Pe de altă parte, nu pot să nu observ că efectele de lumină, deși impresionante, nu au un impact atât de mare pe cât mi-aș fi dorit. Limitare impusă, presupun, de faptul că jocul a fost lansat și pe PS360. Umbrele și penumbrele funcționează exact așa cum te-ai aștepta și nu te trădează niciodată. Dacă te-ai ascuns într-un colț în care nu poți desluși nimic și nu faci niciun zgomot, e clar că nimeni nu te va observa. Dacă ai „fugit”, însă, într-o zonă slab iluminată, inamicii o să-ți deslușească conturul cu cât se vor apropria mai mult. Ai nevoie de un perete, un cărucior sau un birou, în spatele cărora să te ascunzi. Dar… atât. Mi-ar fi plăcut să pot să sting luminile, sau să le schimb spectrul, să pot să mut anumite obiecte pentru a crea zone întunecate să, să, să. 99% din tot ce vezi în Isolation este cadru fix, cu care nu poți interacționa și e păcat. Găsești din loc în loc panouri electrice care te vor lăsa să activezi sau dezactivezi lumini, alarme sau uși, dar acoperă din păcate zone prea mici și prea puțin interesante pentru a fi cu adevărat folositoare. Interacțiunea cu celelalte obiecte fiind greoaie, voit greoaie, pentru a crește tensiunea. În momentul în care te loghezi la un terminal activ nu mai vezi decât ecranul și, din momentul în care apeși escape, durează aproape două secunde până ești lăsat să te miști din loc. O tranziție penibilă, e ca și cum în momentul în care te-ai așeza în fața monitorului de la birou nu ai mai vedea ce se întâmplă în jurul tău, iar când te ridici suferi de febră musculară.

Designul de nivel și sunetul te fac însă să uiți și de aceste mici probleme. Sunt atât de multe culoare care par că nu oferă niciun fel de scăpare, atât de multe zone periculoase și la fel de multe soluții. Producătorii au testat și au avut grijă să nu existe porțiuni din care să nu poți ieși, iar, dacă nu te încăpățânezi să faci mereu același lucru, situațiile frustrante vor fi rare. Sunetele sunt la fel de importante, pentru că pot fi folosite atât pentru a atrage animalul cât și pentru a crea diversiuni. Dacă alergi și xenomorful te aude, ești ca și mort. Îmi place rapiditatea lui și faptul că știi că odată ce a țâșnit spre tine nu mai ai nicio șansă de scăpare. Mi-am dorit și câteva secvențe à la Aliens, în care să alerg și să închid uși după mine, dar presupun că mai e timp și o să avem parte și de un Isolation 2. Dacă în loc să fugi alegi să pășești, alien-ul simte că ceva se mișcă și în scurt timp va coborî din aerisiri pentru a investiga. Soluția pare mersul tiptil, dar e prea lent pentru a fi folosit constant. O să te plictisești și o să riști. Iar de multe ori jocul te va răsplăti.

Mulți au hulit sistemul de salvare. Eu l-am găsit benefic și mi-a adus aminte de mașinile de scris din primele Resident Evil, dar și de liniștea sufletească care se așternea după ce le găseai.

 
Groaza? Este un sentiment care nu poate fi măsurat, pentru că fiecare dintre noi reacționează diferit în fața jocurilor de gen. Sunt oameni care nu le pot juca deloc, pentru că frica e prea puternică, în timp ce alții iubesc adrenalina provocată de situațiile mai încordate. Povesteam în review-ul lui Limbo (Level), cum fanii genului survival horror se transformă în timp și sperieturile ieftine nu mai creează pentru ei frică adevărată, am ajuns să avem nevoie de jocuri psihologice, de necunoscut, de tensiune ridicată, pentru a respecta cu adevărat un titlu. Dacă Dead Space 2 a ajuns să ni se pară un joc bun, dar în nici un caz survival horror, asta nu înseamnă că e adevărat pentru toată lumea. La fel și cu partea de grotesc și oribil, dacă mulți dintre noi reacționăm cu un O Doamne! (adică, cool!) în preajma situațiilor din Outlast sau The Evil Within, asta nu înseamnă că psihicul unui om mai normal nu va fi afectat.

Cu bucurie (freak!) raportez că Alien Isolation se plasează fără probleme lângă clasici ca Amnesia sau Silent Hill. Felul în care animalu’ zburdă prin conductele de deasupra ta, dar mai ales faptul că nu știi niciodată dacă și unde va coborî, creează o tensiune de nedescris. Dacă ai la dispoziție un sistem 5.1 sau căști de calitate va fi chiar mai rău/bine. Când auzi cum se prăvălește și începe să pășească, ai înghețat. Cauți instinctiv un loc în care să te ascunzi și deschizi cu frică detectorul de mișcare pentru a vedea pe unde bântuie. Cu frică, pentru că dacă e prea aproape îl va auzi și ești mâncat. Ca inginer, cred că primul lucru pe care l-aș fi făcut ar fi fost să desfac antichitatea aia de radar și aș fi decuplat speaker-ul. Nu e timp însă de așa ceva. Te descurci cu ce ai. De multe ori situațiile devenind chiar obositor de tensionate.