REVIEW: Assassin’s Creed: Valhalla
Review-ul ăsta trebuia să fie ceva mult mai detaliat. Planul era să termin jocul și să fac o analiză amănunțită, să notez ce e bun și ce nu e așa ok și să includ o comparație între cum rulează pe consolele current-gen (Xbox One X) și cele next-gen (Xbox Series X). Din păcate, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, iar după doar 8 ore jucate pe ambele platforme, noul Assassin’s Creed a reușit să mă umple de nervi și de sictir. Care review? Am refulat.
Din cauza asta am decis să fac un review în același spirit în care au făcut și ei lansarea asta – în bătaie de joc. Consider că merită să îi tratez cu aceiași monedă cu care își tratează și ei fanii, clienții, consumatorii, proștii ăia care sar cu banu’ la fiecare căcat de iterație pe care o scot.
Ca un mic disclaimer, pot să accept bug-uri într-un joc. Sunt conștient că la jocuri de magnitudinea celor de azi, e imposibil să nu scape CEVA defecte. Accept asta. Ce nu accept în schimb e să-mi pierd vremea pentru că niște imbecili au decis să dea release la un joc de 60 de euro când jocul ăla pare a fi în pre-alpha, când îl joci. Asta nu pot să accept. Și mi-am dat seama că am ajuns să mâncăm prea mult căcat servit de producători în industria asta. Când ajung la a 4-a sau a 5-a misiune pe care nu o pot termina pentru că NPC-urile pur și simplu se blochează în loc și nu fac ce ar trebui să facă, cred că e momentul să zic stop joc și să-i trimit la căcat. Bă, dacă era ceva joc indie, înțelegeam. Serios că înțelegeam. Aia e, atât s-a putut, n-au avut resurse, n-au avut bani, se întâmplă. Dar când lucrează 14 studiouri la un proiect de genul ăsta și ai mii de oameni implicați, atunci nu mai înțeleg și nu mai accept chestiile astea. Atunci e pur și simplu inacceptabil și bătaie de joc față de toată lumea, dar în primul rând e bătaie de joc față de proprii angajați, pentru că sunt convins că din miile alea de oameni, majoritatea au fost bine intenționați și pasionați și chiar au vrut să facă ceva bun în proiectul ăla, chiar au vrut să se implice.
35 Comentarii
alex
Doamne cat adevar este in acest review, la fel am jucat si eu vreo 6-8h si e plin de bug-uri, mai ales la misiuni unde efectiv nu ai cum sa treci peste, se blocheaza npc si pa. ma bucur ca nu am dat banii pe el, si am optat pentru optiunea uplay+.
John Doe
Am sărit direct la final, abia am citit 10% din ceea ce ai scris.
L-am jucat pe PC până acum, nici un bug major.
Nu îmi pasă ce versiune au scos pentru consola Microsoft, nici nu sunt interesat de acea consolă. Ca idee, The Witcher 3 este plin de bug-uri pe console, în timp ce pe PC merge ca uns.
Cred că îmi pierd timpul stând abonat la voi pe Facebook. Am rămas nostalgic din vremea când vă cumpăram revista, dar au trecut vremurile alea frumoase.
Spor.
Aidan
Am terminat de doua ori The Witcher 3 pe PS4 (si de 2 ori pe PC). Despre ce buguri vorbesti?
Bögözi Cristian Iulian
Salut Adrian!
As vrea, daca vrei desigur, sa avem o discutie legata de AC Valhalla. Eu am jucat pe Xbox One X si n-am dat ne nimic, am patit sa mi se blocheze jocul dupa ce l-am jucat vreo 13 ore fara pauza, asta cred ca a fost de la consola :)).
Adrian Dobrescu
Și eu am jucat pe Xbox One X. Și după aia pe Series X. Jeg pe ambele. Am pierdut deja destul timp cu jocul ăsta. Atât cu jucatul în sine, cât și cu review-ul și cu toate comentariile de pe fb ș.a.m.d. Și am vorbit și în podcast. Cred că-mi ajunge.
Rares
Cel mai bine este să aștepți măcar o lună după o lansare ca să fii sigur că joci un joc aproape complet.Oricum 60 de euroi pe un joc este mult prea mult pentru ce oferă. De asta trebuie să existe piraterie. Nu că prin metoda asta s-ar îmbunătății calitatea jocurilor,dar măcar nu te mai simți un idiot că ai dat o grămadă de bani pe un gunoi.Eu așa fac: joc piratat și dacă îmi place fac pe dracu în patru și cumpăr jocul.
