Inspirându-se din nou din Battlefield 1, și campania din WWII ne permite să jucăm din perspectiva mai multor personaje, ceea ce mai condimentează puțin lucrurile. Per total însă, campania este destul de plictisitoare și lipsită de substanță. M-a dus cu gândul la un film mediocru de război cu multe explozii și împușcături, cu numeroase momente cinematice spectaculoase, în urma cărora nu rămâi însă cu nimic. Personajele se vor a fi veridice și dramatice, însă sfârșesc prin a fi destul de plate și neinteresante. Sledgehammer Games au făcut niște alegeri cel puțin bizare, astfel încât muniția este mereu puțină și se termină repede, ceea ce te forțează să aduni constant de pe jos armele celor căzuți în luptă, iar momentele în care jocul se transformă brusc într-un rail shooter banal sau te pune să treci prin niște QTE-uri enervante sunt penibile.

În 5-6 ore, campania reușește totuși să ofere suficientă varietate încât să nu te simți jefuit de timp, însă este departe de a fi o experiență interesantă de joc. Mirarea mea legată de existența ei se menține în continuare, deci – de ce ai juca așa ceva când ai putea, de exemplu, să rupi naziștii în noul Wolfenstein? Măcar e scurtă și te poți alege relativ repede cu satisfacția încheierii unei povești. That’s something, I guess.

Cei mai periculoși naziști sunt ăia cu Prestige

Așa cum spuneam, nu am mai jucat un Call of Duty în multiplayer de pe vremea lui MW2, așa că am fost încântat să sar din nou pe servere pentru niște bubuială ca în vremurile bune. Mă bucur să spun că partea de multiplayer a WWII este, în mare parte, exact ceea ce speram să fie.

Totul este imediat familiar. Îți creezi un personaj (care poate fi și femeie!), îți alegi divizia (ai la dispoziție cinci opțiuni, fiecare oferind beneficiile proprii, deblocate pe măsură ce avansezi în nivel) și ești cam gata de luptă. Din secunda în care am aterizat pe un server de team deathmatch cu un M1941 în mână, totul a fost imediat intuitiv, m-am acomodat imediat cu jocul și am început să clădesc un K/D ratio de toată jena. Very nice!

Sistemul de XP și level-up este la fel de ușor de înțeles ca întotdeauna și își îndeplinește cu brio sarcina de a-ți vântura prin fața ochilor următorul upgrade și următorul unlock, cât să zici „hai că mai joc meciul ăsta și gata și apuc să dorm 5 ore până când sună alarma la 7, lasă că mă culc mâine seară mai devreme și recuperez orele de somn”, ceea ce știm cu toții că e o minciună sinistră și că mai bagi cel puțin 3-4 meciuri, că dacă mai dai încă 10 headshot-uri cu arma asta deblochezi un camuflaj nou și evident că vrei un camuflaj nou pentru că cel default nu îți afișează valoarea. Varietatea de arme din fiecare tip (rifle, SMG, LMG, sniper rifle, shotgun) este mulțumitoare, oferind câte ceva pentru toate gusturile și toate stilurile de joc. La fel de mulțumitoare este și varietatea de call signs, embleme, reticule pentru lunetă și camuflaje stridente pentru arme ce pot fi deblocate, pentru a-ți personaliza experiența de joc. Cum, nu știați că în al Doilea Război Mondial soldații își vopseau armele astfel încât să pară că au fost cumpărate din magazinul online al lui Kanye West?