SPEEDLINK Torid: Un Gamepad În Format X360 Pentru PC şi PS3

O teorie simplă a ergonomiei gaming-ului spune că eficienţa optimă şi distracţia maximă depind, în mare măsură, de nivelul confortului jucătorului. Mai mult, confortul fizic funcţionează într-un sistem sinergetic cu cel psihic, astfel încât orice deranjament se va reflecta direct în calitatea acţiunilor noastre ludice. Indiferent că vorbim despre joaca pe PC sau consolă, perifericele vor avea întotdeauna o importanţă primordială. Un controler prost gândit poate provoca dureri ale încheieturilor, scăderea preciziei etc, pe când combinaţia nefericită dintre un mouse în formă de maşinuţă şi o tastatură concepută pe un vapor chinezesc aflat în derivă va duce întotdeauna la frustrare.

Un gamer serios îşi alege cu grijă uneltele de pe birou ori din faţa televizorului – sau cel puţin aşa ar trebui să stea lucrurile într-un univers perfect. Evident, soluţiile wireless prezintă avantaje clare, mai ales atunci când discutăm despre un gamepad ce beneficiază de compatibilitate multiplă PC/PS3 şi este conceput folosind filosofia de design din spatele controlerului de Xbox 360. Pare un soi de struţocămilă, la care numai o companie curajoasă, inventivă şi dornică să-şi afirme poziţia se putea gândi, însă rezultatul a reuşit să-mi pice cu tronc.

 

Voi fi tranşant, de la bun început: SPEEDLINK Torid mi se pare urât, indiferent de culoare. Dar pentru un produs funcţional, eficient, ieftin şi cinstit prin calitatea construcţiei, designul  Fine Art devine o problemă secundară. Probabil există suficienţi consumatori absorbiţi de combinaţia rezultată între plasticul negru mat, inserţiile de plastic roşu şi marginile din cauciuc aderent. Personal, consider că producătorii germani puteau recurge la materiale mai plăcute, fără a depăşi bugetul – deşi estetica aparţine de domeniul subiectivităţii şi nu reprezintă un criteriu de judecată tocmai solid in contextul evaluării raţionale. Pe de altă parte, gadgetul vine cu nişte avantaje majore: compatibilitatea PC/PS3 plug & play, prin intermediul nano-receiverului USB, raza de 8m, bateria Li-polymer 600 mAh inclusă în carcasă şi tehnologia Dual-Mode XInput/DirectInput.

Prin urmare, Torid este un gamepad robust, plurivalent, uşor de ţinut în mâini şi funcţionează cu aproape orice joc Windows. Trecerea de la modul XInput (introdus odată cu Windows XP SP1) la DirectInput se face printr-o apăsare prelungită de buton (4 secunde), în timp ce toate celelalte nouă butoane – inclusiv cel Turbo – îşi îndeplinesc rolul predefinit, standard. Arcurile par solide, ba chiar dure, iar viteza de comunicare gamepad – PC/PS3 nu prezintă lag, fiind similară cu cea a unui gamepad Microsoft original. Sincer să fiu, ideea unui controler cu format X360 pentru PlayStation 3 mi s-a părut năstruşnică şi a fost întărită de experienţa mea plăcută cu SPEEDLINK Strike FX.

speedlink_torid_01

Autonomia ridicată, de cel mult 10 ore, permite sesiuni lungi de joacă fără întreruperi supărătoare, căci perioada de reîncărcare (folosind cablul de 80cm din pachet) nu a depăşit 2 ore în testele mele. Torid s-a descurcat excelent în Devil May Cry DmC, Mortal Kombat, NBA 2K14 şi Hotline Miami, vibraţiile motoraşelor force feedback sporind gradul de imersivitate acolo unde a fost cazul. Poziţionarea celor două stick-uri analor pe diagonală trece oricând drept un bonus în cartea mea, în ciuda prezenţei iritantului D-pad circular. Preferam oricând o variantă tip cruce sau un soi de Evil D-pad.

Altfel, SPEEDLINK Torid nu visează la statutul de Razer Sabertooth, căci îşi înţelege cu sinceritate şi respect pentru utilizator poziţia de accesoriu faţă de care nu dezvolţi o relaţie emoţională. Raportul calitate/preţ pozitiv, alături de confortul pe care îl aduce în sesiunile de gaming, suplinesc pe deplin aspectul urâţel şi senzaţia oarecum greu de digerat la nivel haptic, provocată de materialele ieftine. La urma urmei, din partea mea primeşte un călduros OK.

1 Comentariu

  • Ionutz Dragos
    Publicat noiembrie 30, 2014 11:35 am 0Likes

    Stii vreo modalitate de a l conecta la un xbox 360,? 🙂

Adaugă un comentariu