Preview: Hotline Miami 2

Masca din latex mai avea puţin şi îl asfixia. Picăturile de sudoare se formau pe frunte şi alunecau urmând cutele pielii, până când se amestecau cu sângele şi reziduurile de praf de puşcă ce îi mânjeau gâtul. E mai uşor să bagi un glonţ între ochii cuiva necunoscut decât să treci o aţă prin urechile acului, lucru pe care l-a înţeles după al nouălea individ eliminat. Cel din baie a fost problematic fiindcă l-a aşteptat ascuns după uşă, cu un 870 Express Tactical strâns ferm în palmele umede. Dar pulsul tonului îi acapara mereu starea de conştienţă şi îl arunca într-un dans hipnotic ultraviolent. Masca din latex mai avea puţin şi îl sufoca, pistolul părea făcut din plumb, iar ciocanul vroia un repaus permanent. Oare ăştia chiar erau morţi? Oare ăla chiar era sânge adevărat? Cineva i-a spus odată că pizza şi acidul nu se amestecă la amicul dejun. Singurele două persoane rămase în viaţă se aflau în aceeaşi cameră mizeră de hotel, scăldate într-o baie de lumină fierbinte. Praf de Lună? Parcă aşa se numea drogul. Îi era foarte greu să se concentreze înconjurat de moarte, însă la o întindere de braţ se afla prinţesa din castel, slăbită şi lipsită de apărare.

Studioul stătea ascuns în fum dulceag, sânge fals şi Sexualizer. Nimeni nu era mort, totul era un joc. Explozia de ultraviolenţă era simulată şi stimulantă în acelaşi timp. Cineva i-a spus odată că un actor adevărat se confundă cu personajul interpretat, dar masca aia tâmpită îi bloca accesul la oxigen. Fata îl privea în continuare speriată, numai că ea era (probabil) plătită să facă precis acest lucru — era rolul ei în filmul lor. Camera era plină cu figuranţi mutilaţi de efectele speciale şi arme incapabile să ucidă. Şi totuşi fata îl privea speriată. Doamne, tipa chiar era o actriţă devotată meseriei! Nici nu-i de mirare, din momente ce sângele fals imita până şi efectul de coagulare al celui real. Probabil că fetişcana era un star talentat. Abia când tonul telefonului i-a ţiuit din nou în urechi a văzut prima lacrimă pe obrazul ei. Era timpul să părăsească platoul de filmare.

hotline_miami_2_02
Controversat în măsura în care pixelii pot genera controverse.

Hotline Miami 2 soseşte în Q3 2014, asemenea unui tsunami brutal, lipsit de scrupule. Hotărât să şteargă pe jos cu orice inhibiţie, top-down-ul 2D dezvoltat de Dennaton Games şi publicat de Devolver Digital continuă tripul lui Jacket, punând punct seriei controversate şi îndelung criticate pentru gradul exagerat de violenţă grafică portretizată. Pardon, violenţă grafică portretizată în cel mai COPLEŞITOR mod imaginabil. Deşi mecanica de joc rămâne aproape neschimbată, vor fi introduse măşti şi personaje noi, printre care şi protagonistul unui film inspirat din evenimentele primului Hotline Miami: Pig Butcher. Sună suficient de grotesc? Eu sper că da, altfel trebuie să vă mulţumiţi cu abilităţile unice din dotarea Fanilor lui Jacket — cum ar fi posibilitatea lui Mark de a mânui simultan două arme –, ori cu măcelul dublu cauzat de cuplul Alex & Ash. Eu unul abia aştept să mă las cuprins din nou de febra new-retro caracteristică jocului, savurând muzica grozavă şi gameplay-ul exploziv nivel după nivel.

hotline_miami_2_01
Acelaşi Hotline Miami, dar cu ceva mai mult stil.

Do you like hurting other people, again?

7 Comentarii

  • Chestrony
    Publicat aprilie 15, 2014 8:49 am 0Likes

    Sweet baby Jesus, abia astept sa iasa! Ce inseamna Q3 2014? ZI-MI O LUNA SAU TE OMOR!

    • Aidan
      Publicat aprilie 15, 2014 8:53 am 0Likes

      Intre iulie si septembrie. I-am contactat deja pe baietii de la Dennaton pentru niste info suplimentar. Astept raspunsul 😀

  • Cristi
    Publicat aprilie 15, 2014 1:46 pm 0Likes

    Super joc primul, Luna asta este oferit gratis pe Playstation Vita daca ai abonament de PS Plus

  • Theo
    Publicat aprilie 20, 2014 6:12 pm 0Likes

    Stiam ca Hotline Miami 2 vine si cand am citit titlul articolului eram ceva in genul: „WTF FUCKING FUCK, CUM NAIBA AM RATAT LAUNCH-UL?!~?!?!?!@#?$?”. Am inceput sa citesc, ziceam pfoai, review de zile mari. Pana ajung la „Hotline Miami 2 soseşte în Q3 2014” si imi cade fata si incep sa plang. Bine, nu am plans, dar mno, vorba vine.
    Am pierdut ore intregi in Hotline Miami si l-am rejucat de vreo 5 ori cred (am facut si niste speed run-uri pe acolo), a fost o super-experienta. Daca 2-ul nu se ridica la asteptari, I’m fucking calling Saul and we’re suing Dennaton.

  • Theo
    Publicat aprilie 20, 2014 6:23 pm 0Likes

    Oops, sorry, Dennaton sunt distribuitorii. Devolver se numesc aia doi care au facut jocu. So, yea, we’re suin Devolver*

  • Theo
    Publicat aprilie 20, 2014 6:27 pm 0Likes

    Nope, Dennaton era corect So fucked up right now. Vedeti ce efect are Hotline Miami asupra oamenilor?

    • Aidan
      Publicat aprilie 21, 2014 4:13 pm 0Likes

      It’s the good kind of high 😉

Adaugă un comentariu