REVIEW: This War of Mine

Una dintre cele mai grele amintiri pe care le port în suflet este momentul în care am găsit-o pe mama plângând, am întrebat-o ce s-a întâmplat și mi-a spus că nu are ce să-i dea de mâncare surorii mele mai mici. Ne-am luptat atunci cu soarta și am izbăvit. Sau cel puțin așa credeam. Războiul ăsta nenorocit mi-a arătat că poate fi mult mai rău. Armata și separatiștii sunt toți o apă și-un pământ, în timp ce civilii mor între ruine, împușcați, de frică, de foame, în urma unor simple răceli sau zgârieturi. Criminalitatea a crescut la cote alarmante… Oare de ce vorbesc ca la televizor când ce se întâmplă acum nu are legătură cu nimic din ce am trăit sau văzut… violuri, crime, tâlhării și alte fapte pe care odată le-aș fi condamnat cu tărie, adevărate mârșăvii, au ajuns să facă parte din viața noastră de zi cu zi. Îmi e frică că o să ajungă să-mi pară normale. Vecini de-o viață se fură și se ceartă pentru o bucată de pâine. Mamele au ajuns să… Nu, nu mă pot gândi la asta. Le înțeleg însă pornirile, acțiunile, mă uit la prietenii cu care locuiesc și știu foarte bine prin ce trec, văd cum mișcările lor devin mai nesigure pe zi ce trece, sunt trași la față, mereu obosiți. Am un gol în stomac de fiecare dată când îi privesc, nu de foame… deși… și de foame.

Am ajuns să mă urăsc. Nu sunt bun de nimic. Da, știu ceva psihologie și sociologie, știu să depanez și să folosesc calculatoare și să joc. Abilități de prisos în situația dată. Marin este mecanic și poate repara orice. Inginerește prin casă și ne ajută pe toți. Bruno știe cum să facă de mâncare din nimic. Fetele au grijă ca totul să fie curat, dar și de noi, atât din punct de vedere medical, cât și din punct de vedere mintal. Am decis că cel mai bun lucru pe care-l pot face este să ies noaptea – ziua e imposibil din cauza lunetiștilor – și să caut de mâncare printre ruinele orașului. Nu mă mai pot uita la ei cum flămânzesc. Nu mai pot oricum să stau închis în casă. Trebuie să fac ceva. Orice. Avem nevoie și de medicamente, de cuie, de unelte, de scânduri, de lemne pentru foc, poate am noroc și găsesc și ceva arme. Nu sper la un pistol, dar măcar un topor, un cuțit mai mare, ceva. Presimt că în scurt timp o să trebuiască să apărăm puținul pe care-l avem. Un gând groaznic, care nu mă lasă să dorm noaptea. O să încerce să mă oprească, e prea periculos afară, dar nu mă mai suport. Sunt oricum singurul, cică norocos, care nu are familia prinsă în acest coșmar. Dacă e nevoie, plec fără să mă vadă.

În primele nopți a fost mai ușor decât credeam, am găsit multe lucruri folositoare și am început să mă simt mai bine. În sfârșit îmi ajutam prietenii. Nu m-au oprit când le-am spus ce vreau să fac și mă deranjează, mă deranjează până și faptul că mă deranjează și că mă gândesc la astfel de prostii. După ce am inspectat și curățat împrejurimile, a început să devină mai greu și să-mi fie frică. Unele zone ale orașului sunt foarte periculoase, iar oamenii au luat-o razna. Am rămas însă fără pic de mâncare în casă și sunt disperat. Într-o vilă pe jumătate dărâmată am găsit doi bătrânei. Inițial am crezut că e părăsită. M-am furișat să văd din ce trăiesc, cum de mai trăiesc(?), ce gânduri mizere, și am descoperit că la subsol aveau o afumătoare. Am luat cât am putut și m-am întors acasă… Am ajuns tâlharul pe care mai ieri îl huleam și mă mint, ca să pot trăi, cum că tinerii sunt mai importanți decât bătrânii.

