Mugetarea: HD Edition Remastered +1

HD. High Definition. Reborn. Remastered. Enhanced. Simţurile-ţi sunt năucite de un roi de pixeli proaspeţi. Cazi în spătar şi te scufunzi în visare. Tremurând de emoţie, bagi datele de card în portalul de plată. Al tău să fie!

Ediţii de jocuri vechi da’ bune, luate din pilă, mai mult sau mai puţin, după caz, se înghesuie sub titulaturile enumerate mai sus. Ba chiar există companii care numai cu asta se ocupă. Are noua lansare întotdeauna sens? Se pierde uneori câte ceva în traducere? Sunt schimbările doar spre bine, fără efecte secundare ascunse? Depinde.

Renovare sau restaurare?

Întâmplător, prima chestie care-mi vine în minte când mă gândesc la jocuri demult butonate este Carmageddon. Cu pedala-n podea (adică arătătorul înroşit pe Cursor Up), lansez Furia Roşie-n zbor peste traseul de coastă. Mă las uşor pe spate şi-mi trec fluturi prin stomac. Adrenalina mă face să-mi simt urechile fluturând, acompaniate de urletele lui Max Damage. Era un joc rulat, la momentul respectiv, la mirifica rezoluţie de 320×240. O adunătură de pixeli şi degradeuri brutale pe 8 biţi, care m-a făcut să simt viteza şi zborul mai mult decât orice simulator sau arcade recent. L-am butonat după apariţie, cu bucurie, în varianta sa de Android. Una foarte reuşită şi binevenită dealtfel, fidelă şi bine optimizată, însă n-am mai simţit chiar acelaşi lucru. Supărat, am tras un dosbox şi l-am instalat pe ăl bătrân. Surpriză! Ecoul emoţiei de aproape 16 ani a ajuns în stomacul meu. Deşi mai butonez remake-ul mobil sporadic şi pot să zic că este o restaurare cinstită şi de bun augur, adrenalina mea a rămas la rezoluţie joasă.

Mai târziu, când mi s-a făcut de-un Sonic 2 (sunt ex-posesor de Sega, se-nţelege), singura variantă care m-a satisfăcut a fost să activez scanlines în Fusion. În mintea mea, interlace-ul de pe televizorul pe care ţineam consola era o parte din jocuri. Am încercat eu seria episodică relativ nouă cu Sonic (4), m-am bucurat de update-ul vizual, dar parcă dinamica nu mai era cea care îmi plăcuse mie. Nici sunetul. Sonic Generations a fost destul de reuşit, pe de altă parte. Avea dinamica, îmbina cele mai reuşite aspecte din serie şi parcă tuşa vizuală te ducea unde trebuie. Dar tot am rămas cu gândul la încă neterminatul remake făcut de fani cu o dragoste care se vede în fiecare colţişor al lui. Dedesubt, Sonic 2, aşa cum mi-a plăcut cel mai mult. Adică original şi varianta făcută ulterior de fani, pe moca.

Văzând remake-urile de Monkey Island, era să vomit când am dat ochii cu tratamentul cosmetic şi mai ales personajele, dar, cel puţin, am apreciat că ediţia te lasă să le vezi şi în original. Renovare curată. Ingeniozitatea creatorilor de jocuri de demult şi tertipurile prin care aduceau la viaţă lumi şi personaje făcute dintr-un număr vizibil mic de pixeli, prin culori şi animaţie, se pierde adesea într-un şablon standard de înaltă definiţie. N-aş suporta, de exemplu, un remake echivalent Simon the Sorcerer sau Discworld.

