Posibilitățile erau nelimitate. Puteau, de exemplu, să ne arunce pe planete cu civilizații extraterestre, unele pașnice, altele războinice, poate în simbioză cu resursele de care noi am fi avut nevoie, poate care-și duc traiul în cu totul alt plan existențial, poate toate la un loc. Chiar nu existau limite. Dar pentru a crea așa ceva trebuiau să muncească cu adevărat. Iar poate ce spun eu aici e prea departe de formula Civ. Atunci, mă gândesc că puteau să ne arunce pe planete în care condițiile de viață să fi fost mult mai aspre, fiecare navă aterizată să creeze orașul ei, dar să nu fim în stare, în prima parte a jocului, să supraviețuim fără ajutorul celorlalți. Să fim „obligați” să împărțim mâncarea, tehnologia, electricitatea, medicamentele și așa mai departe, în funcție de bonusurile și specializările de bază cu care am plecat. Urmând ca în timp, datorită schimbărilor prea mari survenite în modul de trai, dorului de casă, stresului, ideologiilor și crezurilor diferite cu care am venit de pe Pământ, dar și datorită celor formate acolo, să apară rupturi și diferențe între conceptele politice, morale, filozofice, religioase și așa mai departe. Să ajungem să ne fie din ce în ce mai greu să păstrăm unitatea și abia apoi să pornim războaie. Dar… pentru a crea așa ceva ar fi trebuit să muncească cu adevărat. Și din nou, poate ce spun eu aici este prea departe de formula Civ. Atunci, mă gândesc că ar fi putut să creeze măcar 4-5 tipuri de planete, fiecare cu problemele și avantajele ei. Ar fi putut, de exemplu, să inventeze una foarte rece, consumul de electricitate devenind implicit mai mare, deplasarea și/sau vizibilitatea fiind și ele afectate. Sau unele în care e foarte greu să dezvolți agricultura, mâncarea devenind principala problemă. Poate aerul nu e respirabil pe alta și inițial am fi fost forțați să construim cupole peste tot, terorismul și lipsa oxigenului fiind cele mai mari frici. Poate un anumit mix de gaze prezent în atmosferă ar fi aruncat în afara legii focul și ar fi redus la zero războaiele tradiționale. Poate, poate, poate… Dar, din nou, pentru a crea așa ceva trebuiau să muncească cu adevărat și nu doar să modifice Civilization V din punct de vedere vizual și literar și să ne mintă cu nerușinare că suntem pe altă planetă.

Inițial am crezut că review-ul aici de față se va adresa îndeosebi debutanților în ale genului 4x sau Grand Strategy. După aproximativ 70 de ore de Beyond Earth, vreo 20 de Endless Legend, nenumărate articole citite și filmulețe comparative vizionate, un manual de mai bine de 100 de pagini și o Civilopedie, frunzărite cu atenție, am ajuns să nu mai pot scrie din postura unui începător. Nu-i voi putea analiza măruntaiele la fel de bine ca cei care au adunat câte 500-1000 de ore per generație, dar, spun eu, am ajuns să-i înțeleg și să folosesc destul de bine mecanicile și strategiile mai avansate. În mare, articolul se va adresa inițiaților, dar și celor cărora le place să-și ia joaca în serios, cu câteva inserții care să le explice despre ce e vorba celor care nu au mai deschis până acum un astfel de joc. Sper să nu iasă un talmeș-balmeș.

După ce am înțeles ce s-a întâmplat cu adevărat și de ce atât de multe lucruri nu au sens în situația dată mi-am spus OK. Stop! Să reluăm jocul cu mintea goală, să nu ne mai gândim la ce ar fi putut fi și să ne concentrăm asupra gameplay-ului. Până una alta jocurile nu trebuie să aibă logică pentru a genera distracție, provocări, sau obsesii de genul „încă un tur și mă duc.” Aveam deja la activ vreo 4 meciuri, care au însumat mai bine de 10 ore de joacă, dar, pentru moment, nu dusesem niciunul din ele la bun (sau rău) sfârșit. Nu pentru că nu mă descurcasem cât de cât onorabil, pentru un începător, ci pentru că de fiecare dată am descoperit noi artificii și combinații care păreau că o să eficientizeze mult mai bine capacitățile de producție, de cercetare, cultura și așa mai departe. De fiecare dată am repornit aventura mândru de geniul meu strategic (muhaha!), dar și nerăbdător să-mi pun ideile în aplicare.

C:BE este un titlu simplu de învățat și jucat. Pornești cu un singur oraș care devine din ce în ce mai complex cu fiecare tur, cu fiecare unitate militară sau industrială creată, cu fiecare tehnologie descoperită și implicit, cu fiecare clădire, edificiu sau structură ridicată. Aproape toate aceste construcții vor consuma energie (gold în Civilization V) ca întreținere și/sau combustibil. Pe de altă parte, dacă populația orașului are suficiente alimente (food – tot food în CiV) în scurt timp va crește. Și vrei să crească pentru că ai nevoie de oameni care să muncească în fermele, fabricile, minele, laboratoarele și toate celelalte nebunii pe care le ridici. Dar pentru a le construi cât mai repede trebuie să mărești puterea de producție (production – production) – alte structuri, alte nebunii. Apoi, vei vrea ca orașul tău să-și extindă granițele pentru că fiecare nouă bucată de pământ aduce noi resurse ce pot fi exploatate. Pentru asta ai nevoie de cultură (tot cultură în CiV), care e „produsă”, la rândul ei, în clădiri specializate, cu ajutorul artiștilor, sau prin descoperirea de noi tehnologii. Iar pentru a cerceta o nouă tehnologie ai nevoie de știință (nici nu mă mai repet), care închide cercul. Când ești pregătit, poți crea sau cumpăra o unitate colonizatoare care te va lăsa să creezi un nou oraș. Moment în care o să realizezi că sănătatea (happiness în CiV) a scăzut sub nivelurile acceptabile și o să te grăbești să contraataci acest trend cu, ce credeți, noi construcții și tehnologii. Și tot așa. Pe tot parcursul jocului te vei lupta să mărești capacitatea energetică și de producție, stocul alimentar, știința și cultura dobândite tur de tur, dar și să ții sub control sănătatea populației.