NEXT LEVEL Podcast 17: BEAT FAIL FT. ABRAMBURICA
Cine s-ar fi așteptat la un astfel de început pentru un episod din Next Level Podcast? Probabil că Vlad anticipase ce urma să se întâmple, dar noi, restul, am rămas profund marcați. Nu știm ce l-a împins pe colegul nostru să recurgă la această formă de exprimare artistică pe care mulți o cunosc sub denumirea de “rap”. Tot ce știm e că rezultatul a fost unul controversat, cu influențe post-moderne, un posibil experiment pentru a testa răbdarea ascultătorilor noștri.
Spre surprinderea tuturor, la finalul actului, Vlad se folosește de tehnica “drop-the-mic” și părăsește cadrul pentru întreaga parte a filmărilor. Pentru cititorii care au ajuns până aici și nu au avut curajul încă să descopere cum sună descrierea precedentă pe viu, vă anunț că după introducerea explozivă urmează presupunerile tuturor în legătură cu dispariția colegului nostru, dar nu numai.
Pe lângă faptul că așteptăm cu nerăbdare să vorbim despre E3 și ce jocuri ne atrag atenția, în podcastul acesta am discutat în lipsa lui Vlad de Quake 2 RTX, Stadia și Baldur’s Gate III. Totodată ne interesăm și de headshot-ul lui Kimo (pe care îl puteți găsi pe canalul de youtube NIVELUL2), jocul My Friend Pedro și pixel art games, despre care avem opinii din ambele tabere, dar și de ce întârzie review-ul la Mortal Kombat.
SURPRIZĂ! S-A ÎNTORS ÎN PODCAST, SAU POATE…
De nicăieri suntem întâmpinați de o scenă demnă de orice star rock controversat. Ultima imagine transmisă de camera video a lui Vlad surprinde contactul direct cu o chitară, urmată de o imagine contemplativă ce ne amintește de colegul nostru și care ne va urma până la final.
După ce ne revenim din șoc, mai vorbim și despre pasiunea lui KiMO, ce ține de câteva luni bune, care însă vine cu anumite probleme din cauza magnatului Activision și introducerea a tot mai multe paywalls. Veți afla care este legătura dintre The Witcher 3 și Euro Truck Simulator 2, vești despre noul Batman, noul Indiana Jones, păreri despre Persona 3 și grinding în cultura estică. De asemenea aflăm că se relansează Tamagochi, avem un nou sezon Black Mirror, impresii despre Cernobîl și despre excursii în ținuturi radioactive, dar și câte ceva despre Darksiders Genesis.
Pentru a putea da un sens titlului ales pentru acest episod, în următoarea parte ne legăm de amintirile fiecăruia cu Abramburica și răspundem la întrebările apăsătoare: “Care e legătura dintre Sandu Ciorba și Postal 3?” “Știm când va apărea Half-Life 3?” “Va merge Andreea Marin la E3?” și “Apare Busu la Next Level Podcast?”.
Deși avem tendința să credem că am fost ascultați pe tot parcursul podcastului de o a cincea entitate, nu avem cum să facem rost de dovezi concrete. În cinstea lui Vlad încheiem episodul într-un mod asemănător ieșirii spectaculoase, dar cu mult mai puțin stil. Tot ce putem spera e să ne revedem colegul și în episodul următor. În caz contrar, e posibil ca un nou invitat să își facă apariția, și anume Curaj, câinele lui Vlad, care ar putea prelua rolul de moderator, dar până acum aceasta este doar o speculație.
3 Comments
Stefan
Dacă s-a amintit un pic ce e cu pierderea subscriberilor pe Patreon am să vă scriu care a fost motivul meu de a renunța poate in felul ăsta evitați să pierdeți și pe alții în viitor. Motivul a fost simplu. Nu ați oferit ce ați promis. Pentru 5 euro ideea era să apărem și noi ceilalți în podcast pentru o discuție directă cu voi… Dar în ultimele episoade apar aceeași mereu și mereu fără nicio explicație ce se întâmplă cu ceilalți care vă susțin canalul pe Patreon. Apoi pe grupul de Discord sunt alții care au intrat fără a fi susținătorii voștrii pe Patreon. De ce aș plăti atunci atâta vreme cât nu beneficiez de ceea ce plătesc. Nu e vorba de bani, e o chestie de principiu. De aceea deocamdată nu vă susțin pentru revistală. O idee de reflectat..
Vlad Costea
Salut, Ștefan!
Îmi pare rău că am ratat participarea ta în podcast, chiar nu a fost vorba de reavoință. Îmi amintesc despre discuția pe care am avut-o pe la sfârșitul lui aprilie și știu că încă nu planificasem nimic clar sau concret. De atunci abordarea în ceea ce privește invitații a fost să întrebăm pe Discord dacă este cineva disponibil în ziua respectivă și nu cred că s-a întâmplat vreodată să refuzăm… așa se explică faptul că anumite persoane apar de mai multe ori, contribuția se bazează mai degrabă pe asertivitate decât pe o planificare riguroasă.
Îmi pare rău dacă te-ai simțit neglijat, ar fi trebuit să-mi scrii pentru a-ți manifesta nemulțumirea pentru că altfel nu aș fi putut să-mi dau seama.
Acum avem două modalități de a rezolva situația: te invităm într-un podcast pentru a-ți oferi ceea ce încă nu ai primit pentru contribuția ta, sau îți returnez banii și ne despărțim pe cale amiabilă. Nu vreau să existe nemulțumiri, îmi asum partea de vină că nu am fost mai insistent cu mesajele, dar trebuie să menționez faptul că gestionarea îmi va fi din ce în ce mai dificilă pe măsură ce numărul de donatori crește. Am nevoie și de astfel de mesaje de feedback pentru a înțelege ceea ce fac greșit și îți mulțumesc pentru punctul de vedere exprimat mai sus. Îți voi trimite răspunsul meu și pe e-mail pentru a fi sigur că îl primești și remediem situația.
Stefan
Salut Vlad,
Comentariul meu la acel podcast nu vrea să fie nimic altceva decât un mod de a vă atrage atenția că ceva nu funcționează. E pur și simplu un feedback. Nu sunt deloc supărat și nici nu îmi doresc returnarea banilor de pe Patreon. V-am oferit acei bani pentru că am vrut să vă susțin lucru pe care sunt dispus sa îl fac in continuare. Nu are rost să mai facem acum un podcast special pentru mine. Succes in continuare.