Improvise. Adapt. Overcome.

Însă Ghost Recon Breakpoint face ceva foarte bine. Atât de bine, încât abia mă mai joc altceva, cu inima sfâșiată și plină de contradicții. Chinuit de loot, insultat de fizica vehiculelor și violat de microtranzacții, mă chinui să supraviețuiesc.

Breakpoint introduce peste suma de probleme o mecanică survival chiar faină. Acum ești nevoit să te hidratezi cu apă pe care o poți colecta din surse potabile (sau apă sărata dacă investești într-un filtru), trebuie să îți pansezi rănile, să te contopești cu mediul înconjurător folosind opțiunea prone camo și să aduni resurse crude pentru a produce rații în bivouac.

Bivouac-ul este tabăra ta temporară, un hub ad-hoc în co-op și punct de fast travel. Practic, aici poți face tot ce faci și în baza principală a rezistenței de pe Auroa – bază care mai mult încurcă și în care personajul tău adoptă cea mai bizară postură de scândură îmbălsămată.

Evident, acum ai opțiuni de dialog, fără impact în story. Sunt acolo doar pentru a simula libertatea de decizie – subminată mai apoi de un voice acting cel puțin slăbuț. Dar, să zicem că este un pas înainte pentru serie, dacă tot au băgat embrioni RPG în nucleul deja încărcat.

Acțiunea jocului se desfășoară pe un grup de insule din Pacificul de Sud, probabil apropiate de Noua Zeelandă. Sunt fictive, dacă vă întrebați și sunt o utopie corporatistă plină de drone. Fiindcă acolo își desfășura Skell activitatea principală.

Când insula intră în radio silence, o echipă este trimisă să investigheze, dar lucrurile se duc dracului cât ai zice ”Ban assault rifles!”.

Așa că tu rămâi liber de contract și fără colegii AI, pentru că Ubisoft nu a mai introdus echipa de 3 camarazi controlați de computer, de teamă că asta ar reduce inițiativa de a juca co-op și de a cheltui bani pe tranzacții. Nu văd alt motiv. Cică o vor introduce pe parcurs…