REVIEW: Dragon Age Inquisition
Combat-ul din Inquisition sudează stilul ţopăit şi agresiv, real-time prin definţie, cu un sistem tactic intuitiv. Atacurile curg în cascadă, acompaniate de abilităţile speciale, însă micromanagementul celor patru eroi din party depinde de camera tactică, ce suspendă acţiunea şi introduce o perspectivă nouă. Eu am apreciat gameplay-ul datorită melanjului de viteză şi gândire strategică, deşi camera are tendinţa să fie dificil de controlat uneori. Majoritatea timpului lupţi împotriva templierilor, magilor sau demonilor, încercând să închizi portalurile spre Fade cu Ancora fosforescentă contopită cu braţul de cuceritor. Luptele epice sunt în perfectă sinergie cu direcţia artistică şi parcă îndulcesc puţin alegerile cu caracter dual din campanie, căci eşti mereu forţat să alegi (chestie tipică Bioware) între alb sau negru, forţă sau magie, cal sau cerb – a, da, hărţile din DA:I sunt atât de mari, încât trebuie parcurse călare.
Apoi dai de primul dragon şi timpul parcă stă în loc, implicaţiile mesianice din cultul lui Andraste se duc dracului, sabia se înmoaie şi vrăjile nu-şi mai ating ţinta. Dragonii din Inquisition sunt impresionanţi, fantastici, teribili, gigantici şi puternici. Adevăraţi demiurgi înaripaţi, balaurii tronează peste spaţii vaste şi fac din toată harta un câmp de luptă atunci când sunt atacaţi. Răpunerea lor nu este imposibilă, dar pompează în tine adrenalină mai ceva ca mersul pe bicicletă prin Sibiu. Numai că învingătorul primeşte loot unic, experienţă şi aur, ca-n basmele săseşti. Credeţi-mă, trebuie să încercaţi pe propria piele încleştările cu şopârlele colosale, deoarece cuvintele mele nu le fac cinste.
Cine se plictiseşte de questing, explorare, temniţe, păduri, munţi, ape cristaline, dragoni şi galerii cioplite de dwarfi poate încerca să colecţioneze shard-uri sau să-şi ardă neuronii încercând să conecteze stelele din constelaţii trasând o singură linie. Lipseşte echipamentul superior? Nu ajung poţiunile concentrate? Cu suficiente materiale adunate din lumea jocului, crafting-ul este o îndeletnicire simplă şi utilă. Evident, vorbesc despre câteva dintre activităţile secundare disponibile în Dragon Age: Inquisition, un titlu ce-şi depăşeşte cu lejeritate suma părţilor.
Am ales să joc peste 100 de ore un action-RPG dezvoltat de Bioware fiindcă aveam nevoie de un titlu AAA în viaţa mea. Eram însetat după un power-trip, vroiam săbii disproporţionate şi armuri lucioase. Îmi era dor să mă scald în sânge de balaur, să rezolv problemele companionilor din Skyhold, să particip la un bal în Orlais şi să fiu suspicios în privinţa ritualurilor puse la cale de Morrigan. Dragon Age: Inquisition a ridicat miza, a şters cu timpul meu pe jos şi a livrat de zece ori mai multă acţiune decât Origins şi DA II luate împreună. Am închis rift-uri şi am secerat Templieri Roşii. Pe scurt, m-am simţit extraordinar de bine. Ştiţi ce? Cred că îl încep din nou.
Dragon Age: Inquisition este un joc impresionant, fantastic, teribil, uriaş şi puternic -- exact aşa cum sunt şi dragonii ce îi străbat în zbor hărţile imense. Povestea nu are suficientă inerţie pentru a face din antagonist un personaj malefic interesant, dar se concentrează în cantităţi potrivite pe relaţiile dintre eroii Inchiziţiei. Explorarea, crafting-ul şi luptele sunt foarte bine realizate. În plus, are un factor de rejucabilitate imens. + Realizare tehnică excepţională. Voice acting foarte bun; - Tipul cel rău este jenant şi deloc memorabil; |
|
Gen: Action-RPG Data lansării: 21 noiembrie 2014 Platforme: PS3, PS4, Xbone, X360, PC Versiune testată: PC Producător: Bioware Distribuitor: Electronic Arts |
13 Comentarii
mahri726
Exista diferențe de gameplay semnificative intre varianta PC si cea de console, ca in cazul DA: Origins ? Review-ul m-a convins il joc. Totusi nu sunt convins daca sa joc si titlurile anterioare din trilogie sau doar Inquisition… Țin minte ca in Level seria Dragon Age nu a fost extrem de bine primita… Se pare ca Inquisition a fost o surpriza placuta.
