Observation – REVIEW

Observation este thriller SF inspirat din punct de vedere tematic și atmosferic de filme precum 2001: A Space Odyssey, Gravity, Moon, și Interstellar. În realizarea jocului, studioul scoțian No Code ia o premisă horror și o întoarce pe burtă: AI-ul unei stațiuni orbitale încetează să mai funcționeze corect, deviază de la directiva principală și schimbă cursul stațiunii Observation. Toată acțiunea se desfășoară, însă, prin ochii lui SAM – succesorul spiritual al lui HAL 9000.

I AM HERE

Este anul 2026 și stația orbitală Observation, aflată la 410km de Pământ, ajunge să se rotească incontrolabil în urma unei coliziuni misterioase. Houston nu răspunde la ieSMieeeS, iar restul echipajului se joacă de-a v-ați ascunselea. Prin urmare, rămâne de datoria unei anumite Dr. Emma Fisher să repornească sistemele principale din stație.

În Observation nu vei intra în pielea Emmei, ci în chipset-ul aflat în AI-ul stației orbitale. Numele acestei inteligențe artificiale este SAM (System Administration Maintenance) și are rolul de a o ajuta pe tânăra domniță spațială.

Având acces la sistemul de operare al stației, începi să-i dai rapoarte de diagnostic Emmei cu privire la starea modulelor adiacente: integritatea fuselajului și presiunea modulului; mai mult, stingi incendii prin manipularea gurilor de aerisire și înfrunți multe alte obstacole care apar pe parcurs.

SAM poate opera orice aparatură de pe stația orbitală: computere, uși, sisteme de ventilație, periuțe de dinți, sisteme de comunicații, etc. Însă are nevoie de contact vizual cu aparatura respectivă, motiv pentru care trebuie luate la rând toate camerele de supraveghere din Observation (ya fookin weirdo).

Din perspectiva de metal și silicon a lui SAM vei putea mai târziu să controlezi o sferă de tinichea pe care o folosește pentru a bântui modulele stației orbitale și exteriorul ei, schimbând astfel punctul de vedere de observator pasiv pentru unul ceva mai activ de protagonist (first-person). Acest fapt va amplifica și mai mult atmosfera tensionată și ciudată.

5 Comentarii

  • Lucian
    Publicat septembrie 23, 2019 9:35 am 0Likes

    no clip/code?

    • Mihnea Nita
      Publicat septembrie 23, 2019 2:17 pm 0Likes

      Din obisnuinta :))
      Am schimbat acum, Multam’!

  • Lucian
    Publicat septembrie 23, 2019 9:40 am 0Likes

    samana cu eXperience 112?

    • Mihnea Nita
      Publicat septembrie 23, 2019 2:21 pm 0Likes

      Da, dar estetic e mult mai bine finisat. La capitolul storyline nu ma pronunt ca nu am jucat eXperience 112

  • Jay
    Publicat septembrie 25, 2019 9:42 am 0Likes

    Good job Mihnea, nice review. Ai scris foarte fain si in old style, imi aduce aminte de vremurile bune cand aveam reviste de gaming.

Adaugă un comentariu