Gălăgia de duminică: Vampire The Masquerade – Bloodlines

Dacă v-a plăcut jocul, cu siguranță vă amintiți și soundrack-ul, căci Vampire The Masquerade – Bloodlines nu ar fi unul dintre cele mai bune RPG-uri din toate timpurile fără muzica superbă compusă de Rik Shaffer.

Vampire The Masquerade – Bloodlines este ultimul joc produs de Troika Games, iar faptul că la lansarea lui, în 2004, ne-a întâmpinat cu o tonă de bug-uri ce făceau experiența de joc un calvar, nu le-a adus nici pe departe succesul financiar la care visau. În spatele bug-urilor se ascundea însă o capodoperă, un clasic cu o poveste și un design narativ de excepție, dar și o coloană sonoră imersivă, care meritau o soartă mai bună.

Drept urmare, fanii nu s-au lăsat până când nu l-au făcut jucabil, convingându-i pe cei dezamăgiți în primă fază să îi acorde o a doua șansă. Și bine au făcut!

Revenind la soundtrack, compozitorul Rik Shaffer spune că dintre toate coloanele sonore compuse de-a lungul carierei sale, cel dedicat jocului Vampire: The Masquerade – Bloodlines este cel mai bun, deoarece s-a bucurat de libertate totală la realizarea lui, ceea ce i-a permis să caute inspirație în propriile experiențe de viață. Iar pentru un artist, adaugă tot el, acolo se naște muzica bună.

Audiție plăcută și spor la (re)joacă! …cu mențiunea că soundtrack-ul poate fi savurat și via Spotify.

Apasă aici pentru și mai multă gălăgie!

Leave a Reply