Adrian Dobrescu
Auzi, dar nu mai bine așteaptă ei o lună înainte să lanseze un căcat? Pe bune bă, sunteți cu capul.
Dragos V.
In timp ce iti citeam review-ul, tot ce imi trecea prin cap era, ca sa te citez pe tine „Coaie, de ce halești rahatul ăsta? De ce îți pierzi timpul citind mizeria asta […]”. Ideea e ca faci un „review” pe OPT ore de joc, pe O platforma, si dezvolti TREI pagini pe tema asta. Pierzi timpul cititorilor cum pretinzi ca ti-ai pierdut tie timpul cei de la Ubisoft.
Adrian Dobrescu
Amice, ești idiot? Mai exact pe câte platforme trebuia să joc? Să dau bani pe alte versiuni până nimeream una pe care le-a ieșit căcatul ăsta mizerabil de joc? Pe bune? Atât te-a dus capul ăla prost?
Pe câte ore ar trebui să fac review? Cam cât timp ar trebui să pierd cu un căcat mizerabil? Mă plătește cineva să petrec mai mult timp jucând mizeria aia?
Știi ce? Data viitoare când vrei să comentezi, folosește în pula mea o adresă validă de mail sau ajungi direct în spam.
Abc
Witcher 3 e plin de buguri pe pc. Dispar cufere (desi initial sunt cu galben), nu poti sa iei unele lucruri de pe cadavre si ceva probleme la cateva questuri cum sunt alea de gwent, in care poti oricand sa pierzi cartea aia tampita si la revedere quest. etc. sunt mai multe, dar nu sunt 100%. P.S. am terminat jocul de vreo 3 ori, iar o data l-am exploatat complet, absolut fiecare particica din harta. P.S.S. nUIE mETFLIX pentru castingul lui triss!!!!!!!
Alex
Sincer cine nu apreciază adevărul spus aici, trăiește suferă de Fanboy blindness …
ce proasta-i mama
Asta numai review nu este… Un hackjob facut de-un baietel frustrat ca probabil nu i-a facut rost Ubisoft de o copie pentru review. Vazand si ce replies da la comentariile de la articol mi-e clar ca singurul joc pe care domnisorul asta il poate aprecia e jocul cu putulica in nisip :). Pacat doar ca putinele platforme media de gaming din Romania duc lipsa de jurnalisti calumea si trebuie sa se multumeasca cu fel si fel de specimene.
Adrian Dobrescu
simpaticule 🙂
Dragos
Am avut si eu acelasi bug. Iesi din sesiune, pune setarile pe maxim, termina misiunea, revino la setarile tale.
Adrian Dobrescu
sorry, Xbox, nu prea am setari.
Andu
Am 55 de ore de gameplay in ACV, PC, de 2 ori am avut NPC blocat in raid sa nu pot deschide un chest, am plecat din zona, am revenit, le-am deschis. ATAT! ca si blockere. Nu sunt fac AC, nu am fost niciodata, mi s-au parut super plictistitoare si repetitive cap-coada, inclusiv Origin si Odyssey, si ce sa vezi, asta chiar e bun, e divers, e fun, nu simti ca te adoarme si ca faci munca „de chinez”. SI da, asta nu e un review, e un clickbait trist.
Adrian Dobrescu
toată industria de gaming a ajuns un clickbait trist. articolul ăsta doar a spus-o pe față, cum trebuia și cum merită.
Ezio Cristelnițul
Imaginează-ți cât de departe ai fi ajuns în viață cu 25 de ani de experiență, nu în joacă și gaming, ci în băutură și futai.
Adrian Dobrescu
legătura fiind? dacă joci, nu poți să bei și să fuți, sau?
Andi
Am mai postat un comentariu dar văd că nu a fost publicat. Mai incerc o data.
Cică „review”. Asta e compunere de clasa a patra.
Recenzie pe 8 ore de joc, rade lumea.
Tu, gamer? Daca ție ți s-ar părut asta plin de bug-uri, înseamnă că nu ai jucat Rogue Warrior sau Action 52.
Ești paralel cu făcutul recenziilor. Sunt niște pași pe care trebuie să-i respecti pentru a face recenzie, îi găsești la doua click-uri distanta.
Iar limbajul este de bombardier rup un cur…
Adrian Dobrescu
Spre deosebire de un joc Assassin’s Creed, pentru o recenzie nu urmezi „niște pași”. Nu există un șablon, cum e cu fiecare joc Ubisoft. Dacă vrei recenzii d-alea după pași, n-ai decât să te uiți la concurența aia care face reclamă jocului pe bani grei, după care îl umple de note mari și să te bați pe umăr.
