Primul joc al seriei – King’s Quest: Quest for the Crown (1983) – a dat naştere genului adventure 3D şi a format în mare parte tot ce a urmat după el. Inclusiv pe noi, ca jucători. A fost prima aventură în care focusul s-a mutat pe erou, în defavoarea scenelor statice, animaţiile şi acțiunile devenind, implicit, foarte importante. Graham se mişca pe ecran, ridica obiecte de jos, deschidea uşi şi se putea poziţiona în spatele decorului pentru a se ascunde. Încă de la început seria a avut rezolvări multiple şi un univers deschis explorării (open world). Următoarele titluri au împins grafici din ce în ce mai impresionante şi finaluri multiple, au extins povestea şi complexitatea aventurilor. Punctul culminat s-a numit King’s Quest VI: Heir Today, Gone Tomorrow, considerat încă de mulţi ca cel mai bun joc adventure al tuturor timpurilor.

În momentul în care Activision a reînsufleţit numele Sierra şi a prezentat un nou Quest Regesc a început să-mi tremure o pleoapă. Nu ştiam dacă să mă bucur sau nu. Pe de o parte părea că o să ne delectăm cu aventură, explorare şi grafici rupte din poveşti, pe de altă parte… Roberta Williams, producătoarea legendelor, s-a retras, iar compania angajată pentru a dezvolta noul titlu era una de dimensiuni mici, fără prea mare experienţă, prinsă-ntr-un scandal Kickstarter. Am aflat apoi că l-au transformat într-un episodic şi am început să mă înnegresc. Primele minute de joacă mi-au confirmat temerile.

Noul KQ a pierdut tot ce aveau deosebit titlurile de odinioară. Nici nu mai poate fi numit joc, poate doar film interactiv, în care dai click din când în când şi muţi obiecte de colo-colo, pentru a derula povestea. Acţiuni, împestriţate grosolan cu porţiuni de platforming şi QTE-uri. Dificultatea şi puzzle-urile complexe au fost şterse cu buretele. Grafica îmi pare învechită. Direcţia artistică acompaniază oportun povestea, dar seria a împins dintotdeauna limitele sistemelor pe care rula. E greu, bineînţeles, să mai creezi acum un adventure care să facă acelaşi lucru, dar de aici până la texturi cu treceri grosolane de la o culoare la alta în locul unor gradienţi fini, sau măcar adecvaţi temei alese, e cale lungă. Anti-aliasing-ul a plecat cu steaua şi nu poate fi decât forţat. Eroul a devenit un penibil pe care nu-l vezi ca şi rege. Porţiunile serioase şi intrigile mature au dispărut şi ele. Aventura şi quest-urile sunt plictisitoare… deja mă repet. Patru cu felicitări, noroc cu vocile extraordinare.