REVIEW: Call of Duty WWII

Nazi Zombies fuck off!

Desigur, Nazi Zombies nu putea să lipsească din oferta Call of Duty de anul acesta, așa că pregătiți-vă pentru o nouă incursiune printre valuri și valuri de morți vii purtând însemne naziste. Patru personaje principale au sarcina de a stopa armata de zombie în acest mod cooperativ de joc ce pune accentul pe munca în echipă și care constituie practic o poveste în sine, separată de storyline-ul principal. Nazi Zombies reușește să balanseze în mod inteligent rezolvatul de puzzle-uri și ciuruitul de zombies și vine cu propriul set de personaje, abilități speciale, consumabile și chiar supply drops, astfel încât, dacă aveți chef de o aventură horror rapidă, s-ar putea să fie exact ce vă trebuie. Ori asta, ori vă instalați din nou Left 4 Dead 2, să știți o treabă.

Un ușor iz de Dark Souls

Pe loc repaus!

Call of Duty WWII și-a asumat un anume risc creativ mutând acțiunea din sferele sci-fi înapoi în mocirla celui de-al Doilea Război Mondial, însă rezultatele sunt mixte. Campania singpleplayer este banală ca poveste și abundă în clișee de Hollywood, iar durata scurtă te face să te întrebi dacă nu cumva Sledgehammer Games au făcut o campanie doar ca să nu poată fi acuzați că ignoră total componenta singleplayer. Modul de joc Zombies este din nou prezent la apel, părând și el că este pur și simplu ceva obligatoriu de bifat într-un joc Call of Duty. Pe multiplayer, avem parte de o experiență de joc decentă, fluidă, cu mecanici de gameplay solide și cu numeroase bunătăți care abia așteaptă să fie deblocate. Din păcate, acțiunea este trasă în jos de level design-ul anost și de durata relativ scurtă a fiecărui meci. Îl recomand fără nicio rezervă fanilor înfocați ai seriei care s-au plictisit de incursiunile sci-fi și își doresc o întoarcere la vremuri mai simple, însă pentru ceilalți, Call of Duty WWII nu poate însemna nimic mai mult decât un shooter multiplayer mediocru din toate punctele de vedere.

7

+ Îmi era dor să trag cu fierătaniile din WWII
+ Mecanici de shooting solide și intuitive
+ Sistem de level-up bine gândit
+ Numeroase chestii bonus de deblocat
+ Mi-a facut chef să revăd Band of Brothers

Campanie singleplayer neinteresantă
Hărțile multiplayer sunt plictisitoare
Supply drops pline cu prostii inutile

Testat pe: PlayStation 4 
Disponibil pe: PlayStation 4, Xbox One, Microsoft Windows
Gen: Shooter
Producător: Sledgehammer Games
Distribuitor: Activision
Data lansării: 3 noiembrie 2017

Versiune de review oferită de Activision.

Adaugă un comentariu