REVIEW: Metro Exodus

Suprafața deșertului de la malul Mării Caspice m-a făcut să simt prea puțin farmecul emblematic care a făcut primele două jocuri din serie atât de speciale, așa că am așteptat cu interes incursiunea în Taiga. În pădurea boreală, Artyom se pricopsește aproape din start cu o arbaletă, iar mecanicile stealth (furișatul adică) își intră mai tare în drepturi.

Fiind băiet păduri boreale cutreieram.

Supraviețuitorii din Taiga sunt reprezentați de diverse facțiuni ce au mai tot timpul ceva de împărțit între ele, iar modul în care îi tratezi poate influența deznodământul final. Unde mai pui că poți căpăta recompense dacă te porți frumos cu unii dintre ei.

Pe timp de noapte, sub clar de lună, pădurea arată ca desprinsă dintr-un basm. Nici țipenie de om. Liniștea lugubră este spartă din când în când de urletele unei haite de lupi ce-și caută prada. Un grup de căprioare. Curând, îi auzi năpustindu-se în direcția ta și te ascunzi în prima tufă.

Scotocirea pădurii în căutarea unor noi resurse devine astfel o afacere riscantă. Se poate întâmpla ca un lup să te miroasă. În acel moment, e de preferat să cauți adăpost la înălțime sau într-o grotă (unde dai de frac-su), iar jocul se transformă într-un soi de Tomb Raider. Cu tot cu tirolienele de rigoare. Far Cry, poate? Ah, uite și ursul ăla… Încarcă-ți arbaleta.

Doar tu și ploaia.

Happy end

Dar pe cât de vaste sunt cele trei niveluri, pe atât de scurt este ultimul capitol, însă are meritul că mută acțiunea înapoi în subteranul terifiant de care îmi era, în mod ciudat, dor.

În aceeași măsură, povestea are suișurile și coborâșurile ei, scoțând în evidență lăgătura strânsă dintre Artyom și gașca veselă de rangeri care-i sunt ca niște frați. Și nevastă-sa. Și tata-socru. M-a surprins sinceritatea, simplitatea și onestitatea lor, precum și a celor ce li se alătură pe parcurs. O ultimă fărâmă de umanitate care nu își dorește decât un trai mai bun pe un Pământ întors cu curu-n sus. Judecând după mulțimea de icoane cu care se înconjoară, îmi pare că încă mai cred și într-un Dumnezeu ce i-a uitat de mult. Am savurat fiecare pahar de vorbă și pauză de țigară în compania lor.

Nu, nu am savurat nimic în compania ei. Eram doar în trecere.

Ca fapt divers, sunt curios dacă ideea din spatele jocului le-a venit ucrainienilor de la 4A Games în clipa în care ei înșiși au ales calea exodului, părăsindu-și țara în plin haos declanșat de invazia forțelor rusești. Sau poate că este o simplă coincidență. În orice caz, Malta pare să le fi priit.

11 Comments

  1. Sebi martie 17, 2019
    • KiMO martie 18, 2019
    • Aidan martie 18, 2019
  2. Sol martie 18, 2019
    • KiMO martie 19, 2019
    • Aidan martie 19, 2019
  3. Stefan martie 24, 2019
    • KiMO martie 24, 2019
  4. Florin martie 26, 2019
  5. Ionut aprilie 12, 2019
    • KiMO aprilie 14, 2019

Leave a Reply