, 2014
  3. marvas aprilie 3, 2014
  4. Radu aprilie 3, 2014

Leave a Reply