REVIEW: Watch Dogs 2 (M.I.A.)

De fapt, toată prezentarea grafică a jocului este impresionantă, în special tot ceea ce ține de filosofia și marketing-ul din spatele Dedsec. Gruparea își răspândește mesajele antisistem printr-un design grafic incredibil și deosebit de creativ, ce mixează grafica în stil 8-bit cu arta grafitti. Rezultatul este un melanj cyberdelic ce aduce aminte în egală măsură de Matrix și Enter the Void – este foarte greu de descris în cuvinte cât de bine arată. Ca să vă faceți o idee, Dedsec este personificat printr-o figură mascată cu glugă compusă în întregime din caractere ASCII aflate într-o continuă și haotică mișcare, aspect completat și de o voce distorsionată. Este foarte cool și foarte creepy în același timp. Echipa de designeri a Ubisoft Montreal merită aplauze pentru creativitatea dementă de care dau dovadă la fiecare pas.

La o plaje mică

Marcus Holloway și gașca Dedsec sunt niște personaje vii și interesante și reușesc, cumva, să nu fie enervanți, ci amuzanți și plăcuți. Sunt glumeți, ironici, mereu puși pe șotii, le plac filmele de acțiune, se îmbată pe plajă – Marco s-ar simți de minune în gașca lor. Până și Wrench, un hacker plin de tatuaje, îmbrăcat în piele și ținte de sus până jos, care poartă mereu o mască high-tech, este un personaj distractiv, deși ar fi putut aluneca imediat în penibil. La asta ajută foarte mult și voice acting-ul de calitate, precum și animațiile fluide și naturale, ceea ce, dat fiind numărul destul de mare de cutscene-uri pe care le vom urmări, nu poate fi decât îmbucurător.

Delete system32.dll

Membrii Dedsec duc o luptă constantă cu SISTEMUL și se iau de gât cu corporații farmaceutice, cu rechinii ahtiați după bani de la Hollywood și din industria muzicală, care vor să le terfelească filmele preferate și chiar și cu o megabiserică dubioasă ce face trimitere clară la cultul scientologiei. Campania singleplayer este compusă, deci, dintr-o sumedenie de misiuni ce presupun operațiuni de infiltrare, hacking, furturi de date, diseminarea de informații și campanii media virale, totul într-un efort de a legitima organizația Dedsec și de a expune mizeriile făcute în spatele ușilor închise.

Artă urbană

Adaugă un comentariu