Review: Alien: Isolation

Pe de altă parte, nu pot să nu observ că efectele de lumină, deși impresionante, nu au un impact atât de mare pe cât mi-aș fi dorit. Limitare impusă, presupun, de faptul că jocul a fost lansat și pe PS360. Umbrele și penumbrele funcționează exact așa cum te-ai aștepta și nu te trădează niciodată. Dacă te-ai ascuns într-un colț în care nu poți desluși nimic și nu faci niciun zgomot, e clar că nimeni nu te va observa. Dacă ai „fugit”, însă, într-o zonă slab iluminată, inamicii o să-ți deslușească conturul cu cât se vor apropria mai mult. Ai nevoie de un perete, un cărucior sau un birou, în spatele cărora să te ascunzi. Dar… atât. Mi-ar fi plăcut să pot să sting luminile, sau să le schimb spectrul, să pot să mut anumite obiecte pentru a crea zone întunecate să, să, să. 99% din tot ce vezi în Isolation este cadru fix, cu care nu poți interacționa și e păcat. Găsești din loc în loc panouri electrice care te vor lăsa să activezi sau dezactivezi lumini, alarme sau uși, dar acoperă din păcate zone prea mici și prea puțin interesante pentru a fi cu adevărat folositoare. Interacțiunea cu celelalte obiecte fiind greoaie, voit greoaie, pentru a crește tensiunea. În momentul în care te loghezi la un terminal activ nu mai vezi decât ecranul și, din momentul în care apeși escape, durează aproape două secunde până ești lăsat să te miști din loc. O tranziție penibilă, e ca și cum în momentul în care te-ai așeza în fața monitorului de la birou nu ai mai vedea ce se întâmplă în jurul tău, iar când te ridici suferi de febră musculară.

Designul de nivel și sunetul te fac însă să uiți și de aceste mici probleme. Sunt atât de multe culoare care par că nu oferă niciun fel de scăpare, atât de multe zone periculoase și la fel de multe soluții. Producătorii au testat și au avut grijă să nu existe porțiuni din care să nu poți ieși, iar, dacă nu te încăpățânezi să faci mereu același lucru, situațiile frustrante vor fi rare. Sunetele sunt la fel de importante, pentru că pot fi folosite atât pentru a atrage animalul cât și pentru a crea diversiuni. Dacă alergi și xenomorful te aude, ești ca și mort. Îmi place rapiditatea lui și faptul că știi că odată ce a țâșnit spre tine nu mai ai nicio șansă de scăpare. Mi-am dorit și câteva secvențe à la Aliens, în care să alerg și să închid uși după mine, dar presupun că mai e timp și o să avem parte și de un Isolation 2. Dacă în loc să fugi alegi să pășești, alien-ul simte că ceva se mișcă și în scurt timp va coborî din aerisiri pentru a investiga. Soluția pare mersul tiptil, dar e prea lent pentru a fi folosit constant. O să te plictisești și o să riști. Iar de multe ori jocul te va răsplăti.

Mulți au hulit sistemul de salvare. Eu l-am găsit benefic și mi-a adus aminte de mașinile de scris din primele Resident Evil, dar și de liniștea sufletească care se așternea după ce le găseai.

 
Groaza? Este un sentiment care nu poate fi măsurat, pentru că fiecare dintre noi reacționează diferit în fața jocurilor de gen. Sunt oameni care nu le pot juca deloc, pentru că frica e prea puternică, în timp ce alții iubesc adrenalina provocată de situațiile mai încordate. Povesteam în review-ul lui Limbo (Level), cum fanii genului survival horror se transformă în timp și sperieturile ieftine nu mai creează pentru ei frică adevărată, am ajuns să avem nevoie de jocuri psihologice, de necunoscut, de tensiune ridicată, pentru a respecta cu adevărat un titlu. Dacă Dead Space 2 a ajuns să ni se pară un joc bun, dar în nici un caz survival horror, asta nu înseamnă că e adevărat pentru toată lumea. La fel și cu partea de grotesc și oribil, dacă mulți dintre noi reacționăm cu un O Doamne! (adică, cool!) în preajma situațiilor din Outlast sau The Evil Within, asta nu înseamnă că psihicul unui om mai normal nu va fi afectat.

Cu bucurie (freak!) raportez că Alien Isolation se plasează fără probleme lângă clasici ca Amnesia sau Silent Hill. Felul în care animalu’ zburdă prin conductele de deasupra ta, dar mai ales faptul că nu știi niciodată dacă și unde va coborî, creează o tensiune de nedescris. Dacă ai la dispoziție un sistem 5.1 sau căști de calitate va fi chiar mai rău/bine. Când auzi cum se prăvălește și începe să pășească, ai înghețat. Cauți instinctiv un loc în care să te ascunzi și deschizi cu frică detectorul de mișcare pentru a vedea pe unde bântuie. Cu frică, pentru că dacă e prea aproape îl va auzi și ești mâncat. Ca inginer, cred că primul lucru pe care l-aș fi făcut ar fi fost să desfac antichitatea aia de radar și aș fi decuplat speaker-ul. Nu e timp însă de așa ceva. Te descurci cu ce ai. De multe ori situațiile devenind chiar obositor de tensionate.