Ce-au făcut oamenii ăia a fost genial şi merită păstrat exact aşa, indiferent câţi pixeli se vor aduna în monitoarele de pe birourile noastre sau televizoare. Asta are şi o valoare documentară, educaţională, dacă vreţi. Să vezi jocul exact aşa cum a fost el conceput, fără să vină vreun Gică să dea cu bidineaua peste capodoperele alea pătrăţoase. Sau, şi mai rău, să-şi bage nasul în gameplay într-un mod negativ, vedeţi Baldur’s Gate II Enhanced Edition (binevenit, altminteri, mai ales pe tablete) şi să trântească tâmpenii de personaje, vrăji şi questuri de la ei putere, fără să aibă bunul simţ să pună acolo o bifă, să-ţi dea de ales în privinţa asta.

Restaurarea HD poate include, în mod fericit, pe lângă ceea ce mângâie ochiul, optimizări de interfaţă şi ale schemei de control, care, adesea, nu erau punctele forte al gog-urilor. Un suport point and clic pentru Fandango, unul de gamepad modern pentru Resident Evil, scheme de control alternative cu posibilitatea de a comuta şi la cele clasice, sunt, în general, bile albe. Ca să nu mai vorbesc de un strat tactil adăugat portărilor pentru tablete şi mobile, în special pentru titlurile avide de mouse. Viewport-uri mai mari, adaptate ecranelor late sau de înaltă rezoluţie. Desigur. Dar o redesenare? Păşiţi, dar cu grijă!

După mine, beneficiarii principali ai tratamentelor estetice sunt mai vechile portări de pe console pe PC. Cele care la vremea respectivă erau pline ochi de buguri, incontrolabile, spălăcite. Resident Evil 4, pe care l-am jucat după fan patch-uri sănătoase şi mi-a plăcut la nebunie, arată mult mai bine în remake şi se mişcă fluid, lucru pe care ajungi să-l apreciezi şi fiindcă îţi obosesc ochii mai puţin. Dar efectele splendide de iluminare de pe GameCube, ia-le de nicăieri! Ori definiţia, scăzută sau înaltă, nu poate compensa elemente lipsă, care te bagă-n atmosferă. Cred că nu are sens să discutăm despre importanţa iluminării în 3D. O altă categorie aparte o reprezintă unele jocuri bunicele dealtfel, dar care au prins era 3D-ului primitiv şi sunt oricum, de felul lor, hidoase.

Titlurile 2D, desenate de mână, cu şpriţuri, ar trebui mai degrabă respectate. Vedeţi Shadow Warrior Classic Redux. Aşa arată un remake făcut cu respect, fără bucăţi lipsă.  Lo Wang e norocos, fiindcă a avut parte şi de o reimaginare cu adevărat reuşită, zic eu şi cam tot GoG-ul şi Steam-ul. Greu să nu te gâdile unde trebuie.

Pentru unele titluri, se potriveşte mai degrabă o optimizare funcţională, tehnică, fără a atinge gameplay-ul, grafica şi sunetele prea mult. Că doar nu erau stricate.

Dragoste, lăcomie sau recunoaşterea oficială a neputinţei?

Unde lucrează fanii, dezinteresaţi financiar, lucrurile sunt clare. În cel mai rău caz, pot fi nepricepuţi. De multe ori însă, fac o treabă mult mai bună decât distribuitorii cu licenţa în buzunar, care mai scot la muls câte-o văcuţă sacră cu investiţii minime şi preţuri uneori aberante. Unele jocuri sunt efectiv ţinute în viaţă de comunitate, dacă ne uităm la Gothic 3, Skyblivion sau minunatul Bloodlines. E frumos când interesul şi fanii se combină, un exemplu bun în domeniu fiind Valkyria Chronicles.

Totuşi, n-am putut să nu remarc remake-urile Resident Evil 1 şi 4, scoase de o companie care nu prea pare să aibă idee în ce direcţie să mai ducă franciza, după un RE6 dubios şi nişte ceva mai reuşite Revelations. La fel, întâmplător, poticniţi tot la numărul şase (care, între noi fie vorba, nu a fost cu totul rău, ci mai degrabă afectat de o politică online imbecilă, care a distrus gameplay-ul fără sârmă), Ubi au găsit potrivit să scoată pe tarabă un evergreen cu facelift. De la care mi-a şi plecat ideea.

