Când vine vorba de un joc de magnitudinea lui Red Dead Redemption 2, e destul de greu să faci un review, pentru că nu știi exact cu ce să începi. Nu de alta, dar nu în fiecare zi ai de-a face cu jocuri care își propun să redefinească un întreg gen. Iar când vine vorba de Rockstar, sunt foarte multe șanse să îți fie întrecute așteptările.

Poate că cei de la Rockstar nu au inventat genul open-world atunci când au lansat GTA 3, mi se șoptește în cască de Shenmue 1 și 2, care ar fi făcut-o înaintea lor, dar ei sunt cei care au modifcat complet scopul când vine vorba de astfel de lumi. Prin urmare, merită să ne întoarcem puțin în timp, în cu anul de grație 2002, când Grand Theft Auto 3 își făcea apariția și pe PC, la un an după ce împinsese capabilitățile PS2-ului aproape la maximum.

Motivul pentru care mă întorc atât de mult în trecut este simplu: voi încerca să explic un pic hype-ul extrem de ridicat de care am fost cuprins chiar și eu încă de la anunțarea RDR2. De ce s-a agitat atât de multă lume pentru un simplu joc cu cowboy?

La început a fost…

În 2002 aveam un PC considerat modest chiar și pentru anii ăia. Era atât de modest, incât primul meu smartphone putea rula GTA 3 mai bine decât pc-ul meu la data apariției jocului. Până la el, puteam doar visa la jocuri în care să ne putem plimba pe străzi, să furăm mașini și să avem un oraș întreg la dispoziție ca să ne facem de cap.

Aveam un vecin de scară ceva mai înstărit, care se lăuda cu un Pentium 3 la 800 Mhz, 128 „mega de ram” și Geforce 2. Nu era chiar vârf de gamă, dar putea rula cu detalii maxime orice apărea pe vremea aia. Și îmi arată GTA 3-ul, când nici nu știam ce-i aia. Am rămas tablou, neînțelegând cum deja e posibil să realizezi ceva de genu’. Adică… libertate de mișcare, să te duci și să faci ce misiuni vrei tu, un întreg oraș de expirat, mașini, camioane, autobuze și pietoni care se plimbă aiurea și trăncănesc verzi și uscate, dându-ți ocazia să descoperi și mai multe detalii despre lumea jocului. Cu chiu, cu vai, am făcut rost de bani ca să-mi cumpăr o placă video capabilă, iar apoi întreaga mea vară s-a dus pe GTA 3. Dar nici că am regretat. Acela a fost primul moment în care Rockstar a redefinit genul open-world, devenind producătorii mei de jocuri preferați.

Un an mai târziu, apărea GTA: Vice City, iar oamenii de la Rockstar dădeau din nou lovitura. Jocul a fost ceva mai condensat, mai axat pe poveste și atmosferă, dar aducea câteva noutăți notabile. Puteai să-ți cumperi afaceri care generau bani, personajele erau ceva mai bine creionate, mai diversificate și mai scrântite, iar Miami-ul era ceva cu totul aparte. Bazat pe filmele de acțiune specifice anilor ’80, Vice City a reușit să surprindă perfect atmosfera producțiilor respective. În plus, Flash FM a venit cu cele mai mișto piese muzicale introduse vreodată într-un joc. Chiar și acum, de câte ori aud o piesă din playlist-ul respectivului post de radio, mintea îmi fuge imediat la Vice City. Atât de bun era.