Super Castlevania IV și Satisfacțiile

În spiritul jocurilor anterioare din serie, există în continuare probleme cu sistemul de detecție a loviturilor (spinii te omoară chiar și dacă îi atingi din lateral, iar inamicii care te lovesc au darul de a te propulsa înapoi, ceea ce generează numeroase căderi fatale în abisurile castelului), iar momentele de platforming nu sunt nici ele perfecte, în ciuda sistemului îmbunătățit de sărituri. Dar pentru fiecare astfel de moment frustrant, jocul oferă zece alte motive de a te bucura te experiență și de a merge mai departe.

Spre exemplu, castelul lui Dracula este o capodoperă arhitecturală și de design interior. Vei explora grădinile, subsolul, catacombele, biblioteca, salonul de zi, o cameră a comorilor, turnul cu ceas și aripa rezidențială unde se odihnește celebrul vampir. Fiecare nivel este încărcat de elemente de decor sofisticate și eclectice, care spun o poveste a locului și transformă aventura într-un proces de caracterizare a contelui Dracula: iar Konami a avut grijă să ne prezinte un principe european renascentist, cu gusturi cultivate și posibilități materiale care depășesc nivelul Valahiei și Transilvaniei dintr-un Ev Mediu prelungit.

De fapt, se poate spune că experiența Super Castlevania IV te ajută să dobândești respect pentru Dracula și puterile pe care le are. Până la urmă, ni se prezintă un adevărat vampir al Renașterii, interesat de științele vremii și preocupat de activități intelectuale, care prin abilitățile sale deosebite a reușit să dobândească gardieni și servitori precum Medusa și Hydra din mitologia greacă, Frankenstein, o mumie desprinsă din filmele Universal, un liliac de aur, un cavaler în armură și însăși moartea! Dacă această armată de creaturi mitice și monștri lucrează pentru contele vampir, atunci în mod clar vorbim despre cel mai important antagonist cu puteri supranaturale din lume!

Iar confruntarea finală cu Dracula este asemănătoare unei lupte între gentlemani englezi: Simon Belmont și-a dovedit abilitățile și a reușit să învingă tot ce i-a ieșit în cale, deci își merită locul în dinastia din care face parte, iar vampirul îi respectă puterea și voința. Muzica antrenantă și cumva plină de speranță joacă un rol esențial în lipsa de antagonizare a lui Dracula, iar lupta capătă mai mult valențe de ordin personal. Lipsește acel spirit fatalist de tip ”acum ori niciodată” sau ”oricare dintre noi va învinge este cel care va stabili echilibrul de forțe din lume” tocmai pentru că ambii combatanți și-au dovedit abilitățile și meritele: unul dintre ei a coalizat toate creaturile întunericului pentru a-i servi cauza, iar celălalt le-a învins pentru a putea să înfrunte întruchiparea răului.

Această atmosferă de respect reciproc este unică pentru seria Castlevania, întrucât celelalte jocuri îl transformă pe Conte într-un demon și/sau monstru care își arată adevărata întruchipare hidoasă după prima jumătate a luptei. Iar în calitatea mea de român care trebuie să dea ochii peste cap ori de câte ori Dracula este prezentat ca fiind originar din Transilvania în sute de filme, seriale și glume proaste, este oarecum plăcut să descopăr că un grup de programatori japonezi din anii 1990 îi acordă atât de mult respect personajului consacrat de Bram Stoker. Cunoscând realitatea sărăciei și lipsurilor cu care s-au confruntat Principatele Române în perioada medievală prelungită de care au avut parte (unii istorici vorbesc de modernizare și reformare abia după Revoluția Industrială și apariția primelor forme de manufactură automatizată), am fost fascinat de acest univers alternativ unde Dracula este un adevărat renascentist cu sânge albastru. Cu siguranță Vlad al II-lea Dracul și Vlad Țepeș s-ar bucura să afle că au intrat în rândurile Europei civilizate și, într-o reprezentare lansată la aproximativ 550 de ani de la moartea lor, dețin mai multă influență și mai multe comori decât însuși Suveranul Pontif de la Vatican.