Ne place sau nu, Prince of Persia este un capitol cam îngropat la Ubisoft, căci nu se întrevăd semne că saga îndrăgitului prinț va continua. Să fie de vină absența unor minți creative, capabile să livreze un produs proaspăt, original, dar mai ales demn de numele seriei?

Probabil că nici nu mai contează, având în vedere că Ubisoft și-a declarat de curând orientarea (cu unele scăpări) către titluri free-to-play și nelipsitele microtranzacții ce ar întregi o ecuație cu un singur rezultat: munți de bani. Și nici nu poți să te superi pe ei, căci piața e plină de jocuri care satisfac orice nevoi gameristice. Pentru mine, e deja mare lucru că trilogia Prince of Persia, alcătuită din The Sands of Time, Warrior Within și The Two Thrones, m-a prins în viață.

Dintre toate, am ales coloana sonoră din Warrior Within drept cântec de leagăn sau deșteptare, pentru simplul motiv că este și cea mai reușită din trilogie. Se potrivește perfect cu tonul sumbru și luptele brutale ce fac din The Sands of Time, prin comparație, un soi de poveste de adormit copiii. Fiecare cu meritele lui, însă în Warrior Within, de cele O mie și una de nopți îți mai aduci aminte doar în pasajele ce fac tranziția între cafturi. Vag, căci numai memorabilă nu este coloana sonoră din The Sands of Time. Warrior Within, pe de altă parte, este singurul joc în care mi-a venit să sar pe scaun ca la un concert heavy metal, în timp ce luptam cu inamicii pe care mi-i arunca în față.

Pe scurt, Warrior Within a fost și rămâne unul dintre cele mai originale și reușite titluri lansate vreodată de Ubi, în ciuda unor intruziuni inerente de tip corporatist, ce au avut drept scop maximizarea profitului. Ideea călătoriei în timp, tranziția de la prințul aproape naiv cu care ne-am obișnuit în The Sands of Time, la cel trecut prin prea multe încercări ca să mai pună botul la basme, a fost excelent de bine implementată. La fel, sistemul de luptă, cu mult peste cel din The Sands of Time, îi permitea prințului combinații mai spectaculoase. În plus, faptul că în Warrior Within putea mânui două arme dădea luptelor o dimensiune cu totul nouă, la care nici măcar nu visasem.

Dacă antagonistele prințului aveau țâțe prea mari, funduri prea sexy și toate prea puțin acoperite, este discutabil. Ca un adolescent influențabil ce eram, deși este un aspect de care abia acum îmi aduc aminte, pot trece peste asta. Corporația trebuie să facă ce face o corporație, la urma urmei. Însă faptul că nu la țâțe și funduri mi-a stat gândul jucându-l, e ceva de admirat. Ce nu e de tocmai de admirat, este decizia de a promova Warrior Within cu ajutorul formației heavy metal Godsmack, într-un moment în care heavy metal-ul era mort, dar aceasta pe val…

Somn ușor sau hai la muncă:

Apasă aici pentru și mai multă gălăgie!