Ca referire la Skyrim, de abia aștept Endereal sa apara…
Aidan
Probabil ca parerile sunt impartite cand vine vorba de Origins. Eu l-am jucat cu placere la momentul aparitiei. Sincer sa fiu, nici nu stiu cum a fost primit in LEVEL 🙂 Dragon Age II…well, not the best. In locul tau le-as juca – macar pentru lore. Nu sunt jocuri proaste, chiar deloc, dar au bubele lor.
Cat despre diferentele dintre PC si consola, nu pot sa iti raspund. Pentru review am avut la dispozitie doar varianta PC.
George Andrei
Am jucat Origins de vreo 3 ori, dintre care 2 ori recent inainte de Inquisition, dintre cele 3 (desi in Inquisition nu am ajuns foarte departe) Origins mi se pare cel mai „Inteligent si Amuzant”. Desigur jocul este vechi nu te poti astepta la extrem de multe de la el, dar ceea ce face, face bine.
Dragon Age 2, pe de alta parte este…decent, pot spune, nu exceleaza la nimic, dar totusi e dragut sa il joci pentru poveste.
In orice caz, din punctul meu de vedere, prefer Inquisition peste Skyrim.
Cat despre PC/Consola, depinde la ce te referi, mi se pare foarte „consolizat” jocul, cand joci cu mouse si tastatura simiti efectiv cum jocul urla „Controller” asa ca eu am facut orice ar face alt fan al seriei… am dat comanda de un controller si merge ca uns acum pe PC.
Radu
origins merge cu controller?
Drow
Da, merita sa le joci, te vei integra altfel in univers, vei vedea cu alti ochi unele personaje samd. Jocurile in sine sunt destul de diferite, Origins e mai „batranesc”, mai cerebral, mai inspre NWN, de exemplu. Trebuie sa gandesti mai mult tactic. 2 e mai action, mai sclipicios, luminite, alea alea. Ce face mai bine IMO e interactiunea cu personajele din party – cel putin asa mi-a parut mie.
PS. Era sa uit, Origins il are pe Dog. Dog rullz.
Irai
L-am jucat, l-am terminat dupa vreo 200 de ore. Jocul este facut pentru controller, poti juca pe PC din tastatura si mouse, dar in momentul in care conectezi un controller vei observa schimbari majore de cotrol al caracterului.
Jocul este incredibil, cel putin pentru mine, nu m-am grabit sa il termin. Acum am alte 50 de ore deja cu alt caracter, vreau sa fac alegerile alternative din joc.
Nu uita sa folosesti dragon age keep, iar cand incepi DA:I sa importi scenariile din celelalte jocuri DA.
Cris
Cu mouse si tastatura e aprope imposibil de jucat ca melee. Am fost atat de dezamagita ca vroiam sa imi cer banii inapoi. Cu ranged / mag e ok.
Caleb
Lookin’ good, lookin’ good. Added to RPG queque, sick leaves planned 🙂
Răzvan Comsa
O întrebare dacă se poate … Am DA3 atât pe PC cat si pe PS4, pot sincroniza save-urile între cele 2? De exemplu, am ajuns pana intr-un punct pe PC si vreau sa continui jocul din acel loc pe ps4, dorind o grafica mai buna sa zicem. E posibil? Sau tre sa joc de la început ?
cioLAN
Nope, nu poți.
DeusEx
E un joc bun, insa nu a fost portat prea bine, controalele sunt groaznice.
Aidan
Sort of. Eu m-am descurcat cu ele, desi aveam oricand optiunea sa apelez la controlerul X360. Ce-i drept, fac asta acum, jucand cu un rogue melee si simt o imbunatatire.
DeusEx
Poate sunt eu obisnuit inca cu controlul si camera de la DA I si II. Sper ca vei face si un review la Pillars of Eternity cand va aparea 😀