Nerăbdători până la lansarea numărului 7? Şi noi! Aşa că ne-am gândit să vă îndulcim sfârşitul de weekend cu patru decupaje din review-urile pregătite de lansare. Citiţi, comentaţi şi încercaţi să ghiciţi nota finală 🙂

FIFA 17

„Fotbalul prezentului se simte frumos, clar, inteligent şi controlat, ceea ce leagă victoria nu numai de succesul tacticii adoptate la începutul meciului, ci şi de strategiile implementate în timp real, pe gazon. Fazele smulse parcă din Moero! Top Striker sunt din ce în ce mai rare, iar “ţesăturile” de pase începute în propria jumătate stabilesc preludiul exploziei din faţa careului echipei adverse. De fapt, noul FIFA te îndeamnă să joci la firul ierbii, cu răbdare, profitând de sistemul Active Intelligence şi Driven Finish. Împreună, analiza constantă a spaţiului din jurul fiecărui fotbalist şi capacitatea de a menţine mingea pe traiectoria dorită indiferent de natura loviturii – în acest caz joasă, apăsând a două oară butonul de şut sau modificator + şut înainte de contact – creează oportunităţi spontane, finalizate deseori cu goluri spectaculoase, din poziţii lipsite până acum de valoare în economia celor 90 de minute – aşa că te trezeşti luptând pentru fiecare centimetru, trimiţând mingi puternice printre fundaşi în spaţiul unde anticipezi că poţi aşeza din fugă un coechipier, chestie denumită tehnic “Threaded Through Ball”. Faza tare? Schema condusă se aplică inclusiv la loviturile cu capul ori voleuri, căci o apăsare secundară de buton trimite mingea în colţurile de jos, spre oroarea portarului. Dar FIFA 17 insistă şi introduce posibilitatea de a executa cornere precise cu ajutorul unui colimator, o libertate mai mare la aruncările de la margine (poţi face paşi pe tuşă sau poţi simula aruncarea), alergare orchestrată şi penaltiuri construite riguros, pas cu pas (viteză, unghi, direcţie).”

Call of Duty: Infinite Warfare

„Până aici lucrurile sună binişor, dar apoi Infinite Warfare îmbracă uniforma de ofiţer, ia poziţie de drepţi şi îşi trage un glonţ în cap stand în faţa oglinzii – o scenă memorabilă, pe care trebuie să o vedem la un moment dat. De ce spun asta? Pentru că povestea insistă să convingă jucătorul asupra faptului că Jon Snow este amiral şi serveşte flota marţiană separatistă. Adică Marte, colonie a Pământului, vrea să distrugă planeta-mamă şi să măcelărească terranii în dulcele stil Settlement Defense Front, ăştia reprezentând o celulă secesionistă auto-condamnată să trăiască într-un mediu ostil vieţii. Şi cum vrea SDF să învingă Solar Associated Treaty Organization, recte SATO, băieţii buni? Printr-o invazie a la Pearl Harbor. În secolul navelor spaţiale, războaiele interplanetare de eradicare se poartă cu carabine, roboţei şi infanterişti, nu cu arma nucleară. Ca să nu mai spun cât de cretin este scenariul privit în ansamblu: ce relevanţă are tehnologia anti-gravitaţională, posibilitatea salturilor FTL prin cosmos sau dezvoltarea inteligenţei artificiale cvasi-perfecte când unei facţiuni teroriste îi arde de bătaie fără o justificare concret expusă?”

No Man’s Sky

„Pe de altă parte, dacă No Man’s Sky beneficia de aceeaşi direcţie artistică, cuplată cu o poveste pe măsură, şi devenea bandă desenată sau animaţie – păi să mă ardă radiaţia de pe centura Van Allen, era una dintre cele mai tari producţii de acest fel! Kitul de presă este pur şi simplu superb, discul fiind ascuns într-o cărticică plină ochi cu artă incredibilă, ce îţi trezeşte cele mai frumoase senzaţii posibile. Culorile pastelate, imaginaţia debordantă şi schiţele navelor sunt mărturia unui stil vizual la fel de sclipitor şi in-game. NMS pare că se inspiră din Message From Space, Buck Rogers in the 25th Century, Dark Star şi chiar puţintel Alien. Nu vreau să mă ascund după girafa extraterestră cu un vişin în loc de cap şi recunosc cu inima împăcată că producţia Hello Games este un monument al stilului, un tablou science fiction în mişcare. Dacă descoperirea ruinelor altor civilizaţii este repetitivă până în pânzele solare, nu-i nimic: direcţia artistică salvează ce mai rămâne de salvat. Sfinte Zorg, imagistica schiţată de Jacob Golding şi Grant Duncan înfloreşte procedural şi naşte lumi fascinante, completate de coloana sonoră în perpetuă transformare.”

Deus Ex: Mankind Divided

„Abordarea non-letală este facilă cât timp apelezi la camuflajul thermoptic, tranchilizante şi stun gun, chiar dacă Mankind Divided are o componentă stealth la fel de dezvoltată ca cea din Assassin’s Creed – adică e mai degrabă un simulator de “situational awareness”, căci poţi rămâne ascuns executând calculat toţi martorii unui incident. Poliţia pragheză a simţit acest lucru pe propria piele, în special spre finalul campaniei. La fel de importante sunt beneficiile obţinute cu ajutorul hacking-ului, majoritatea terminalelor computerizate având stocate coduri secrete, locaţiile depozitelor clandestine cu arme şi muniţie, sau o interfaţă cu acces direct la camerele de supraveghere şi roboţii de pază. Un hacker inteligent pricepe repejor mini-jocul nodurilor digitale şi poate întoarce reţeaua împotriva inamicilor, ajutându-se de viruşi şi unelte wireless. Pe de altă parte, m-am trezit spulberând cartelul mafiot Dvali cu armele din dotare, după ce furişatul nu mi-a ieşit cum plănuisem. Puteam la fel de bine să apelez la o salvare anterioară, dar puşca cu lunetă şi pistolul mitralieră s-au dovedit un ascunziş la fel de eficient. În mod ciudat, Jensen trece prea lejer de la invizibil la John McClane, generând astfel un gameplay dinamic semi-grosolan, cumva diferit la nivel de esenţă de cel din Human Revolution.”