NEXT LEVEL Podcast 13: Yanet Garcia

Legenda spune că gamerii, în forma lor cea mai simplă, au doar trei nevoi primare: divertismentul interactiv digital (fără de care nu și-ar primi distincția de tocilari plicticoși antisociali), substanțele nutritive clădite în funcție de piramida alimentației jucătoroase (bazată în mare parte pe sandvișuri și băuturi energizante) și o altă formă ceva mai adultă a divertismentului interactiv digital (care uneori poate primi o componentă non-DLC transpusă în realitatea tangibilă, dar de cele mai multe ori se rezumă la pixeli pe ecrane).

Yanet Garcia face parte din cea de-a treia categorie și deservește necesității de fornicare. Majoritatea gamerilor o privesc, câțiva care reușesc să câștige bani din streaming pe Twitch ajung să o și aibă în afara perimetrului monitorului, iar aceia care câștigă $42 pe Patreon au ocazia doar să discute despre ea.

Desigur, subiectele abordate în podcast sunt mult mai complexe și se extind pe o arie extinsă de fenomene din lumea digitală: de la noul trailer pentru Sonic The Hedgehog și până la ultimele experiențe trăite alături de un controller de jocuri. Cu toate acestea, episodul decurge sub zodia canceroasă a unor dorințe mult mai puternice și carnale decât lansarea următorului titlu din seria Grand Theft Auto.

Cine este Yanet Garcia și de ce discutăm atât de mult despre ea?

Yanet Garcia este un simbol, un ideal și un scop final în sine. Este extensia finalității unei partide de „capture the flag” în Call of Duty, întruchiparea salvării prințesei în Super Mario, transpunerea idealizată a Larei Croft și un memento mori absolut pentru cariera oricărui gamer. Momentul când Yanet Garcia este cucerită reprezintă, fără niciun dubiu, maturizarea și apogeul escapismului digital-real. Vorbim despre ieșirea din sfera divertismentului pixelat și reîntoarcerea la păcatul originar. Ea este sirena care ne cheamă pe toți din fața monitoarelor și ne îndeamnă să îi acordăm tot restul vieții – iar supraviețuitori devin doar aceia dintre noi care își acoperă urechile cu o pereche de căști.

Și, deși există printre noi ființe ambidextre capabile să gestioneze situațiile simultan, majoritatea dintre noi suntem puși în fața unei alegeri binare fataliste: viața de gamer sau Yanet Garcia. Experimentați aceast adevăr sfâșietor prin intermediul acestui episod 13 din seria de podcasturi NEXT LEVEL.

Dacă se întâmplă să vă placă acest episod profund și plin de înțelepciune, atunci ne puteți susține proiectul pe Patreon. Cu $1 per episod puteți deveni membri ai grupului nostru de Discord, unde purtăm în mod regulat discuții despre Yanet Garcia și luptele lăuntrice care ne macină.

Adaugă un comentariu