Nu-mi aduc aminte exact unde, cred că în recenzia adusă lui Civilization IV, Marius a blagoslovit grafica titlului cu un zece și a ținut să ne explice că nota nu venit în urma miriadelor de efecte și detalii existente, ci pentru că interfața și datele furnizate serveau impecabil gameplay-ul. Până la Beyond Earth nu am înțeles pe deplin ce dorea să spună. Titlurile de tip 4x sunt de fapt formate în întregime din layere care oferă informație. Poate că în primele două, trei, hai zece, partide, o să ne bucurăm de terenul și animațiile minuțios realizate, dar, în timp, tot ce o să ne intereseze sunt datele, care ar trebui să fie cât mai vizibile și mai ușor de accesat și înțeles. Interfața devine, astfel, cea mai importantă componentă a unui joc de gen. O regulă pe care se pare că cei de la Firaxis au uitat-o, interfața lui C:BE fiind atât de rigidă încât cade în penibil. Cunosc multe jocuri flash care fac o treabă mai bună. Ferestrele nu pot fi mutate, micșorate, nu dispar în momentul în care apeși click dreapta, sau când selectezi o unitate, nu poți da click în afara lor și așa mai departe. Dacă deschizi, de exemplu, lista cu toate orașele și capacitățile lor de producție, nu poți să dai click pe ele, iar fereastra nu dispare până nu miști mausul juma’ de ecran, pentru a apăsa pe x. Dacă unul din aliații tăi te roagă să-l ajuți în războiul pe care urmează să-l poarte, nu poți minimiza fereastra pentru a verifica harta, legăturile diplomatice, numărul unităților militare de care dispui și unde se regăsesc în acel moment, sau orice altă informație. Nu poți decât să spui da sau nu. Ca și cum dacă Băsescu Moș Crăciun s-ar duce acum la Obama și i-ar cere să ne luăm la trântă cu vecinii, ăla nu ar putea să mai miște fără a oferi un răspuns negativ sau pozitiv.

Ecranele de victorie sunt la fel de fade și seci ca și Minunile și nu sunt însoțite de niciun filmuleț, de nicio altă explicație, care să ne convingă de valoarea și importanța realizărilor noastre. Parcă până și artificiile din Spider Solitaire sunt mai satisfăcătoare decât finalurile din C:BE.

 
Bine, meniul diplomatic e mult mai penibil de atât pentru că nu oferă, sau cel puțin eu nu am găsit, niciun fel de date despre alianțele, înțelegerile și războaiele active ale celorlalte nații. Cred că producătorii au uitat că acest joc se petrece undeva în viitor, unde cel mai probabil presa și internetul (fără a mai adăuga aici serviciile secrete sau ministerele) vor face foarte vizibile toate aceste evenimente. De fapt, în acest context, tot fog of war-ul jocului devine extrem de nerealist. Cum e posibil ca trupele anilor 2200+ să nu observe inamicii decât în momentul în care dau nas în nas cu ei? Și ce om normal ar ateriza pe o planetă înainte de a o scana în întregime? Dar iar deviez. Rigiditatea interfeței nu-mi subliniază decât un singur lucru, că producătorii nu și-au jucat prea mult propria creație. Nu le-a păsat. Pentru că dacă se bucurau și testau cu adevărat ce au făcut, realizau că prima opțiune din meniul Single Player ar trebui să fie Load Game. De fapt ce vorbesc, Load Game ar trebui să fie primul lucru care te întreabă jocul, pentru că o partidă întreagă, în funcție de setările pe care le alegi, poate dura între 10 și 30 de ore.

Dacă am înțeles bine, quest-urile primite pe parcursul jocului sunt ceva nou în universul Civ. Dar, din păcate și ele sunt la fel de fade ca restul elementelor. Mereu aceleași, indiferent de liderul sau afinitatea aleasă. În scurt timp o să și uitați că există. Prin comparație cu cele din Endless Legend cad chiar în penibil, pentru că în jocul celor de la Amplitude quest-urile duc povestea mai departe (da, fiecare rasă vine cu povestea ei), se modifică în funcție de alegerile pe care le faci și sunt și foarte importante în economia jocului.

Cu toate astea, rețeta Civ. era acolo, jocul a creat dependență și-am decis să-i mai dau o șansă, să mi-l fac cu adevărat interesant, selectând cel mai mare nivel de dificultate, Apollo (Impossibly Hard) și să încerc să cuceresc toate celelalte capitale. Din păcate C:BE trișează și, în loc ca inteligența artificială să devină mai aspră, mai eficientă, mai vicleană, producătorii au decis că cel mai bine îi oferă avantaje incorecte. Nici măcar nu se feresc în a recunoaște acest adevăr, pentru că în momentul în care selectezi Apollo în paranteză scrie: „The AI players receive significant advantages to improve their play.” Dacă ar fi să dau crezare pasionaților, s-ar părea că până și rata cu care sănătatea scade a fost ajustată în favoarea AI-ului, pentru că altfel nu ar putea să se dezvolte atât de rapid.