REVIEW: Metro Exodus

Cu Metro Exodus, cei de la 4A Games au decis să schimbe macazul, în încercarea de a duce seria într-o direcție nouă, fără a-i afecta identitatea. Se simțea nevoia unei gure de aer proaspăt, dacă vreți. La bordul trenului Aurora, Artyom și compania pornesc de-a lungul țării într-o călătorie ce-i poartă prin peisaje și forme de relief dintre cele mai diverse, vreme de patru anotimpuri. Multe dintre ele sunt chiar surprinzător de primitoare, ceea ce pare să confirme ideea că marile aglomerari urbane au fost țintele principale ale focoaselor nucleare.

Tablou cu nevastă, socru, prieteni și conductor.

În Metro Exodus, joaca de-a v-ați ascunselea cu lighioanele mutante, dar mai ales schimburile de gloanțe dintre Artyom și bandele de interlopi postapocaliptici, au loc extrem de rar în măruntaiele pământului. Tunelurile sinistre și claustrofobice, atât de emblematice pentru primele două jocuri din serie, trec în plan secundar, dând prioritate câmpiilor înghețate, pădurilor răcoroase, mlaștinilor… mlăștinoase și arșiței unui deșert ce pare desprins din first person shooter-ul postapocaliptic RAGE. Și de ce nu?

Senzați tari postnucleare rusești

Pe de altă parte, mecanicile de joc mai puțin convenționale ce au făcut din Metro 2033 un first-person shooter atât de special, dând întregii serii o identitate aparte, nu prea s-au schimbat. Masca de gaze, de care trebuie să ai grijă cu sfințenie – nu care cumva să ți-o crape vreo arătare, iar daca o pățești, să ai cu ce s-o peticești – îți dă aceleași senzații claustrofobice odată ce ți-ai tras-o pe cap.

Bateria lanternei are viață scurtă și poate fi reîncărcată doar pe loc, manual. Iar când lumina este singurul lucru de care se teme o hoardă de păianjeni gigantici, ce au luat în stăpânire o bază subterană înecată-n beznă, trebuie să alegi foarte bine momentul când o faci, altfel riști să fii halit din toate părțile. La fel de neajutorat te poți simți atunci când nu mai ai cu ce să tragi în ei decât cu pușca pneumatică, dar te trezești că nu e încărcată. Să vezi atunci dat la pompă…

Kalaș în service.

Acestea, în combinație cu o interfață minimalistă, fac din jocurile Metro o experiență destul de originală. Armele pot fi modificate în moduri diverse, atașându-le componente culese din ghizdanele inamicilor răpuși sau descoperite prin decor, iar cu fiecare ocazie – pentru a le menține în stare bună de funcționare – ele trebuiesc unse, nu care cumva să te trezești și mai expus decât ești uneori. În acest sens, Artyom are norocul că dispune de un atelier portabil, cu ajutorul căruia poate confecționa gloanțe, încărcături explozive, bandaje și diverse alte minuni aducătoare de moarte sau distracție, în măsura în care dispune de toate resursele necesare. Pușcociului cu două țevi îi poate fi atașat un amortizor pentru un plus de discreție, iar un banal pistol poate fi transformat în cea mai teribilă pușcă cu lunetă.

Însă ceea ce face ca Exodus să fie special pentru serie, este tocmai faptul că acțiunea lui are loc mai mult în câmp deschis, un aspect care i-a făcut pe sceptici să se întrebe dacă nu cumva astfel pedigree-ul îi va fi știrbit. La urma urmei, degradarea există și la suprafață, bestiile mutante prosperă și sub cerul liber, indiferent că este vorba despre o pădure, o mlaștină sau un deșert arid. Totuși, nu în aceeași măsură.

Bobiță, tu ești, maică?

11 Comments

  1. Sebi martie 17, 2019
    • KiMO martie 18, 2019
    • Aidan martie 18, 2019
  2. Sol martie 18, 2019
    • KiMO martie 19, 2019
    • Aidan martie 19, 2019
  3. Stefan martie 24, 2019
    • KiMO martie 24, 2019
  4. Florin martie 26, 2019
  5. Ionut aprilie 12, 2019
    • KiMO aprilie 14, 2019

Leave a Reply