Erata Restaurarării Erathiei

Se vede că H3 HD a fost redesenat cu oareşce respect pentru original. Este însă diferenţa chiar atât de mare între noua lansare şi patchul gratuit pentru Complete? Aşa încât să merite update-ul vizual Heroes® of Might & Magic® III – HD Edition suma de 14,99 EUR, preţ cu peste 50% mai mare decât cel al H3 Complete (8,89 EUR)? Asta în condiţiile în care vine cu mai puţin de o treime din conţinutul celui din urmă, fără Random Map şi suferă de bugurile de gameplay reparate între timp în Complete?

Merită matchmakingul prin Steamworks, care, dacă ne luăm cel puţin după plângerile de pe comunitatea Steam (câteva titluri de pe prima pagină: Multiplayer: Map starts, then it says everybody left, fix multiplayer, 8 player multiplayer – Always crashes…), este unul defectuos, plin de bug-uri? Hint: H3 Complete HD merge bine mersi prin VPN, ba sunt şi comunităţi de matchmaking.

Eu mi-am răspuns cu uşurinţă la întrebare: AŞA, NU! Dar asta decide fiecare pentru el.

Comparaţie între H3 Complete cu patch-ul gratuit HD+ (coloana din stânga) şi H3 RoE HD. Clic dreapta pe fiecare şi Open Link In New Tab.

*Pentru H3 Complete HD+, am folosit emularea rezoluţiei recomandată implicit, de 1180×664, Color Mode 32-bit (stretchable) GDI şi Stretch filter Bilinear Sharper x2, pe modul Full Screen şi dimensiunea imaginii de 1920 x 1080.

 

Nu ştiu ce simţiţi voi, dar, eu unul, m-aş fi supărat dacă, într-o lume în care Durante n-ar fi făcut fixul pentru Dark Souls, Namco ar fi publicat un <HD> edition de PC, cerând o grămadă de bani şi investind cele câteva ore pe care le-a petrecut respectivul în primă fază să îmbunătăţească radical Prepare To Die Edition. Voi ce părere aveţi? Care v-au plăcut, care v-au lăsat reci, pe care le-aţi dori revizuite cu dedicare?

Vi se pare că aveam nevoie de coafeză?

Vi se pare că aveam nevoie de coafeză?

*DISCLAIMER: Niciun hunedorean nu a fost rănit sau maltratat în elaborarea mugetării de mai sus. Nivelul 2 este o echipă multijudeţeană, internaţională şi multiculturală, poliglotă, de diferite orientări culinare şi estetice. Autorul găseşte potrivit să-şi smulgă distinct opinia din sânul punctelor de vedere ale siamezilor săi care mai dau cu subsemnatul pe acest blog de gaming glorificat. Totodată, vrea să reafirme că spusa lui nu este reprezentativă pentru direcţia fiinţei online unitare în care şi prin care trăieşte acest colectiv.

Domnul B.P. Haşdeu a fost căutat pentru o luare de poziţie oficială asupra acestei situaţii, însă nu a fost găsit de spiritist bântuind incinta conacului său din Câmpina.

 

14 Comments

  1. Licaon_Kter ianuarie 30, 2015
  2. Caleb ianuarie 30, 2015
  3. Aidan ianuarie 30, 2015
  4. Caleb ianuarie 30, 2015
  5. Drow ianuarie 30, 2015
  6. Bogdan Radu ianuarie 31, 2015
  7. Ziskele ianuarie 31, 2015
  8. Milord ianuarie 31, 2015
    • Caleb ianuarie 31, 2015
  9. Radu ianuarie 31, 2015
    • Caleb ianuarie 31, 2015
  10. mahri726 ianuarie 31, 2015
  11. Caleb februarie 4, 2015
  12. mishu71 februarie 9, 2015

Leave a Reply