Succes.
mnkbtc
Felicitari pentru review ! Review`ul asta are mai mult ‘feeling’ decat toate alea 90 de ore de grind din joc. F adevarat ce spui cu un limbaj adecvat despre industrie 🙁 .Presa linge cizma stanga si astia de prin comentarii aia dreapta. Un fel de dai bani sa mananci cacat.
Adrian Dobrescu
Mulțumesc!
Marius C
Sincer, joc pe PC, am vreo 28h de joc, nu am prea intalnit nici un bug pana acum (sa bat in lemn). Sunt un fan-boy al seriei, le-am cumparat pe toate ca fraierul la pachetele alea de 100 de euro sau cat or fi fost. Mi-au placut unele, altele le-am jucat dar nu am reusit sa le termin, cred ca din plictiseala de repetitivitate (Odissey). Am ajuns la ACV. Si intamplator am dat peste review-ul asta. Si tot in cel mai intamplator mod mi-a dat un raspuns la o intrebare care ma rodea de cand am inceput jocul: „de ce nu simt jocul?” Adica nu m-a prins deloc povestea, in loc de viking m-am simtit ca un emigrant roman in UK pus pe „treaba” de dat la buzunare. Cel mai mult insa ma „chinuie” dialogul, care mi se pare prea exagerat, pana si pentru vikingi, adica ori erau razboinici ori erau toti frati cu Sadoveanu. Coloana sonora este trista si nu ma „insufleteste” deloc la luat gatul dusmanului, la fel cum, nu stiu daca ati observat, dar pasii la mers se aud mai tare decat sunetul armei in lupta (ca sa nu mai zic ca arcul face un „part” total nesatisfacator), ma rog, eu sunt si fraier din ala care da si o tona de bani pe casti ca sa simta „atmosfera”… Care aici nu prea e. Jucand multe multe ore de Odissey, mai exact 212h, am fost foarte foarte dezamagit de lipsa de inovatie. Lupta e un pic mai buna parca in ACV, dar lipsa de items care sa te excite-uie la drop e foarte trista. Iar partea cu „asasinii” e asa, parca lipita peste joc, ca sa ii dea un motiv sa fie din seria AC. Legatura cu ordinul asasinilor e si cam trasa de par, adica am un skill tree care ma poate face viking asasin??? Cine naiba ar vrea sa joace un viking asasin cand tot ce astepti de la un joc cu vikingi este sa iei un ciocan mare si sa dai in cap cu el??? In rest, voi continua sa il joc, nu stiu daca din „obligatia morala” ca am dat peste 100 eur sau pentru ca inca sper sa intru in „feeling”, dar sincer se vede clar ca este ceva scos fortat din teama de Cyberpunk. Si tot sincer, cand apare CP, ACV se va pierde repede repede in umbra interesului meu. In rest, dupa acest „mazzo grosso” de text, pot sa confirm in mare parte review-ul, sau mai degraba concluizia acestuia: NO FUX WERE GIVEN ABOUT THE FEELING…
Adrian Dobrescu
Mulțumesc, mă bucur că nu sunt singurul nebun care a observat aspectul cu 0 feeling. De altfel, ăsta a fost și motivul pentru care i-am dat uninstall, nu neapărat bug-urile, ci faptul că efectiv nu simțeam nimic când jucam.
Razvan
Un singur bug mai serios am avut cand se blocase caracterul si a trebuit sa dau fast travel ca sa il deblochez. In rest, cateva situatii in care la NPC nu li s-a miscat gura bine sau in care imi arata ca e loot desi eu deja il luasem, nimic serios.
Alex Voinica
Bravo! Prea putini in industria asta mai spun adevarul si din nou Level/ Nivelul 2 sunt cei care fac asta!
Adrian Dobrescu
Mulțumesc.
Epsilon
Imi place ca s-a adus vorba de feeling in seria AC si in jocurile AAA in general. AC si-a pierdut identitatea si feeling-ul undeva prin 2012 dupa ce s-a terminat saga cu Desmond. De atunci Ubisoft tot incearca sa redefineasca seria, ba pirati, ba era Unity (care si aia bubuia de bug-ri si bataie de joc), ba Witcher 3 wannabe copies (unde suntem azi). Hai ca Origins a fost de mai Doamne ajuta, dar Oddysey a devenit grind maxim, tot ce e legat de jocul ala miroase a bataie de joc si microtransactii si bag mana in foc ca Valhalla este exact la fel. E mare pacat, sincer, Oddysey a avut mult potential, dar 0 feeling, a incercat sa fie un Witcher 3, dar a fost doar grind. Ma bucur ca aici nu se practica bootlicking-ul specific publicatiilor de renume. Au sarit si ei pe vagonul de circulaba cu vikingi ca prinde la public, cu toate ca fanii striga in continuu de un deceniu ca vor Japonia feudala (maybe next game ca Ghost of Tsushima a prins foarte bine la public). Multumesc de review, a fost cel mai onest review pe care l-am vazut legat de acest titlu! Keep it up!
