Titan a Căzut în Titanomahie

Universul are un modus operandi ciudat, dacă nu amuzant. Lucrurile nu merg întotdeauna aşa cum au fost plănuite, iar căderea în nimicnicie poate surveni subit, fără explicaţii suplimentare. Numai că Blizzard oferă explicaţii — şi o face într-un mod simplu şi sincer — atunci când vine vorba de anularea proiectului Titan, un MMO învăluit în mister şi speculaţii, la care viscoliţii au muncit aproximativ 7 ani. În jur de 2555 zile, 61320 ore sau 3679200 minute trimise în pubela proiectelor casate. Titan a murit în Titanomahie!

Aparent, următorul MMO al celor de la Blizzard nu stârnea suficientă „pasiune” şi „distracţie” în rândul producătorilor, după cum a declarat pentru Polygon Mike Morhaime, CEO şi cofondator al companiei. Tot el a continuat cu o explicaţie cel puţin interesantă: „Am discutat despre cum l-am trecut prin perioada de reevaluare, când de fapt noi reevaluam dacă acela era jocul pe care doream cu adevărat să îl facem. Răspunsul a fost nu.”

Nu ştiu câţi vor duce dorul unui proiect învăluit 7 ani într-o secretomanie tipică Blizz-ului. Cu Heroes of the Storm, Diablo, StarCraft, World of Warcraft şi Hearthstone în ogradă, pierderile financiare sunt relativ uşor de recuperat pentru compania din Irvine, California. După cum îmi spunea un cititor într-un comentariu pe pagina personală de Facebook, „if there is somebody who can afford to cancel 7 years of development, that’s Blizz.” Îi dau perfectă dreptate.

Prin vocea lui Morhaime, Blizzard Entertainment a exprimat o poziţie deschisă la adresa unor viitoare proiecte MMO, însă, teoretic, nu ar trebui să ne aşteptăm la vreo mişcare inedită prea curând. În fond, dispariţia unui proiect titanic lasă în urmă multe uşi deschise.

Măcar StarCraft: Ghost şi Warcraft Adventures: Lord of the Clans au câştigat un nou membru al familiei. Tot răul spre bine.

10 Comentarii

  • Mircea
    Publicat septembrie 24, 2014 8:22 am 0Likes

    Ce sa zic? Se pare ca tot ce a mai ramas din Blizzard este un schelet care poate produce doar sequel-uri.

  • Vizan Stefan
    Publicat septembrie 24, 2014 8:53 am 0Likes

    Cu cate lucruri revolutionare a venit GW2 (si nu numai) in domeniul MMO era de asteptat o miscare ca asta. Mecanicile de joc ar fi trebuit regandite de la zero.

    Bravo lor ca au fost in stare sa realizeze adevarul!
    Bravo ArenaNet ca a reusit sa ridice standardele atat de sus!

  • raven
    Publicat septembrie 24, 2014 10:48 am 0Likes

    ca hearthstone ? sau ca HotS ?

    • D3F3
      Publicat septembrie 24, 2014 11:51 am 0Likes

      Da alea intr-adevar nu sunt sequeluri. Insa as zice ca nu sunt jocuri chiar asa de bune.

  • Vizan Stefan
    Publicat septembrie 24, 2014 11:55 am 0Likes

    Nu lafel de buna ca si GW2

  • Vlad Dracul
    Publicat septembrie 25, 2014 12:58 am 0Likes

    “Am discutat despre cum l-am trecut prin perioada de reevaluare, când de fapt noi reevaluam dacă acela era jocul pe care doream cu adevărat să îl facem. Răspunsul a fost nu.”

    Asta-i explicaţie tipică pentru pulime, de prostit proştii.

    Eu, să mă ierte Dumnezeu şi cenzoru’ site-ului, dacă-mi declara asta într-un interviu face-to-face îi ziceam într-o primă fază „Say whaaaat?!”, după care-i futeam un croşeu din fundu’ grădinii să-şi lipezească gândurile, să nu mă considere idiot şi să explice nişte chestii atât de simple, încât nici n-am cuvinte să le descriu nivelul.

    De exemplu, „Cine mama dracului v-a împiedicat să faceţi jocul pe care-l doreaţi? V-a dat careva peste deşte?! Mai ales că aţi ţinut proiectul secret aşa că nici vorbă de vreun gen de presiune din partea publicului căruia, apropo, îi era adresat jocul”

    sau

    „N-ar fi fost drăguţ, în plm, să cereţi totuşi şi părerea gamerilor care, nu-i aşa, v-au umplut buzunarele până acum şi urmează să vi le umple şi de-acum înainte?! Ceva de genu’: ‘Buey ăştia care sunteţi voi interesaţi de-un eventual nou MMO intitulat Titan, uite, noi am ajuns după 7 ani de muncă în stadiul ăsta, da’ nu ne place ce-am făcut. Voi ce ziceţi, totuşi? Să trecem la pierderi cincinalu’ ăla jumate sau…’ poate totuşi o fi ceva de făcut.”

    sau

    „V-aţi dat silinţa măcar să faceţi o comparaţie concretă între ce doreaţi să fie şi halul în care aţi ajuns cu proiectul după atâta amar de ani, în sensul de a observa exact ce s-a pierdut pe drum şi cine-i de vină pentru asta?”

    Întrebări de genu’ ăsta.

    Mă rog, părerea mea. Nu ştiu alţii cum sunt, da’ eu… am păreri d-astea…

  • Blahu
    Publicat septembrie 25, 2014 5:00 am 0Likes

    Eu tot sunt de parere ca domnul Mark Kern le-a furat ideea din spatele Titan cand a plecat de la Blizz sa isi faca companie proprie Red5 Studio. Nu zic direct ca Firefall e copilul nelegitim al lui Titan, zic doar ca e posibil sa se inspirat foarte mult de acolo. Ar putea fi o coincidenta, ar putea fi….

  • mahri726
    Publicat septembrie 25, 2014 3:10 pm 0Likes

    Daca stai 7 ani sa lucrezi la un joc, normal ca intre timp sa apara jocuri noi, care sa impuna noi standarde. Guild Wars 2 este un exemplu foarte bun. Probabil Titanfall avea multe questuri de gen ,,adu-mi 3 fire de par de lup ” . Cand ai un MMO conceput in jurul acestui sistem invechit…mai bine faci altul. Cand va aparea Everquest Next, si acesta va impune noi standarde….AI gen Sims (Storybricks), lume destructibila creata in Landmark de jucatori…

  • Drow
    Publicat septembrie 25, 2014 3:54 pm 0Likes

    1. Probabil a fost gandit ca MMO-ul care sa inlocuiasca WoW. Cum WoW n-a murit, ce rost are sa-si faca ei insisi un concurent?
    2. Asta cu „lucram de sapte ani” e pentru prosti, IMO. Ce poti sa lucrezi acum sapte ani, si sa fie inca valabil, de actualitate? Sapte ani e imens in industria Auto, dara-mi-te in IT. „Lucram la Starcraft doi de tzshpe mii de ani.” Nici pomeneala, campaniile, jocurile le lanseaza cand vad ca nu mai vin banii cum trebuie. Scad incasarile la WoW? mai bagam ceva. Scad la Starcraft 2? bagam protosii la inaintare. samd. Au asemenea venituri ca-si permit sa astepte.

  •  
    Publicat septembrie 30, 2014 9:58 am 0Likes

    Titan Falls.

Adaugă un comentariu