[Acest articol despre jocul „Nosferatu: The Wrath of Malachi” este înscris în concursul „Trimite-ne un Articol și Poți Câștiga Revista NEXT LEVEL„]

Într-o noapte de primăvară din anul 2006 am ținut pentru prima dată în mână un stick USB. Avea 1,6 GB de spațiu mai liber decât cel cosmic și 300 MB de horror nemaivăzut. La ăia 11 ani pe care-i aveam nu făceam diferența dintre formatele arhivă/exe/ ISO… iar spre norocul meu, un copy-paste avea să fie suficient.

Am dat dublu-click pe iconița-n formă de cruce amplasată pe diagonală și am intrat în pielea unui maidanez din gară împietrit la zgomotul de săgeată-albastră-CFR.

Momentul 0. Elementul X. Acțiune

Dau click pe „New Game”, aleg dificultatea și începe un filmuleț din care, cu engleza mea de baltă din care și broaștele ar fi făcut hepatită dacă ar fi băut pe atunci, am înțeles că mă duc la o nuntă. Și ce mai nuntă… din aia tradițională de la 1900, în Transilvania, România, unde soră-mea urma să se mărite cu un conte bogat. Burtă mare – avere pe măsura curelei, sper!

Ajung la castel pe la 10 jumate noaptea, ca orice om dispus să închirieze o uber-trăsură și se face trecerea de la filmuleț la first person shooter. E timpul să pun mâna pe mouse și… ezit. Apăs ESC-Save, mă plimb prin curtea castelului, iar totul pare decent – exceptând lumina verde-albăstruie ce vine dinspre geamuri. Fac stânga, vreau să trec un mic podeț și-mi cad niște cioburi în cap. Mă uit sus, fac doi pași în spate, adaug o mică piruetă și mă feresc de preotul aruncat pe geam care urlă ceva legat de durere, adus doctor din castel și salvat membrii familiei (inclusiv unchiul Greg cel cu față ascuțită, Parkinson și teribila boală a beției).