REVIEW: Caesar III

Dar să pornim cu elementele de bază: fiecare hartă are un drum. Practic găsim o intrare (folosită de imigranți și comercianți) și o ieșire (pe unde non-cetățenii enumerați anterior își iau tălpășița). Orașul trebuie construit pornind de la acest drum.

Oamenii au nevoie inițial de case pentru a se muta, dar pentru dezvoltarea orașului va trebui să le satisfaci din ce în ce mai multe pretenții. Spațiul tău de construit este finit, iar misiunile ulterioare introduc obiective mai complexe – cel mai greu dintre ele fiind aproape întotdeauna legat de prosperitate (pe care nu îl atingi dacă toți oamenii locuiesc în corturi).

Și așa începem: construim rezervoare și apeducte pentru a aduce apă proaspătă de la un râu sau lac, iar apoi ne apucăm de pescuit și/sau agricultură pentru a produce mâncare. Mai târziu oamenii doresc ceramică, mobilă, ulei de măsline și alte obiecte aduse în oraș de negustori.

Conceptul pare simplu, dar de fapt aici apare elementul cel mai dificil din Caesar III și problema care pe mine m-a ținut blocat ani de-a rândul: sistemul de walkers și mecanicile rudimentare care îl înconjoară. Atunci când construiești orice clădire cu o funcție specială (mai puțin decorativă), procesul va trimite pe drumuri un om pe drum care va vizita cel puțin 1-2 case pentru a găsi lucrători.

Lucrurile se complică din două motive: în primul rând, nu poți pune industria lângă case (mai ales la nivelurile de dificultate superioare) din cauză că reduce appeal-ul (atractivitatea) zonei și îți blochează dezvoltarea. Cetățenii din ce în ce mai sofisticați nu vor dori să locuiască în zona industrială și vor căuta așezăminte unde au acces mai ușor la resursele necesare.

Dacă încerci să faci anumite improvizații punând câteva corturi în zona industrială (atenție însă, o astfel de acțiune produce risc foarte mare de incendiu!), apar probleme pe partea de distribuție. Practic în lipsa unui roadblock, doamnele de la piață, prefecții, inginerii și actorii se vor plimba peste tot. Și cu cât ai mai multe intersecții, cu atât devine mai imprevizibilă toată povestea.

Poți controla parțial problema cu ajutorul Gatehouse-ului: o soluție destul de voluminoasă, dar nespecificată în tutorial la vremea lansării jocului. Dar dacă ajungi să descoperi singur soluții pentru aceste neajunsuri, atunci cu siguranță ai stofă de arhitect/inginer iscusit.

4 Comentarii

  • Lucian
    Publicat august 6, 2020 9:17 pm 0Likes

    pag 1 Jocurilepe
    pag 1 joc care l-am
    pag 2 Pharoh
    pag 2 Gatehouse-ului
    pag 3 contruiești
    pag 4 al jocul
    pag 4 anulerea

  • ion
    Publicat august 23, 2020 8:05 am 0Likes

    Ultima misiune militară este Lindum.

    Dar da, la vremea respectivă și eu m-am limitat la misiunile militare pentru că cele pașnice aveau ratings prea grele.

  • dor
    Publicat septembrie 4, 2020 11:31 am 0Likes

    Multumesc mult pentru review! Pe langa trezirea nostalgiei, mi-ai oferit informatii despre Julius. Nu aveam habar de el pana acum! Pe GamerZakh il urmaresc si eu 🙂
    AoE DE este iarasi un joc ce merita incercat.

Adaugă un comentariu