NEXT LEVEL Podcast 102: Dincolo de Limite cu Ciprian Lupu
Bine ați venit la un NEXT LEVEL Podcast mai altfel, căci de gaming și amintiri din copilăria gamingului nostru cel de toate zilele suntem, câteodata, atât de plini, încât dăm pe dinafară.
Episodul 102 spune, poate, prima poveste cu adevărat NEXT LEVEL din istora podcasturilor noastre. Una care vrea să îi inspire și să-i motiveze mai ales pe cei aflați în momente de cumpănă, căci invitatul ediției este nimeni altul decât Ciprian Lupu, singurul pilot profesionist de curse cu dizabilități din Romania.
În urma unui accident stupid, la vârsta de 18 ani, Ciprian a rămas paralizat complet de la brâu în jos, dar nici de mâini nu se mai poate folosi așa cum o facem noi, majoritatea covârșitoare.
Însă Ciprian a reușit să-și transforme dizabilitatea în avantaj, căci atunci când nu se ocupă de bunul mers al filialei locale a fundației Motivation, al cărei scop este de a-i ajuta pe cei ce ajung în situații asemănătoare, el este, de câțiva ani de zile, pilot profesionist de curse!
Dar pentru că nu este străin nici de jocurile video, nu vorbim doar despre cum a reușit să își depășească condiția și să-și împlinească un vis pe care, în altă situație, zice că nu l-ar fi avut. Despre satisfacțiile și dezamăgirile din Campionatul Național de Raliuri, unde a reusit să termine etape pe podium. Despre ce înseamnă să fii pilot de curse în România, în general, darămite cu dizabilități. Despre cum statului nu prea îi pasă de cetățenii aflați în situații similare (nu că i-ar păsa prea tare de cetățeni, în general). Sau despre cum ne întorceam pe șapte cărări din cluburi, tineri și nebuni fiind, mai ales el, în scaunul rulant. Nu domne, vorbim și despre Assetto Corsa! Știți voi, simulatorul ăla auto.
Inspirație și Motivație. Am uitat să-l întreb dacă a încercat Project Cars 2.