Nopțile au devenit din ce în ce mai reci și trebuie să facem focul pentru a ne încălzi. O altă amintire însemnată cu fier roșu în faldurile memoriei îmi dă târcoale. Când eram mic, nu am înțeles de ce mama a plâns după ce a vândut o parte din cărțile bibliotecii noastre supraîncărcate. Apoi altele și altele. În timp, însă, am început să descifrez ce era în sufletul ei și parcă de fiecare dată când amintirea revine în prin plan mă lovește mai tare. Am ajuns să ardem puținele cărți pe care le avem în casă și-mi pare cel mai groaznic lucru pe care a trebuit să-l fac vreodată… mobila care nu ne mai trebuia e scrum demult. Ies nopțile din ce în ce mai des și găsesc din ce în ce mai puține lucruri folositoare. Zăpada a blocat jumătate de oraș. E periculos, dar nu-mi mai pasă.

Acum câteva zile am decis să trec pe la biserică, nu e nimic de luat de acolo și nici nu sunt o persoană religioasă, deși, de săptămâni, am ajuns să mă rog în fiecare noapte. Biserica este însă locul în care mai afli una alta despre ce se întâmplă, iar preotul are puterea incredibilă de a-ți reda un pic din umanitatea pierdută. Ca niciodată, intrarea era blocată și a trebuit să mă urc pe niște schele pentru a ajunge înăuntru. Era liniște, prea liniște. Se auzeau câteva șușoteli, dar nu puteam distinge locul din care veneau. Câțiva pași mai încolo am început să deprind cuvintele rostite. Clădirile de acest tip sunt proiectate special pentru a transmite sunetele, vocile. Unul dintre bărbați se plângea că preotul a opus mai multă rezistență decât credea și că e rănit, în timp ce celălalt îl dojenea și-i spunea că aproape a terminat de cercetat zona, că o să plece în curând. Aveam flăcări și lacrimi în ochi. Am așteptat ca unul dintre ei să dispară în criptă și m-am apropiat de celălalt. M-am bucurat că era cel rănit și… A fost mult mai ușor decât îmi imaginam, aveam un topor la mine. I-am luat pistolul din mână și țigările din buzunar și am fugit, plângând, pe unde venisem. Măcar acum o să fim în siguranță, îmi spuneam, iar Arica o să se bucure de țigări. Nu mai pot dormi deloc, nu imaginea sângelui e cea care mă ține treaz, ci sunetul ca de gândac strivit, ca de carapace care cedează și pârâie, lăsând locul moalelui de dedesubt. Mă gândesc din ce în ce mai des să mă sinucid.

27 Comments

  1. ncv decembrie 23, 2014
    • Aidan (dintr-un loc indepartat) decembrie 23, 2014
    • ncv decembrie 23, 2014
    • FLLEN februarie 7, 2015
    • ncv februarie 9, 2015
  2. valentinopolus decembrie 23, 2014
    • ncv decembrie 23, 2014
    • Radu decembrie 23, 2014
    • Aidan decembrie 23, 2014
    • Licaon_Kter decembrie 23, 2014
  3. Bethrezen decembrie 23, 2014
  4. Sombrero Apocalypse ianuarie 6, 2015
    • ncv ianuarie 6, 2015
  5. CIP ianuarie 7, 2015
    • ncv ianuarie 7, 2015
  6. CIP ianuarie 8, 2015
    • ncv ianuarie 9, 2015
    • ncv ianuarie 9, 2015
  7. CIP ianuarie 9, 2015
    • ncv ianuarie 9, 2015
  8. CIP ianuarie 9, 2015
    • ncv ianuarie 9, 2015
  9. Ovidiu ianuarie 30, 2015
    • ncv februarie 9, 2015
    • Ovidiu februarie 11, 2015
    • ncv februarie 11, 2015
    • ovidiu februarie 11, 2015

Leave a Reply