George
Lumea le cumpara pentru ca nu au jucat in viata lor altceva mai „bun” si le place sa-si justifice achizitia cu sutele de ore petrecute in joc facand grind. Nu au standarde in ceea ce priveste story, gameplay sau performanta. Eu nu pot sa inteleg cum pot cei de la Ubisoft sa aibe atata noroc. Origins a fost nou ca gameplay si grafica si a scapat, Odyssey a fost un cacat si lumea l-a luat cu toate ca era copy-paste la absolut tot, iar acum cu Valhalla se scapa din cauza pandemiei (de unde si anuntul ca este cel mai bine vandut ASC la lansare din toate timpurile) ca sta lumea acasa si are ce butona. Asa va fi si urmatorul ASC din pacate…poate doar cu grafica imbunatatita datorita noilor console. Felicitari pentru review!!!! 10/10
Andi
Sper să publici acest comentariu
Intr-o recenzie sunt niste reguli pe care trebuie să-i respecti, indiferent despre ce vorbești. Ce ai făcut tu este o înșiruire de frustrări ale tale peste care nu poți trece. Te oftici rău că ai dat banii, neobligat de nimeni, pe un joc dintr-o serie pe care o considerai deja „proasta”. Îți ies frustrările pe nări că Ubisoft face jocuri video pentru bani. Îți bagă Ubisoft jocurile pe gat? De ce mai cumperi jocuri de la Ubisoft? Asta vor să facă, asta vor face.
Ori joci jocul cap-coada și faci o recenzie cum trebuie că doar ai un site pentru jocuri video, ori te lași de treabă asta.
Hai, succes cu frustrările, poate, poate treci peste ele.
Adrian Dobrescu
N-am dat bani pe el, ci am primit cod de reivew. În general nu obișnuiesc să cumpăr jocuri Ubisoft, sau nu o fac la prețul de lansare. Deci nu, nu mă oftic absolut deloc lol, eu unul n-am pierdut nimic, în afară de cele 8 ore în care l-am jucat, pe care sincer aș pune mai mult preț decât ăia 60 de euro. Au pierdut fanii care chiar au dat banii pe el.
Sol
De acord cu constatarile, dar ca gamer cu vechime trebuie sa te astepti ca orice joc open world la scara asta o sa se lanseze cu probleme, iar dupa cateva patcuri o sa fie intr-o stare OK. Solutia – don’t fall for the hype! Asteapta un pic pana il cumperi, cel mai probabil cu reducere. Economisesti si nervi, si bani; win-win. Nu e ca si cand nu mai exista jocuri in backlog-ul pe care cu siguranta il ai. Si da Witcher 3 a fost mai praf la lansare, iar Cyberpunk va fi la fel, dupa cat de haotic s-au comportat cu data de lansare.
Sorin
Salut, singurele care le-am cumparat si mi-au placut, au fost: Assassins creed black flag si Origins. Mi-a placut si Odissey (cam lung, dar e ok admosfera, mi-a placut de Kassandra) dar l-am piratat. Aveam de gand sa il cumpar si pe asta, dar mai bine tin banii pt Cyberpunk.
Daca anulau lansarea si mai lucrau la el, cum a facut CD Projekt cu Cyberpunk, poate era mai bun si merita.
Ciprian
Salut, deci cumparam Level cand aveam varsta de 12 ani, am o colectie cu revistele voastre si review-urile erau impecabile da acest review este de toata jena, tot al 3-lea cuvant este „cacat”, in 8 ore de gameplay nu poti sa iti faci o idee sub nici o forma, e de rasul curcii. Intradevar nu mai este assassins creed-ul pe care il stiam cel cu Altair si Eizo care dupa parerea mea au fost cele mai bune dar ca sa joci 8 ore si sa ii dai nota 3 e incredibil as spune chiar prostesc, nota asta sub nici o forma nu este corecta, o nota corecta ar fi un 7. Am avut senzatia ca nu citesc un review ci mai degraba o fustrare, nu te supara ai fost foarte subiectiv si practic nu ai vorbit nimic, ca sa iti dau si eu o nota pentru acest review ar fi tot un 3.