ZGOMOTOS: Bohren & Der Club of Gore – Sunset Mission

Între două recenzii împotmolite și trei ieșiri în oraș, ascult ridicol de multă muzică. Consumam cantități obscene de muzică și scriam despre ea dinainte să mă ocup de jocuri, așa că de multe ori când încerc să analizez o anumită mecanică super specifică de gameplay, mă trezesc vorbind despre soundtrack și trebuie să-mi petrec următoarea jumătate de oră editând documentul.  Dar destul despre asta. Urmând exemplul colegului Aidan cu a sa rubrică ZGOMOTS, am decis să vă recomand una din trupele care m-au însoțit peste tot, în tren, autobuz, metrou, în timpul activităților de zi cu zi și chiar și în somn.

Bohren & Der Club of Gore este echivalentul muzical al tuturor filmelor noire pe care ți le poți imagina. Albumul pe care vi-l recomand în această rubrică, Sunset Mission, este un iureș jazz-noire de saxofoane line și partituri de pian care-ți aduc aminte din start de nopțile de iarnă friguroase petrecute în compania lui Max Payne. Partea cea mai bună la muzica lor este că poate fi folosită în mai multe contexte: vrei ceva relaxant, dar nu foarte plictisitor pe fundal în timp ce lucrezi? E mohorât afară și Kanye West parcă nu prea se potrivește cu atmosfera croită de mama natură? Vrei să-ți provoci vise lucide cu Sin City și nu știi de unde să începi? Bagă o melodie de la Bohren & Der Club of Gore și problemele tale s-au rezolvat.

 

Banner_site_660x200px

2 Comments

  • Bogdan
    Posted octombrie 24, 2016 11:47 am 0Likes

    Marco Giuliani sper sa revii si cu alte articole in rubrica asta.

    • Aidan
      Posted octombrie 24, 2016 11:49 am 0Likes

      Nu mai are scapare acum. He was tagged 😛

Leave a comment