Logitech G402 Hyperion Fury: Cyber-Spada FPS

Ar fi multe de spus despre prestigiul pe care Logitech îl are în segmentul perifericelor destinate gaming-ului, în special atunci când este atins subiectul mouse-urilor. Deşi producătorul nu apelează la extravaganţă, ci la o combinaţie specifică de performanţă aflată în perfectă armonie cu designul funcţional, rezultatele sunt de cele mai multe ori spectaculoase. Logitech G402 Hyperion Fury se încadrează perfect în această mantra, fiind promovat drept un “ultra fast FPS gaming mouse” – nici că se putea mai clar, în cuvinte mai simple.

logitech_g402_image_01
Agil, confortabil şi eficient, G402 îşi înţelege perfect rolul.

Conceput în jurul senzorului hibrid, G402 mizează pe agilitate şi precizie, folosind viteza drept un vehicul necesar transformării fiecărei mişcări într-o reacţie reprodusă cu fidelitate totală în timpul jocului. Rezoluţia scalabila atinge valoarea maximă de 4000 dpi, însă filosofia de construcţie este concentrată pe tracking-ul exact. Astfel, tehnologia proprietară Delta Zero intră în perfectă armonie cu accelerometrul încorporat. Rezultatul, botezat Fusion Engine, impresionează din primele clipe şi transformă Hyperion Fury într-un apendice natural al mâinii, ce te face să realizezi că felul în care te-ai jucat până acum nu era desăvârşit. Chiar şi cele mai fulgerătoare mişcări sunt înregistrate ireproşabil, timpul de reacţie – 1 milisecundă – fiind imperceptibil de către utilizator. Desigur, un merit major îi revine şi procesorului 32-bit ARM, ascuns în măruntaiele chiţcanului. Pe monitorul meu, la rezoluţia nativă 1920×1080, am folosit în permanenţă setările 800dpi @ 1000Hz polling rate, cu rezultate vizibile în jocuri precum CS:GO, UT3, Borderlands 2 şi Battlefield 3, profitând din plin de acuitatea mouse-ului, funcţii şi poziţionarea celor 8 butoane programabile. Suprafaţa utilizată de mine, un pad Roccat Hiro, a permis păstrarea vitezei şi acceleraţiei în norme optime, cifrele oferite de Logitech ajungând la 500 ips, respectiv 16G. De prisos a spune că G402 se comportă grozav pe orice mousepad întâlnit în mod comun.

logitech_g402_image_02
Deşi este îngust, G402 acomodează orice tip de priză, indiferent de dimensiunea palmei.

Îngust, realizat din materiale plastice uşoare, cu unghiuri ascuţite, linii întrerupte asimetric şi burduşit cu butoane programabile, Logitech G402 Hyperion Fury se aseamănă cu o spadă futuristă, a cărei lamă este îmbunătăţită folosind tehnologii moderne. Butoanele principale au dimensiuni diferite (cel drept este mai lung, format întâlnit şi la Roccat Kone), iar apăsarea se face ferm, graţie contactelor cu arcuri solide, rezistente la peste 20 de milioane clickuri. Toate celelalte butoane programabile sunt plasate pe suprafaţa laterală stângă: două pentru modificarea valorilor DPI, urmate de butoanele Forward/Back şi extrem de utilul DPI Shift, din dreptul degetului opozabil. DPI Shift este o găselniţă utilă, căci reduce valoarea rezoluţiei cât timp este apăsat, facilitând astfel folosirea armelor cu lunetă în jocuri. Nu pot afirma că mi-a plăcut rotiţa de scroll, aceasta fiind zgomotoasă şi cumva “ieftină” la atingere, detaliu pe care eu îl consider un minus consistent. Pe de altă parte, picioarele de teflon glisează fără piedici şi au o durabilitate de 250km.

logitech_g402_image_03

Rafinamentul designului se oglindeşte în ergonomie, căci Logitech G402 Hyperion Fury este un mouse confortabil, plăcut la atingere. Singura sursă de lumină este logoul “G” de pe spatele negru mat, ce pulsează ritmic, într-un albastru liniştitor. Softul universal Logitech Gaming îşi duce la capăt atribuţiile cât se poate de intuitiv şi minimalist, permiţând configurarea uşoară a tuturor funcţiilor de bază. De asemenea, apreciez şi simplitatea pachetului în care G402 este livrat, dimensiunile cutiei depăşind cu puţin un penar sau un pachet de cafea.

Rezumat, G402 este un membru deplin al familiei G, cu care Logitech nu poate decât să se mândrească. Eu l-am testat în câteva FPS-uri (menţionate mai sus), Wildstar şi Diablo III, cu rezultate pozitive şi un grad ridicat al raportului performanţă/confort. Apropo de raporturi: la 59.99$, preţul lui G402 este cel puţin cinstit. Incontestabil, Hyperion Fury duce la un alt nivel sensul termenului precizie – ceea ce mă face tot mai interesat de viitorul tehnologiilor utilizate în perifericele de gaming. Uneori, am senzaţia că fiecare generaţie nouă o depăşeşte kilometric pe cea precedentă, inclusiv în rândul produselor de buget. PC gameri, să tot trăim astfel de vremuri!

SPECIFICAŢII TEHNICE:

Senzor hibrid Fusion Engine
8 butoane programabile
Procesor 32-bit ARM
Rezoluţie: 240-4000 dpi
Acc. maximă: >16G
Viteză maximă: >500 ips
USB report rate: 1000 Hz (1ms)
Coeficient dinamic de frecare -: .09 µ (k)*
Coeficient static de frecare -: .14 µ (s)*
Greutate: 108 grame
Lungime: 136mm
Lăţime: 72mm
Înălţime: 41mm
Cablu: 2.13m

Adaugă un comentariu