11 Comentarii

  • Cristi
    Publicat noiembrie 5, 2014 8:24 am 0Likes

    Eu il joc pe PS3. Cred ca este cel mai bun joc din serie pana acum, jucat noaptea cu casti, alergand spre telefonul pentru salvare, apasand „save” cand iti spune „hostile nearby” si asteptand sa se stinga si al 3-lea bec fara sa mori. UAU

  • Aidan
    Publicat noiembrie 5, 2014 10:12 am 0Likes

    Am privit cu lacrimi in ochi cum Kimo s-a ascuns in dulapuri metalice si cum a batut sintetici cu lapti in vene, in timp ce Organismul Perfect ne adulmeca din canalizarile Sevastopolului.

    Alien: Isolation este un joc superb, printre putinele titluri survival-horror in care mi-am tinut respiratia odata cu protagonista, dorindu-mi in acelasi timp sa vad ce se intampla mai departe. De obicei tip ca o fetita sau injur. Nu si acum. Si este printre putinele jocuri care mi-au placut inclusiv din postura de „copilot.” 🙂

    E pe bune, the real deal – fara exagerare, un tribut demn de seria Alien.

    • ncv
      Publicat noiembrie 5, 2014 1:01 pm 0Likes

      (shhh… iar zice lumea ca ai primit bani :p )
      Dap, e foarte aproape de un film. Unul din jocurile cu care te poti distra doar uitandu-te.

  • alitenar
    Publicat noiembrie 5, 2014 4:22 pm 0Likes

    stai sa vezi finalul!

  • fear2018
    Publicat noiembrie 5, 2014 4:33 pm 0Likes

    Colonial Marines a fost un joc bun…incetati sa criticati acest joc…cica „catastrofa”,pleaca bai de aici!!

    • Aidan
      Publicat noiembrie 6, 2014 12:34 pm 0Likes

      Două cuvinte: şoşoni portocalii

    • cioLAN
      Publicat noiembrie 7, 2014 9:40 am 0Likes

      Chiar mi-au plăcut bașcheții lui Bishop 1.12b…

  • Cristi
    Publicat noiembrie 6, 2014 12:06 pm 0Likes

    colonial marines nu a fost un joc bun. l-am jucat fix inainte de isolation, nu au comparatie. singurul nivel ok din Marines a fost ala in care nu trebuia sa faci zgomot

  • liviuttn
    Publicat noiembrie 7, 2014 8:52 pm 0Likes

    L-am jucat cu o foarte mare placere, un joc si o grafica de exceptie cu detalii la maxim si v-sync activ!

  • Geo
    Publicat noiembrie 30, 2014 3:14 pm 0Likes

    Salut. Scuze, sunt putin pe langa, dar am observat ca raspunzi la commenturi si na, ma gandeam ca asa e mai vizibil. M-am uitat peste forum, nu am gasit o astfel de sectie, asa ca daca exista, mea culpa.
    Idea e ca ma gandeam ca ar fi ok sa existe o sectie unde s-ar putea face… cereri de review la jocuri.

    S-ar putea sa fie o idee stupida, nu stiu. Idea de review nu ar fi neaparat pentru a afla calitatea unui joc, caz in care s-ar putea uita peste o gramada de alte surse, ci de a afla strict parerea ta/voastra legata de respectivul joc.
    Spre exemplu, sunt curios ce parere ai/aveti despre Warframe, un joc F2P pe steam, peste care m-as bucura sa aruncati un ochi si eventual un articol :).

    • ncv
      Publicat decembrie 2, 2014 8:06 pm 0Likes

      Salut, ideea nu este rea, dar in acest moment toti redactorii scriu doar in timpul liber (site-ul nu aduce venituri care sa ne permita sa ne ocupam numai cu asta). Din pacate nu suntem multi si nu avem suficient timp liber pentru a incerca toate jocurile care apar.
      Asta nu inseamna ca nu trebuie sa aduci in discutie orice are legatura cu jocurile. Daca vrei un loc in care sa nu para ca vorbesti pe langa subiect te invit in articolele Actiune! Filmuletele sunt suficient de variate incat sa ne permita sa vorbim despre orice – gaming related.
      Este intotdeauna o idee buna sa atragi atentia asupra jocurilor care-ti plac. Chiar daca nu ne apucam sa facem review-uri pareri o sa avem mereu.
      Am privit filmuletele cu gameplay si am citit cateva review-uri. Imi pare foarte impresionant pentru un joc free 2 play si nu neaparat play 2 win.

Adaugă un comentariu